FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Dan Petrescu i-a dat lista lui Nelu Varga: primii 3 fotbaliști pe care îi vrea la CFR Cluj

Dan Petrescu
Dan Petrescu

Articol de - Publicat luni, 22 aprilie 2024 18:36 / Actualizat luni, 22 aprilie 2024 18:48

Mateo Susic (33 de ani), Yuri Matias (29 de ani) și Adrian Păun (29 de ani) sunt cei trei fotbaliști pe care și-i dorește Dan Petrescu (56 de ani) la CFR Cluj pentru sezonul următor.

„Bursucul” s-a despărțit pe 6 aprilie de Jeonbuk Hyundai, formație din Coreea de Sud pe care o pregătea din iunie 2023, iar revenirea sa la CFR Cluj pentru stagiunea viitoare reprezintă, în momentul de față, o formalitate. Conducerea „feroviarilor” l-a convins pe antrenorul care a scris istorie la Cluj în precedentele trei mandate să se întoarcă în Gruia.

Gestul lui Șumudică l-a deranjat pe Șucu: „Nu i-a convenit deloc când a aflat” » Planul patronului Rapidului, în aceste condiții
Rapid
Gestul lui Șumudică l-a deranjat pe Șucu: „Nu i-a convenit deloc când a aflat” » Planul patronului Rapidului, în aceste condiții

Dan Petrescu i-a transmis lui Nelu Varga primele sale dorințe

Cunoscut ca un antrenor căruia îi place să colaboreze cu jucători pe care i-a mai pregătit în trecut, Dan Petrescu i-a transmis lui Nelu Varga că are nevoie de Mateo Susic, Yuri Matias și Adrian Păun, informează iamsport.ro. Obiectivul său este unul cât se poate de clar: câștigarea titlului și accederea în grupele unei competiții europene.

După aproape doi ani în Cipru la APOEL Nicosia, Mateo Susic ar putea semna în orice clipă cu CFR Cluj, deoarece se află în ultimele șase luni de contract cu actuala sa echipă.

Fundașul dreapta bosniac este un transfer esențial pentru Petrescu, în condițiile în care Cristian Manea a spus că se gândește serios să plece la finalul meciului pierdut de CFR Cluj în fața Farului, scor 1-5.

Răbufnirea lui Cristian Manea

„Nu avem nicio scuză, am fost cu toții penibili. Trebuie să ne trezim. Mergem la Craiova, unde va fi și mai greu. Cred că meritam toți să fim schimbați la pauză. Trebuie să ne trezim toți că e groasă.

Ăsta e fotbalul, te pedepsește. Nu mai am cuvinte, nu ne-a ieșit nimic. Cred că meritam cel puțin un egal cu FCSB. Parcă nu mai avem noroc, nu știu.

(n.r.- ce ar spune Dan Petrescu după Farul - CFR 5-1) Să nu mai îmbrăcăm tricoul ăsta. Avem nevoie de un antrenor ca lumea care să pună piciorul în prag. Să fie seriozitate mai mare.

Îmi fac treaba până la final. Îmi expiră contractul în vară, nu am ajuns la un acord, cred că voi pleca”, au fost cuvintele lui Cristian Manea.

Situațiile lui Yuri Matias și Adrian Păun

În privința lui Yuri Matias, CFR Cluj are un mic impediment de depășit. Deoarece stoperul brazilian mai are încă un an de contract cu Neftchi Baku, formația azeră i-ar solicita lui Nelu Varga suma de 400.000 de euro pentru transfer, mai scrie sursa citată. Suma nu este însă una de neatins, mai ales ținând cont de faptul că reprezintă banii pe care i-a primit CFR de la Neftchi pentru Yuri în vara anului trecut.

Situația este un pic mai complicată în privința lui Adrian Păun. Aripa stânga se află sub contract pentru următorii doi ani cu Beer Sheva din Israel, care l-a împrumutat tot în „Țara Sfântă” la Bnei Sakhnin. În cazul lui Păun, Nelu Varga ar putea fi nevoit să achite o sumă mai mare de transfer decât pentru Yuri, însă, chiar și așa, nu este exclus ca patronul celor de la CFR Cluj să facă tot ce este posibil pentru a-i îndeplini cerința lui Petrescu, mai notează iamsport.ro.

