FOTBAL  »  Superliga  »  POLI IAȘI - DINAMO

Într-un picior și loviți de probleme! Haos la Dinamo și Poli Iași înaintea duelului direct al salvării

În tur, Dinamo și Poli Iași au remizat alb, 0-0
În tur, Dinamo și Poli Iași au remizat alb, 0-0

Articol de , - Publicat miercuri, 28 februarie 2024 13:44 / Actualizat miercuri, 28 februarie 2024 13:51

Dinamo și Poli Iași se bat direct pentru evitarea retrogradării, vineri este un meci tare în Copou. Ambele formații se confruntă cu numeroase și importante absențe, GSP.ro vă prezintă situația celor două echipe înaintea confruntării.

Dinamo s-a revitalizat după victoria cu Hermannstadt (1-0), Poli Iași s-a redresat, succes cu Rapid (3-1) și remiză în Bănie cu FCU Craiova (1-1). Vineri seară, de la ora 20:00, în Copou, se joacă Poli Iași - Dinamo, un meci extrem de important pentru finalul sezonului regulat, dar și pentru play-out-ul ambelor echipe.

Marius Croitoru este antrenorul ales de Adrian Mititelu pentru banca lui FCU Craiova
FCU Craiova
Marius Croitoru este antrenorul ales de Adrian Mititelu pentru banca lui FCU Craiova

Poli Iași are 3 din 3 victorii cu Dinamo în sezonul de Liga 2

În sezonul precedent, cele două formații s-au duelat pentru promovarea în Liga 1. Câștig de cauză au avut moldovenii, care au promovat de pe prima poziție, în timp ce „câinii" au revenit în eșalonul de elită după barajul cu FC Argeș (6-1, 2-4).

În ediția din liga secundă, nu a fost deloc bine pentru Dinamo. Practic, echipa antrenată atunci de Ovidiu Burcă a fost învinsă de trei ori de Poli Iași. Indiferent în ce situații s-au confruntat.

Ieșenii au început prin a învinge acasă, scor 1-0, pentru ca apoi să câștige și ambele dueluri din play-off: 3-1 în Capitală și 4-1 în Copou. În ultimul meci, chiar dacă moldovenii erau deja promovați, iar "câinii" luptau cu Galațiul pentru a prinde al doilea loc promovabil direct.

Echipa lui Ovidiu Burcă a fost pulverizată în acea partidă, dar și-a revenit apoi în dubla de baraj cu FC Argeș.

9puncte a strâns Dinamo în 2024, din trei victorii, cu Farul, cu Oțelul și cu Hermannstadt, în rest, eșecuri cu Petrolul, Rapid, FCU Craiova și CFR Cluj. 8 puncte a adunat Poli Iași în 2024, victorii cu U Cluj și cu Rapid, remize cu Voluntari și cu FCU Craiova

Zeljko Kopic a explicat situația accidentaților: „Nu sunt grave, dar au probleme"

Dinamo și Zeljko Kopic așteaptă să recupereze cinci jucători, care au fost doar spectatori la ultima victorie din campionat, 1-0 cu Hermannstadt. Este vorba despre Dennis Politic, Ionuț Amzăr, Georgi Milanov, Dani Iglesias și Josue Homawoo.

Sunt speranțe mai mari cu Milanov și cu Amzăr, cel puțin așa spera antrenorul croat deunăzi. După victoria cu ardelenii, a dat câteva lămuriri:

"Se simt mai bine, eu sunt genul de antrenor ce nu vrea să forțeze pe cineva care nu este 100% pregătit, să recidiveze. Aveam nevoie de toți jucătorii, dar îi înțeleg și pe ei.

Au avut probleme, au simțit că nu pot oferi 100%, trebuie să înțeleg. Trebuie să reacționăm rapid, să avem proces de recuperare rapid, tot ce putem să facem ca să îi readucem pe teren.

Nu sunt accidentări grave, dar au probleme, nu am vrut să riscăm și să îi punem în teren, cu riscul de a suferi și alte accidentări".

Poli Iași merge la victorie, a pregătit meciul cu Dinamo încă dinainte de cel cu FCU Craiova

Politehnica Iași a anunțat că nu concepe să nu bată Dinamo, echipă pe care a învins-o în toate cele trei meciuri disputate sezonul trecut.

De altfel, ieșenii au pregătit duelul cu bucureștenii încă dinaintea confruntării de la Craiova, cu FC U 1948, de marți. Astfel, pentru a-i avea la capacitatea maximă la meciul cu Dinamo, antrenorul moldovenilor, Leo Grozavu, i-a menajat pe Alin Roman și Sergiu Buș la partida din Oltenia, ambii rămânând acasă, deși erau apți de joc.

Vineri, Poli ar putea conta pe un alt jucător important care a absentat în Bănie, Shayon Harrison, care nu a făcut deplasarea după ce luni a spus că e răcit.

Amintim că, pentru a nu fi obosiți, jucătorii ieșeni au făcut deplasarea la Craiova cu o cursă charter, ei revenind în Iași marți, imediată după duelul cu trupa lui Adrian Mititelu.

25de mii de euro au plătit ieșenii pentru charter-ul folosit pentru etapa cu FCU Craiova

Cine apără la Poli Iași: doi sunt avariați, apt e doar fostul portar de la FCSB

Principala dilemă a lui Grozavu este legată de postul de portar. Moldovenii vor afla mâine, joi, dacă Ionuț Ailenei, care s-a accidentat la Craiova, va putea apăra. Dacă Ailenei nu va fi recuperat, titular va fi Toma Niga, fost la FCSB, care a debutat la Poli contra FC U 1948.

În această ipoteză, pe banca de rezerve ar putea să fie trecut Silviu Lung junior. Asta cu toate că fostul internațional ar fi vrut să reintre săptămâna viitoare, la Galați, după ce a ieșit mult timp din circuit, ca urmare a accidentării suferite la Sfântu Gheorghe, în primul meci din 2024.

6puncte sunt în acest moment între Iași și Dinamo, înaintea duelului direct

Absenți siguri la meci, fără Grozavu și doi jucători de bază la Poli

Astfel, singurele absențe certe la gazde vor fi Rareș Ispas și Mihai Bordeianu. Ispas a fost accidentat de Paul Papp în timpul meciului cu Petrolul, de la Ploiești, și va reveni pe gazon la finalul lunii martie.

În ceea ce-l privește pe Bordeianu, acesta este suspendat, ca urmare a eliminării suferite la Craiova. Suspendat va fi și Leo Grozavu, care a fost eliminat la pauza duelului cu FC U 1948.

21de meciuri a adunat Bordeianu pentru ieșeni în această ediție de L1

Match Quiz Universitatea Craiova - Rapid

Te pricepi la Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe Universitatea Craiova - Rapid și câștigă premiile puse în joc!

Citește și alte știri:

EXCLUSIV La Iași nu e liniște nici după victoria cu Rapid: „Personal, n-am cum!” » Decizia clubului pentru meciurile din 2024

EXCLUSIV Adrian Mutu îi avertizează pe „tricolori”: „Euro e mai greu decât un Mondial!” + Are o dilemă care-i dă fiori și lui Edi Iordănescu

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prim-ministrul din Kosovo, întâlnire de gradul ZERO cu jucătorii, la două zile de la meciul cu România: „S-a umplut paharul!”
Nationala
Prim-ministrul din Kosovo, întâlnire de gradul ZERO cu jucătorii, la două zile de la meciul cu România: „S-a umplut paharul!”
Kosovo a reușit victoria istorică! S-a consemnat rezultatul la care nimeni nu s-ar fi așteptat
Campionate
Kosovo a reușit victoria istorică! S-a consemnat rezultatul la care nimeni nu s-ar fi așteptat
„A fost sau nu blat Tyson vs Paul?” » Elisabetta Canalis a apărut la meci într-o ținută electrizantă, iar iubitul ei român a dat verdictul
Box
„A fost sau nu blat Tyson vs Paul?” » Elisabetta Canalis a apărut la meci într-o ținută electrizantă, iar iubitul ei român a dat verdictul

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”


Comentarii (3)
istet10
istet10  •  28 Februarie 2024, 19:03
Postat de je____ pe 28 Februarie 2024, 14:42

Nu e un musai sa luam punct/puncte cu Iasi. Am ajutat UTA batand Hermannstadt. Daca UTA ia punct/puncte cu Rapid, poate sa ne intoarca favoarea in ultima etapa; in penultima au ambele acasa...

Aranjamentele, tepele, metodele de lucru dinamoviste ...

lapusneanul
lapusneanul  •  28 Februarie 2024, 17:53

am tot cautat haosul invocat de Apostol și nu l-am găsit.. voi ?

je____
je____  •  28 Februarie 2024, 14:42

Nu e un musai sa luam punct/puncte cu Iasi. Am ajutat UTA batand Hermannstadt. Daca UTA ia punct/puncte cu Rapid, poate sa ne intoarca favoarea in ultima etapa; in penultima au ambele acasa...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează