INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GERMANIA

Leverkusen și-a exasperat rivalii » 22 de goluri după minutul 80, cinci în prelungiri! + Noul proverb în Germania: „Meciul se termină când Bayer...”

Xabi Alonso, în centrul unor jucători fericiți la Leverkusen Foto: Guliver/GettyImages
Xabi Alonso, în centrul unor jucători fericiți la Leverkusen Foto: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat duminica, 31 martie 2024 14:21 / Actualizat duminica, 31 martie 2024 14:43

Bayer Leverkusen se îndreaptă spre primul titlu de campioană în 2024, când sărbătorește 120 de ani de la fondarea clubului. Are 13 puncte în fața lui Bayern cu 7 etape înainte de final. ♦ Xabi Alonso a creat o „mentalitate de învingători”, o echipă care nu cedează niciodată. ♦ Sâmbătă, a revenit de la 0-1 la 2-1 cu Hoffenheim în minutele 88 și 90+1. Într-un sezon în care a marcat 22 de goluri după minutul 80, cinci după 90.

În primăvara lui 2002, Bayer Leverkusen a fost în cursă spre trei mari trofee și le-a pierdut pe toate pe ultimii metri.

Alertă totală antitero înainte de Euro. Atacuri cu drone! » Cum va fi protejat cantonamentul României în Germania: „Inel de oțel”
EURO 2024
Alertă totală antitero înainte de Euro. Atacuri cu drone! » Cum va fi protejat cantonamentul României în Germania: „Inel de oțel”

Bayer Leverkusen, 22 de ani de la sezonul negru: a pierdut trei trofee în ultima clipă

În Bundesliga, echipa antrenată de Klaus Toppmoller și care îi avea printre jucători pe Lucio, Ballack, Ze Roberto și Berbatov a fost depășită de Dortmund cu un singur punct, după un campionat în care a avut doi mari adversari, Borussia și Bayern.

În Cupa Germaniei, a fost învinsă de Schalke în finala competiției, 2-4.

În Champions League, s-a înclinat tot în ultimul act, 1-2 în fața lui Real Madrid, spectaculosul voleu al lui Zidane făcând să dispară pe 15 mai și ultimul vis al „farmaciștilor" în acel an.

După acele înfrângeri, li s-a spus „Loserkusen" și „Neverkusen". Leverkusen, învinsă ori Leverkusen, niciodată. Ironiile nu au încetat până acum.

Bayer Leverkusen, 39 de meciuri fără înfrângere. De la „Loserkusen„ la „Winnerkusen”

La 22 de ani de la suferința ratării „triplei", Leverkusen se pregătește de întâiul său titlu de campioană. În 2024, la 120 de ani de la fondare, nu va mai fi numită „Loserkusen" și „Neverkusen", ci „Winnerkusen". Leverkusen, învingătoare. Tocmai a ajuns la 39 de partide consecutive fără eșec. Și recordul poate crește de la un weekend la altul.

Înaintea duelului direct cu Bayern, pe 10 februarie, roș-negrii aveau doar două puncte avans, și-a amintit Bild. Și-au zdrobit atunci marii rivali, iar astăzi, la sfârșitul lui martie, au un avantaj de 13 puncte când mai sunt doar șapte etape.

Diferența e atât de mare încât Thomas Tuchel a recunoscut superioritatea lui Bayer: „Felicitări pentru titlu".

Ce se spune acum în Germania: „Meciul se termină doar când Bayer Leverkusen înscrie în prelungiri”

Cum i-au exasperat pe munchenezi, cum le-au topit încrederea? Jucând până la capăt și câștigând când nimeni nu se mai aștepta.

Cum s-a întâmplat sâmbătă, de la 0-1 la 2-1 în Bundesliga cu Hoffenheim în minutele 88 (Andrich) și 90+1 (Schick). Cum s-a întâmplat și pe 14 martie, în "optimile" Europa League, de la 0-2 la 3-2 împotriva lui Qarabag. Același Schick a punctat de două ori în 90+3 și 90+7!

Leverkusen și-a exasperat rivalii » 22 de goluri după minutul 80, cinci în prelungiri! + Noul proverb în Germania: „Meciul se termină când Bayer...”
Schick (în echipament roș-negru) a înscris golul de 2-1 la Leverkusen - Hoffenheim în prelungiri Foto: Guliver/GettyImages

Jurnaliștii germani scriu că, mai nou, se spune: „Meciul se termină doar când Bayer Leverkusen înscrie în prelungiri".

„Aspirinele" au marcat de 22 de ori în acest sezon după minutul 80. Cinci goluri după minutul 90!

Seria lui Bayer e incredibilă, sper să continue. La un moment dat, Leverkusen se va opri, dar nu e cazul deocamdată
- Pellegrino Matarazzo, antrenorul lui Hoffenheim

Vârful lui Bayer Leverkusen: „Noi putem marca oricând. Trebuie doar să crezi”

Xabi Alonso dezvăluie secretul luptei continue: „Am creat o mentalitate de învingători". Și antrenorul în vârstă de 42 de ani a anunțat vineri că va rămâne pe „BayArena" și în stagiunea următoare. Refuză Liverpool, refuză Bayern. Ambele îl doreau pe banca lor.

Directorul sportiv Simon Rolfes, tot 42 de ani, ca Xabi, știe că „încrederea noastră e incredibilă, ea face diferența. Întotdeauna jucăm până la sfârșit".

După ultimul succes, 2-1 cu Hoffenheim, Schick le-a zâmbit reporterilor locali: „Aș fi fost mai liniștit dacă aș fi înscris mai devreme, dar noi putem marca oricând. Trebuie doar să crezi".

Leverkusen crede în victorii. În 2024, sprintează în trei direcții: Bundesliga, Cupa Germaniei (e în semifinale: două dintre celelalte echipe rămase în cursă sunt din D2, a treia din D3) și Europa League („sfert" cu West Ham). Un trofeu îl are asigurat. Va fi campioană!

Citește și alte știri de fotbal internațional:

Imagine terifiantă » Amenințare de atentat terorist la Bayern - Dortmund
GERMANIA
Imagine terifiantă » Amenințare de atentat terorist la Bayern - Dortmund
Boloni își acuză portarul și l-ar putea amenda: „Ceea ce a făcut Oukidja în acest meci este o lipsă de respect!”
FRANȚA
Boloni își acuză portarul și l-ar putea amenda: „Ceea ce a făcut Oukidja în acest meci este o lipsă de respect!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Diverse
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Stranieri
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (2)
andreizam
andreizam  •  31 Martie 2024, 18:43

Bravo lor. Desi sunt fant Bayern München, totusi AS dori ca Xabi Alonso( Fost jucator bavarez) Si echipa Leverkusen SA i-ar campionatul. Respekt

anti_fcsb_bayern_real_juve
anti_fcsb_bayern_real_juve  •  31 Martie 2024, 16:06

Sa nu uitam ca de miine revine dupa accidentare si Boniface, unul dintre cei mai buni jucatori din lotul lor...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează