Articol de George Nistor - Publicat miercuri, 27 martie 2024 18:35 / Actualizat miercuri, 27 martie 2024 22:50
Ciprian Marica (38 de ani) a analizat evoluția „tricolorilor” în amicalul Columbia - România 3-2, disputat pe stadionul Civitas Metropolitano din Madrid. Fostul internațional consideră că un singur atacant, dintre cei convocați de Edi Iordănescu pentru cele două meciuri amicale din luna martie, poate fi titular la Euro 2024.
- Pe 4 și 8 iunie, România va disputa ultimele două meciuri amicale înainte de Euro 2024, cu Bulgaria, respectiv Liechtenstein, ambele pe stadionul Steaua
Marica a descoperit și un post deficitar pentru care selecționerul naționalei nu are soluții, cel puțin la prima vedere, iar acest aspect ar putea influența negativ jocul în partidele de la turneul final.
Ciprian Marica îl vrea pe Denis Drăguș titular la Euro 2024
Marica îl nominalizează pe Drăguș drept cea mai bună variantă pentru postul de vârf împins.
Acționarul de la Farul Constanța consideră că celelalte opțiuni încercate de selecționer, Denis Alibec, George Pușcaș și Florin Tănase, nu pot avea evoluții bune în meciurile în care România va practica un joc pragmatic, în care ocaziile sunt minime.
Denis Drăguș este împrumutat până în vară de Standard Liege la Gaziantep FK. În acest sezon, în tricoul fostei echipe a lui Marius Șumudică a marcat 12 goluri în 28 de partide.
„Sunt câțiva jucători care arată că au valoare internațională și să joace la națională, pentru că e alt nivel și nu îi ai chiar pe toți de același calibru. Și aici i-aș enumera pe Rațiu, care a tras de el, Moruțan, cu travaliu, o surpriză plăcută, a arătat bine, Man și Mihăilă - de nivel foarte bun.
Mi-a plăcut Drăguș și acum e chiar clar că n-ai cu cine altcineva să joci vârf împins, de acum încolo. La Euro, e altceva, vom suferi, ai nevoie de jucători de explozie, iar el e singurul care poate ca vârf”, a declarat Ciprian Marica în exclusivitate pentru GSP.ro.
3 milioane de euroeste cota lui Denis Drăguș potrivit Transfermarkt.com
Marius Marin, punctul slab al naționalei
În ceea ce privește defensiva, fostul atacant trage un semnal de alarmă. În opinia sa, Marius Marin nu reușește să aibă cel mai bun plasament și să dicteze jocul în momentele-cheie.
„Am suferit, ne-am văzut și slăbiciunile, parcă ne-a mai adus cu picioarele pe pământ. În fața apărării avem probleme, ai nevoie acolo de un jucător care să împingă, să aibă capacitate bună de efort, un bun recuperator. Încă mai căutăm acel jucător și nu există. L-am văzut pe Marius Marin care, în joc, rămâne lângă fundașii centrali, nu împinge.
Și Stanciu a avut un meci foarte slab, ține mingea exagerat și încetinește jocul, vrea în permanență să iasă în evidență, să țină el acolo și când nu e cazul. El are calități, dar uneori nu înțelege că trebuie să dea drumul la pasă”, a mai punctat Marica.
Programul României la EURO 2024
- 17 iunie: România - Ucraina (16:00, Alianz Arena, Munchen)
- 22 iunie: Belgia - România (22:00, Rhein Energie Stadion, Koln)
- 26 iunie: Slovacia - România (19:00, Waldstadion, Frankfurt)
VIDEO. Marius Șumudică, impresionat de Denis Drăguș
Citește și:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat