Articol de Daniel Grigore - Publicat vineri, 22 martie 2024 11:56 / Actualizat vineri, 22 martie 2024 12:03
Marți seara, Simona Halep (32 de ani) a revenit în circuit după aproape 19 luni de pauză, în care suspendarea pentru dopaj a ținut-o departe de teren. Dubla câștigătoare de Grand Slam a pierdut în primul tur la Miami, 6-1, 4-6, 3-6 cu Paula Badosa, apoi a fost întrebată care este planul pentru perioada următoare.
Calvarul Simonei Halep s-a încheiat. TAS i-a redus suspendarea de la 4 ani la 9 luni, perioadă deja „consumată”, astfel că Halep a putut reveni pe teren. Comeback-ul s-a petrecut la Miami, unde Simona a pierdut în 3 seturi cu Paula Badosa, dar a afișat un nivel bun, având în vedere că nu mai jucase un meci oficial de aproape 19 luni.
Ulterior meciului, Simona a acordat un interviul site-ului oficial WTA, în care a fost întrebată „Ce urmează acum?”.
Simona Halep a stat de vorbă cu WTA: „Ce urmează acum, care e planul?”
„Să fiu sinceră, mă gândeam că voi reveni în timpul sezonului de zgură, să am puțin timp de respiro, să mă calmez. Dar sentimentul pozitiv a fost atât de copleșitor, iar unii oameni din anturajul meu mi-au spus că trebuie să merg să simt energia din nou.
A fost decizia potrivită să revin aici, la Miami, să simt energia și dragostea oamenilor, să mă simt liberă din nou”, a spus Simona în prima fază.
Apoi a dezvoltat: „Nu am un plan. A fost primul turneu, nu știu care va fi planul, vreau doar să joc cât de mult se poate pentru a reintra în ritm.
Sunt în vârstă, nu mai sunt tânără, așa că trebuie să gestionez foarte bine revenirea. Nu vreau să mă accidentez. Majoritatea oamenilor mi-au spus să am grijă, pentru că 18 luni de absență reprezintă o perioadă lungă și trebuie să o iau încet. Așa că voi discuta cu Carlos și vom decide împreună, cu siguranță”.
Carlos Martinez Comet (49 de ani) este noul antrenor al Simonei, ales de aceasta să-i succeadă lui Patrick Mouratoglou, antrenorul sub comanda căruia Halep a fost depistată pozitiv cu roxadustat, substanța interzisă care i-a provocat suspendarea.
Turneul din Miami este ultimul din sezonul de hard. Urmează turneele pe zgură, în aprilie fiind programate competiții WTA500 la Charleston (1-7 aprilie) și Stuttgart (15-21 aprilie), apoi turneul WTA1000 de la Madrid (23 aprilie - 5 mai).
Vreau doar să mă bucur de fericirea pe care o simt, a fost o săptămână incredibilă. Nici nu contează că am pierdut în primul tur, nu este vorba despre rezultate în această săptămână, ci despre sentimentele mele, cum mă simt ca ființă umană. Și mă simt grozav!
Vreau să mențin acest sentiment, vreau să mă ajute la viitoarele turnee pentru că sunt foarte entuziasmată acum, dar vor exista momente în care mă voi întreba «De ce sunt aici?». Va fi cumva dificil, dar vreau să ușurez totul prin bucuria de a juca tenis.
- Simona Halep
VIDEO. A analizat la GSP Live prestația Simonei Halep la Miami
Mai multe știri despre Simona Halep:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!