Articol de Marius Mărgărit - Publicat luni, 22 aprilie 2024 20:07 / Actualizat luni, 22 aprilie 2024 22:10
Muzeul CFR din București va găzdui marți, de la ora 17:00, adunarea generală extraordinară a Asociației de Fotbal a Municipiului București (AMFB), unde va fi ales noul președinte.
În cursă se află, ca și în urmă cu 4 ani, Marian Lumînare (58 de ani) și Ilie Drăgan (39 ani). Atunci, în 2020, Lumînare a câștigat cu 70 de voturi la 32.
Președintele în exercițiu candidează acum pentru un al treilea mandat consecutiv, el fiind în fruntea AMFB din 2016. Iar contracandidatul Ilie Drăgan îi reproșează adversarului său lipsa de transparență și încercarea de a-și crea avantaje pentru alegerile de mâine.
Președinte al clubului 3 Kids București, care are grupe de copii și juniori, dar de doi ani și echipă în Liga a 4-a, Drăgan a explicat pentru GSP.ro că „modul de organizare a adunării generale este total neadecvat. Eu am aflat de ea mai devreme, dar de la un alt președinte de club. Fiindcă înștiințarea oficială mi-a ajuns la club abia pe 28 martie.
Adică în ziua limită în care puteau fi depuse dosarele celor care voiau să candideze la conducerea AMFB. Am avut șansă că am reușit să-mi depun candidatura. Dar poate și alții voiau să facă asta, însă lipsa de informare a fost totală. Fiindcă pe site nu au pus nimic până azi. Voiau să nu aibă Lumînare niciun contracandidat”.
Ilie Drăgan: „Sunt cluburi care nici n-au fost anunțate că sunt alegeri”
Ilie Drăgan a mai susținut că „am informații că multe cluburi nici nu au fost anunțate de această adunare generală de alegeri. Am chiar câteva exemple, precum Șahtior București, Best Boys, Milanneto, FC Player, ACS Fulger, Internațional Pantere și altele.
Am luat legătura cu ele, nu primiseră nicio adresă de informare de la AMFB, dar nu fuseseră anunțați nici pe alte căi. Sunt 157 de cluburi afiliate, dar unele n-au drept de vot. Și am informații că în sală vor fi și președinți mai vechi, ale căror cluburi nici nu mai participă în competiții. E clar că fac tot ce pot ca să câștige Lumînare”.
Lumînare: „Vine cu acuzații puerile”
La rândul său, președintele Marian Lumînare contraatacă: „Nu știu de ce vine acum Drăgan cu aceste acuzații puerile. Din câte știu, și-a depus candidatura la funcția de președinte cu două zile înainte de termenul limită, fără nicio problemă. Apoi, în legătură cu cluburile pe care susține că nu le-am fi anunțat, cu unele am avut probleme cu adresele.
Ni s-au întors înapoi scrisorile prin care îi anunțam de adunarea generală. Iar în aceste cazuri am găsit moduri să-i anunțăm altfel, telefonic. Așa că Drăgan poate să zică ce vrea. Eu sunt convins că vom avea cvorum, adică două treimi din membrii afiliați, iar alegerile se vor desfășura normal, fără probleme".
De această dată, consider că am șanse mult mai mari să câștig alegerile. Au trecut 4 ani, lumea s-a săturat de Lumînare, de modul său de lucru. Oamenii sunt dezamăgiți de lipsa de comunicare, de lipsa de transparență, de nerespectarea regulamentelor. Nu au schimbat nici statutul, cum li s-a pus în vedere de FRF. E în vigoare tot cel vechi, din 2011. Echipele plătesc cu suspendări și cu bani când greșesc. Dar e la fel și când greșesc arbitrii. Dacă se dă o eliminare incorect, de exemplu, dar se vede clar că e o decizie eronată, rămâne așa! Deși nu suntem la fotbal profesionist, am putea avea reguli mai flexibile, când sunt greșeli flagrante de arbitraj. Abia avem bani să susținem competiția, multe cluburi dispar, dar lor nu le pasă
Ilie Drăgan, președinte club 3 Kids București
Citiți și alte știri:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat