Articol de Adrian Jitea - Publicat luni, 26 februarie 2024 19:18 / Actualizat luni, 26 februarie 2024 19:59
FCSB a învins-o pe FC Botoșani, scor 3-2, în runda cu numărul 27 din Superligă. Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al liderului, crede că Octavian Popescu (21 de ani) a fost cel mai bun de pe teren.
Octavian Popescu a făcut cel mai bun meci din anul 2024. A oferit o pasă de gol pentru Florinel Coman, a lovit o dată transversala și a primit nota 7 din partea GSP.
Mihai Stoica, după FCSB - FC Botoșani
„Octavian Popescu, pentru mine, a fost cel mai bun jucător de pe teren. A jucat fără greșeală! Peste Olaru și Coman, el a jucat fără greșeală.
A jucat numai din prima, a avut niște realizări excepționale. Îmi pare rău că nu a reușit să marcheze. A jucat excepțional în rest. Pentru mine a fost numărul 1”, a spus Mihai Stoica la „Sport Report” de la Orange Sport.
Mihai Stoica se ia de arbitraj
„Centralul” Cătălin Buși a avut un meci complicat pe Arena Națională. A arătat trei cartonașe roșii și a fost criticat de Mihai Stoica.
Despre eliminarea lui Nana Antwi, din prima repriză, Stoica a spus: „E o eroare tehnică. A jucat puțin timorat, nu cred că a fost obișnuit să joace cu atât de mulți spectatori. VAR trebuie să intervină când e o eroare flagrantă a arbitrului. Dacă nu a intervenit în Giulești, când Onea a intrat la Coman, de ce a intervenit acum? Eu nu zic că e o situație clară”.
La al doilea roșu, al lui Olaru, eu zic că este fault la Șut. E primul cartonaș roșu pe care îl ia pentru o intrare în toată cariera. Nu e problemă de disciplină la Olaru. Doar cei care nu au nicio legătură cu fenomenul nu înțeleg anumite chestii. Era minutul 87, prin ce faze trecuseră jucătorii noștri?
Atât am eu să le imput, că au fost puțin superficiali până a luat Nana roșu. Au alergat de au rupt. Când ești pe final și ai un meci de acest gen, cu adrenalina la maxim, se poate întâmpla orice. Intrarea lui poate duce la eliminare, dar este infinit mai puțin gravă decât intrarea lui Onea la Coman. Dacă cineva îmi spune că nu e așa...
- Mihai Stoica
VIDEO. Gigi Becali îi ironizează pe giuleșteni: „Vine Rapidul, dar vine pe 4!” + s-a răzgândit privind declarațiile de săptămâna trecută: „Nu mai există omenii, a fost o caterincă”
Te pricepi la Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe Universitatea Craiova - Rapid și câștigă premiile puse în joc!
Citește și alte știri despre FCSB - FC Botoșani:
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro