Articol de Daniel Grigore - Publicat marti, 19 martie 2024 17:12 / Actualizat marti, 19 martie 2024 17:21
Marius Șumudică (53 de ani) a afirmat astăzi că „Mihai Rotaru mi-a spus că următorul antrenor al Universității Craiova, peste o lună, o săptămână, nu știu, va fi Șumudică” ♦ Finanțatorul echipei din Bănie susține că de fapt ar fi menționat în conversația cu antrenorul „o perioadă de 1, 2, 3 ani”.
Liber de contract după despărțirea de Gaziantep, Marius Șumudică a comentat astăzi posibilitatea de a ajunge antrenor la Universitatea Craiova, afirmând că „Rotaru m-a sunat acum două sau trei săptămâni, mi-a spus că următorul antrenor al Universității Craiova, peste o lună, o săptămână, nu știu, va fi Șumudică”.
Pus într-o situație delicată, având în vedere că actualul A1 din Bănie, bulgarul Ivaylo Petev, are contract până în 2026, Rotaru a venit cu o serie de precizări.
Mihai Rotaru l-a „liniștit” pe Marius Șumudică: „A greșit perioada. Asta i-am zis”
„Șumi a greșit perioada. Am zis 1 an, 2, 3 ani, nu luni sau săptămâni. Petev mai are contract încă doi ani din vară. Absolut nicio secundă nu m-am gândit să îl dau afară, pot să vă spună Sorin Cârțu și Pavel Badea, m-am întâlnit cu ei după ce am avut discuția cu Ivaylo. Pe Ivaylo l-am întrebat foarte clar dacă crede în proiectul nostru și a zis că da, chiar dacă acum câteva etape avea dubii.
Lucrurile nu mergeau din perspectiva rezultatelor. Era dezorientat, tu ai 2-0 și pierzi două puncte cu U Cluj, Poli Iași și la UTA Arad faci două cadouri incredibile. Sigur că în momentul ăla ești descumpănit, dar a zis că este 100%, atunci și eu sunt 100%.
Pentru mine este important ca cei care sunt alături de noi să creadă în ceea ce facem și să avem încredere unii în alții. A fost o perioadă de timp până a cunoscut toți jucătorii, specificul lor”, a transmis Rotaru, conform Fanatik.
Instalat pe banca Universității pe 7 noiembrie, Ivaylo Petev are un bilanț de 9 victorii, 5 egaluri și 3 înfrângeri în Bănie. Seria recentă de rezultate este încurajatoare, conținând victorii cu FCU Craiova și CFR Cluj, dar și un egal cu Rapid, contracandidată la locurile fruntașe.
Mai multe știri din Superligă:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat