Articol de Adrian Jitea - Publicat vineri, 01 martie 2024 22:43 / Actualizat vineri, 01 martie 2024 23:23
Poli Iași și Dinamo au remizat, scor 0-0, în runda cu numărul 29 din Superligă. Ionuț Ailenei (23 de ani), portarul gazdelor, a fost desemnat cel mai bun om al meciului.
Ionuț Ailenei a intrat între buturile ieșenilor pe fondul accidentării titularului Silviu Lung jr. Și-a făcut treaba excelent, l-a blocat pe Abdallah într-o situație-limită în minutul 79 și a fost desemnat de LPF cel mai bun fotbalist al duelului Poli Iași - Dinamo.
Ionuț Ailenei, MVP în Poli Iași - Dinamo: „A fost un meci urât!”
„Sunt de părere că rezultatul este echitabil. Echipa a fost unită, nu mă consider eu omul meciului. Un meci urât, cu puține faze.
Se cunoaște oboseala. A fost al treilea meci în ultima săptămână, atât pentru noi, cât și pentru Dinamo.
Un obiectiv de-ale noastre este să îi ținem la distanță. Am fi vrut victoria, dar asta este. Mergem mai departe”, a spus Ionuț Ailenei, portarul lui Poli Iași, la „Sport Report” de la Orange Sport.
Ailenei a comentat și absența antrenorului Leo Grozavu, suspendat la duelul cu Dinamo: „A vorbit cu noi înainte de meci, ne-a spus ce trebuie să facem. Trebuie să mergem înainte indiferent de ce se întâmplă”.
Ionuț Ailenei evoluează la Poli Iași sub formă de împrumut, de la SJ Vaslui. Portarul din Pașcani a evoluat de-a lungul carierei doar la formații din zona Moldovei: Foresta Suceava, SJ Vaslui și Dante Botoșani.
Cota lui a atins nivelul maxim în decembrie 2023, 200.000 de euro.
Te pricepi la Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe Universitatea Craiova - Rapid și câștigă premiile puse în joc!