Articol de Adrian Jitea - Publicat miercuri, 28 februarie 2024 20:43 / Actualizat miercuri, 28 februarie 2024 20:50
Marcel Pușcaș, președintele lui FCU Craiova, a confirmat informația dezvăluită astăzi de GSP, conform căreia Marius Croitoru (43 de ani) va fi următorul antrenor al grupării din Bănie.
Adrian Mititelu l-a dat afară pe Giovanni Costantino, imediat după remiza 1-1 cu Poli Iași. Finanțatorul grupării oltene transmitea că nu are în gând niciun nume de înlocuitor.
Între timp a ajuns la varianta Marius Croitoru, dezvăluită astăzi în exclusivitate de GSP.ro. Marcel Pușcaș, președintele clubului, a explicat cum s-a ajuns aici și ce detalii mai sunt de pus la punct înaintea semnării contractului.
Marcel Pușcaș confirmă GSP.ro: Marius Croitoru vine la FCU Craiova
„Au mai fost cazuri cu antrenori căzuți în dizgrație, care apoi au revenit la echipă. Adrian Mititelu a fost supărat și pe Napoli de opt ori, pe Rednic, Reghe, Pițurcă, iată că unii pot reveni uneori.
Marius Croitoru este un antrenor puțin mai dur, iar după pedagogul Costantino, se pare că avem nevoie de mai multă duritate. Croitoru nu este un antrenor care perie jucătorii, iar patronul a considerat că este pastila de care avem nevoie acum. Să vedem acum cu licențele pe care le are, să vedem cu derogarea. El va mai aduce pe cineva cu licență PRO.
Suntem la cinci puncte de Dinamo, dar suntem aproape și de cei de sus. E relativă și treaba asta cu retrogradarea. Diferențele nu sunt mari, suntem la câteva puncte de toate echipele, se joacă în continuare.
Nouă ne trebuie 3-4 victorii ca să stăm liniștiți. Golurile primite se bazează pe niște greșeli, am greșit foarte mult pe faza de apărare. Faza de apărare începe de la atacant, toți au greșit”, a spus Marcel Pușcaș, potrivit Prosport.
În octombrie 2023, Mititelu și Croitoru au rupt negocierile în ultimul moment
De la mandatul lui Croitoru la FCU Craiova, din 2022, părțile au mai încercat o dată să ajungă la un numitor comun, în octombrie 2023, după două mandate dezastruoase ale tehnicianului la FC Argeș și FC Botoșani.
Situația a fost dată peste cap în numai câteva zile. Mititelu nu a fost de acord cu modul în care antrenorul ar fi urmat să fie trecut în acte.
Croitoru și-a luat licența Pro în Moldova, dar el nu are carnet de antrenor și de aceea nu poate pregăti echipe în România. El urmează să obțină în primăvară calificarea de antrenor, după ce termină cursurile pe care le face la Centrul Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor (CNFPA).
Croitoru ar fi putut fi înregistrat la FCU Craiova numai ca delegat, pe modelul lui Mihai Pintilii la FCSB. Acest detaliu nu l-a mulțumit atunci pe Adrian Mititelu.
Te pricepi la Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe Universitatea Craiova - Rapid și câștigă premiile puse în joc!
VIDEO. Adrian Mititelu, finanțatorul FCU Craiova l-a dat afară pe Costantino: „Am decis să închei colaborarea”
Citește și alte știri din Superligă:
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”