OPINII  »  EDITORIAL

Rapidctatura

Editorial Radu Naum
Editorial Radu Naum

Articol de - Publicat joi, 02 mai 2024 16:09 / Actualizat joi, 02 mai 2024 16:15

În momentul ăsta, la Rapid e Șucu contra toată lumea. Cuțitele sunt pe masă, tăișurile lor sclipesc de îndată ce prind o rază, sclipesc scurt și letal prin teaca vorbelor. Șucu a pus în paranteze războiul cu adversarele din Superligă. De acum va fi război civil la Rapid.

Atac frontal

Comunicatul lui Șucu de miercuri e, în sine, o declarație de război. „Regândire completă”, „sub standarde”, „nu au apărat interesele clubului”, „m-au forțat”, „mă deranjează”, „nu respectă disciplina, regulamente”. Toate acestea se referă la oamenii lui. Credința generală e că se referă în primul rând la Daniel Niculae. Nu pare așa.

Logic toți sunt în bătaia puștii acționarului majoritar, inclusiv Victor Angelescu, acționar minoritar, căci și el e implicat asumat în conducerea executivă a clubului. Toți sunt vizați, până la medicul echipei, Șucu spune asta, și pare că e convins de ceea ce spune. Întrebarea e: până unde va merge revoluția? Ce capete vor cădea?

Trădarea

Soarta lui Daniel Niculae pare hotărâtă. Managerul sportiv a plecat și, deși se spusese că Niculae i-a luat locul, informația GSP.ro este că poziția a fost ocupată de șeful de la scouting. Așa se întâmplă în orice restructurare radicală. Cei din urmă vor fi cei dintâi.

Dar nu e doar o schimbare de nume. Arată a schimbare de profunzime. În comunicatul lui Șucu se simte o enervare deja de lungă durată. Emană un damf de trădare.

Groapa cu furnici

Când a apărut la Rapid, Șucu a vrut să schimbe prima ligă și moravurile ei pentru ca ea să devină mai profesionistă, mai atractivă pentru supermilionarii României, cei care atunci când vine vorba despre fotbal autohton se țin de nas.

Șucu a văzut o mega oportunitate. Dacă un domeniu atât de prizat e atât de prost manageriat, dacă patronii fac toate prostiile imaginabile în termenii business-ului clasic, atunci cel care va face lucrurile ca lumea va avea numai de câștigat și va fura startul în noua istorie a fotbalului românesc. Inclusiv financiar.

Ecuația era simplă. Ei sunt fraieri, apar eu, articulez o echipă populară după regulile oricărei companii din piață și e ca și cum vine unul cu excavatorul printre țâncii care se joacă la groapa cu nisip cu găletușe și grebluțe. Simplu, nu?

Rapidctatura
Dan Șucu, devastat după Rapid - Universitatea Craiova, Foto: Ionuț Iordache / GSP

Căderea în fotbal

Ceea ce a scăpat din vedere e că și clubul lui tot din acest fotbal face parte. Oamenii lui în acest mediu s-au format, s-au născut, au crescut și au îmbătrânit în aceeași lume în care o mână spală pe alta, un Turn Eiffel al complicităților și cumetriilor, un organism care trebuie să găsească mereu o gazdă pe care să o sugă de vlagă. Un patron, o primărie, un consiliu județean. Sau statul pur și simplu. Statul cu sânii lui mari și generoși pentru cine trebuie. Oamenii nu fac asta pentru că sunt răi, vicioși, netrebnici prin definiție. Ci pentru că așa se face în această lume. Șucu a plecat la atac și când s-a uitat în urmă era singur. Lăsat în ofsaid. Și atunci s-a întors și a atacat el.

Cealaltă parte

Cu siguranță vor trebui auziți și ceilalți. Versiunea lor, dacă e diferită de cea a patronului de facto, trebuie ascultată. Daniel Niculae e un om acuzat de multe, dar cred că e un om care are multe de spus în apărarea sa. Îmi recunosc subiectivismul, aș vrea să cred că are argumente solide să contrazică toate cele ce i se pun în cârcă. Dar nu e după cum cred eu.

La vorba lor

Șucu s-a convins abia acum că fotbalul nu e o afacere ca oricare alta. Nu că nu i s-ar fi spus de nenumărate ori. Dar niciun argument nu e mai bun decât durerea provocată de un cucui. Și acum, culmea culmilor, deprimantă realitate, a ajuns la vorba lui Gigi Becali și la discursul lui Hagi.

La ei, în primul rând, se referă finalul comunicatului apropo de cluburile autoritare care au câștigat titluri în ultimii ani. Patroni care sunt implicați până la ultima moleculă decizională a clubului lor. Asta vrea să facă Dan Șucu? Probabil că da, cel puțin o vreme, cu excepția deciziilor tehnice, adică a primului 11 și a schimbărilor. Dar nici Becali nu le făcea la început. În fine, poate că aici se încheie asemănările. Până la proba contrarie.

Singur

La Rapid vine dictatura managementului. Marile întrebări sunt însă: cu cine? Cine vor fi vigilii neînduplecați, garanții „disciplinei și hotărârii? Cum va arăta lanțul de comandă? Și, mai ales, cine va fi antrenor în sezonul viitor? Atacând pe un front atât de larg propriile trupe, Șucu s-a pus în poziția de a răspunde, el, la toate aceste întrebări. Și repede. Acum se câștigă sau se pierde sezonul viitor, în aceste zile și săptămâni.

Între un 4-0 cu FCSB și un 0-6 (victorii-înfrângeri) de atunci încoace, Dan Șucu a șters o literă din celebra lozincă a giuleștenilor.

E singur împotriva tuturor.

Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Comentarii (67)
iung811
iung811  •  06 Mai 2024, 15:54

Domnu' Naum, ce bine ai face sa lași Rapidul în pace și să îl pupi și să îl stângii în brațe pe stăpânul vostru Becali!!! Că de ceva timp și tu și Geambașu aveți niște ifose de metrese trecute pe la ginecolog și redevenite fete mari de nu se mai poate cu voi. Noroc că vă știe lumea!!!

iung811
iung811  •  06 Mai 2024, 15:52

Domnu' Naum, ce bine ai face sa lași Rapidul în pace și să îl pupi și să îl stângii în brațe pe stăpânul vostru Becali!!! Că de ceva timp și tu și Geambașu aveți niște ifose de metrese trecute pe la ginecolog și redevenite fete mari de nu se mai poate cu voi. Noroc că vă știe lumea!!!

rumunek
rumunek  •  05 Mai 2024, 18:23
Postat de mafa pe 04 Mai 2024, 18:52

Ai zis bine rumburak, dupa 9 ani un titlu .

Ce era important în răspunsul de mai devreme, moderat sau cenzurat, e că așa se întâmplă când joci pe bune, cinstit, fără a avea in spate grupuri politice de pe la Cluj, Galați sau care dau gaze ieftine pentru producția de îngrășăminte contra fonduri de campanie. Astfel mai pierzi, mai faci greșeli, te mai ciupește un tușier la momentul potrivit sau, pur și simplu, te bate o echipă mai bună în ziua respectivă. Altfel, iei campionate apărând de nicăieri sau 5 la rând, cumpărând nu se știe cu cât un club falimentar și ieșind miraculos din insolvență și cheltuind cât nu produci, că la noi nu există fair-play financiar.

Vezi toate comentariile (67)
Comentează