4campionate a câștigat Dan Petrescu la CFR Cluj, echipă pe care a pregătit-o în trei mandate diferite: august 2021 - iunie 2023, martie 2019 - noiembrie 2020 și iunie 2017 - iunie 2018

VIDEO Gigi Becali despre sărbătoarea de la meciul cu CFR, lupta pentru marca Steaua + lupta pentru titlu din sezonul viitor

Citește și:

Qatarsis
Editorial
Qatarsis
BOOM economic într-un oraș din România » Investiție de 650 de milioane de euro: fabrica de anvelope se mută din Rusia
INVESTIȚIE
BOOM economic într-un oraș din România » Investiție de 650 de milioane de euro: fabrica de anvelope se mută din Rusia
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Revenire de senzație în fotbalul românesc! După două decenii, preia din nou controlul unui club. Prima măsură: readuce în prim-plan un antrenor din vechea gardă
Liga 2
Revenire de senzație în fotbalul românesc! După două decenii, preia din nou controlul unui club. Prima măsură: readuce în prim-plan un antrenor din vechea gardă
„Am fost în 19 închisori americane, am trecut prin «Diesel therapy»” » Omul-cheie din spatele lui Radu Drăgușin face mărturii spectaculoase în platoul GSP: „Nu întreabă nimeni de Giovanni, toți întrebau de mine”
Superliga
„Am fost în 19 închisori americane, am trecut prin «Diesel therapy»” » Omul-cheie din spatele lui Radu Drăgușin face mărturii spectaculoase în platoul GSP: „Nu întreabă nimeni de Giovanni, toți întrebau de mine”
Ion Țiriac, detronat din topul miliardarilor din România » Cine sunt cei mai bogați români, la distanță imensă față de urmăritori
Altele
Ion Țiriac, detronat din topul miliardarilor din România » Cine sunt cei mai bogați români, la distanță imensă față de urmăritori

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat

FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern


Comentarii (14)
MaxiP
MaxiP  •  23 Aprilie 2024, 12:43
Postat de danutcornel pe 22 Aprilie 2024, 20:55

va luat 4 titluro gifistilor asa ca ciocul mic

Cate a luat? Pai la unul a venit in martie, inainte de play-off. La altul a venit si a luat echipa mai pe la inceput, dar cu punctaj maxim dupa 7 etape. Ok, el apare cu 5 titluri la CFR, si cand a fost demis prin noiembrie, pai in ritmul asta CFR de vreo 2 ori are cate 3 antrenori care le-a adus titlul. Plus ca au luat toti care au fost la CFR in perioada aia, CFR a luat titlul si in anul in care el n-a antrenat-o deloc. CFR a rulat o groaza de bani in acei ani, de-aia au luat titlul. Petrescu e smecheras, pleaca cand e mai greu, revine ca erou cand se rezolva lucrurile. Nici acum nu sta pe banca, ca de, ii strica imaginea, n-are cum sa ia titlul. Cand a plecat si a venit Edi, am zis din start ca daca nu isi cumpara jucatori nu trec de calificari in cupele europene, n-au luat nimic, a stat Edi ca solutie de avarie cand era clar ca vor regresa, s-a intors super Dan sa "remedieze" situatia dezastruoasa si au inceput sa apara transferurile. Cu Sumudica la fel, nu s-a transferat nimic, chiar si asa i-a lasat cu punctaj maxim in campionat, a plecat pe motiv ca nu s-a descurcat in Europa. A venit Dan, s-a dat liber la transferuri, a luat un campionat pornit de el dupa 7 etape cu punctaj maxim, iar in grupele Conference League a iesit ultimul in grupa. Care e marea smecherie cu Dan? Pe bune ca n-a facut nicio minune, sa platesti cu milionul de euro anual un om care nu face mai mult ca cei platiti cu 200 mii mi se pare absurd.

bozo76
bozo76  •  22 Aprilie 2024, 23:26

Mi se pare ireal ca potzi sa revii de la Jeownbuk la Superbet.

rav410wrc
rav410wrc  •  22 Aprilie 2024, 23:16

Lista scurta a "MARELUI" Dan Penalty: Dincu, Kovacs si 1 penalty/meci !! Atat isi doreste Danut !! ;))) Nimic altceva !! :)))

Vezi toate comentariile (14)
Comentează
Close