Articol de David Marinescu - Publicat marti, 23 aprilie 2024 10:47 / Actualizat marti, 23 aprilie 2024 10:51
Apple negociază cu FIFA preluarea drepturilor de transmitere a Campionatului Mondial al Cluburilor din 2025, conform surselor citate de The New York Times.
Gigantul american, susţin aceleaşi surse, ar fi disponibil să plătească peste un miliard de dolari pentru a dobândi drepturile de transmitere în întreagă lume a competiţiei.
Un anunţ oficial în acest sens este aşteptat să se facă până la finele acestei luni.
Campionatul Mondial al Cluburilor din 2025 va fi a doua competiţie de fotbal pe care Apple o transmite
Dacă informaţia se va confirma, Campionatul Mondial al Cluburilor din 2025 va fi a doua competiţie de fotbal pe care Apple o transmite, după ce a cumpărat drepturile pentru prima ligă din Statele Unite pe 10 ani.
În 2025, formatul Campionatului Mondial al Cluburilor se va schimba, urmând să participe 32 de echipe de pe mai multe continente, inclusiv mari cluburi europene, precum Bayern Munchen, Real Madrid şi Manchester City.
Un imbold special pentru Apple în acest sens pare să vină din faptul că aceasta competiţie se va desfăşura în Statele Unite, ceea ce va oferi o expunere mare propriului serviciu de streaming în cea mai importantă piaţă.
Deocamdată, serviciul de streaming Apple TV+ nu este disponibil în România.
Format nou la Mondialul Cluburilor
Ediția din 2025 a Campionatului Mondial al cluburilor este programată între 15 iulie și 13 iulie 2025. Va fi prima în noul format, cu 32 de echipe la start.
Reprezentantele Europei sunt deja cunoscute: Chelsea, Real Madrid, Manchester City, Bayern Munchen, PSG, Inter, Porto, Benfica, Dortmund, Juventus, Atletico Madrid și RB Salzburg.
Citește și alte știri de actualitate:
S-a stins din viață legendarul Octavian Vintilă, comentator de la Radio România Actualități
Cu cine ține Bogdan Cosmescu, comentatorul Orange Sport și Prima Sport: „Pe ei îi simpatizam!”
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat