Articol de Adrian Duţă - Publicat luni, 22 aprilie 2024 10:40 / Actualizat luni, 22 aprilie 2024 16:48
Kyros Vassaras, șeful CCA, a dat verdictul la cea mai controversată fază de la Rapid - FCSB 2-2. Golul anulat lui Florent Hasani în derby a stârnit controverse în lumea arbitrajului, dar grecul de la conducerea Comisiei Centrale a Arbitrilor spune că decizia a fost corectă.
La două zile după derby-ul de pe Arena Națională, Vassaras a făcut lumină. Decizia luată de brigada condusă de Marcel Bîrsan a fost cea corectă. Asistentul care a anulat golul e George Neacșu, iar în camera VAR s-au aflat Radu Petrescu și Marius Badea.
Kyros Vassaras a dat verdictul după faza controversată de la FCSB - Rapid
„În cursul unui atac, un jucător șutează spre poarta adversă, în timp ce coechipierul se află într-o poziție clară de ofsaid, fiind exact pe traiectoria mingii. Acesta face un gest evident foarte aproape de minge, deoarece, fără să o evite în ultimul moment, aceasta l-ar fi putut atinge.
El se află chiar în interiorul suprafeței de poartă adversă, aproape de portar, iar acțiunea sa, în conformitate cu Legile Jocului, are un impact evident asupra capacității portarului de a juca mingea. Arbitrul și arbitrul asistent decid corect pentru ofsaid, iar golul nu este acordat. VAR confirmă decizia luată de arbitri pe terenul de joc”, a explicat Kyros Vassaras, pentru FRF.ro.
Balaj și Porumboiu, de aceeași părere cu Vassaras
Înainte ca Vassaras să vină cu explicațiile, Adrian Porumboiu și Cristi Balaj s-au pronunțat asupra fazei. Ambii au spus că decizia a fost corectă.
„Din punctul meu de vedere este ofsaid”, a spus Porumboiu, potrivit fanatik.
Portarul nu plonjează, pentru că nu știe dacă atacantul va devia mingea sau nu. Nu am niciun dubiu, decizia este ofsaid, golul a fost anulat corect”, a declarat Balaj, potrivit sursei citate.
VIDEO. Bănel Nicoliță e convins că urmează o campanie spectaculoasă de achiziții la FCSB: „E «nebunia» lui nea Gigi!”
Citește și:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat