OPINII  »  EDITORIAL

Clipa în care meciul se oprește și civilizația câștigă

Oana Dușmănescu
Oana Dușmănescu

Articol de - Publicat duminica, 05 mai 2024 10:13 / Actualizat duminica, 05 mai 2024 12:19

Momentele de reculegere din Premier League sunt cele mai solemne și mai emoționante momente de reculegere din lume. Nu doar de pe stadioane.

Indiferent că e tăcerea asurzitoare care se lasă în jurul a zeci de mii de oameni, fie că sunt aplauzele lor furtunoase, clipele de doliu reflectă în fotbalul englez ceea ce simte societatea.

Fără huiduituri, fără glume, fără înjurături sau batjocuri. Așa cum ți-e teamă că se va întâmpla de câte ori un astfel de moment are loc în țări precum Italia, unde există cel puțin cineva care nu-și poate reprima un „vaffanculo”, sau în România, unde știe toată lumea ce expresii și atitudini pot răzbate din tribune.

Fanii cluburilor engleze de fotbal știu când să facă gălăgie și știu când să tacă. O calitate de aur, atât la nivel individual, cât și la nivelul întregii societăți.

Sâmbătă, în minutul 14 al meciului pe care Arsenal l-a câștigat în fața lui Bournemouth, meciul s-a oprit, iar cei din tribune, de pe teren și de pe băncile de rezerve au aplaudat un fan.

+6 FOTO

Fanul acela se numea Daniel Anjorin, avea 14 ani și a murit la începutul acestei săptămâni, omorât de un nebun cu o sabie în mână. Iar comunitatea echipei sale de suflet i-a sărbătorit scurta existență cum a știut mai bine - umplând unul dintre cele mai faimoase stadioane cu amintirea sa.

Dincolo de emoția copleșitoare a momentului, spectatorii de pe stadioanele din Premier League, dar și din ligile inferioare, cunosc valoarea empatiei, a uniunii care trece dincolo de antagonismul conținut de un eveniment sportiv, a forței ce se dezvoltă din aplauzele unor oameni care împărtășeșc o pasiune - o forță care consolează, dar care poate deveni și amenințătoare.

Clipele de reculegere din fotbalul englez impresionează de fiecare dată prin emoția cu care molipsesc lumea

Din acest punct de vedere, arenele de fotbal din Anglia devin (sau rămân), încet-încet, niște insule ale respectului și ale înțelegerii, într-o lume în care toleranța a fost cândva foarte sus, sus, iar apoi a început să plonjeze din nou în abisuri, din cauza unor mecanisme de care stadioanelor de-acolo, din fericire, nu le pasă.

La fiecare moment de reculegere din Premier League, oamenii de pretutindeni ar trebui să-și amintească niște lucruri ușor de îndeplinit.

Că e suficient să-ți exprimi solidaritatea și compasiunea cu modestie, fără să ieși în evidență. Că violența nu atrage întotdeauna violență.

Că nu doar luciul civilizației, ci și profunzimea ei sunt date de gesturi mici, repetitive, a căror valoare vine din respectul față de cel de lângă tine, mai ales dacă sunteți uniți de pasiunea pentru fotbal - un alt lucru mic pe acest pământ în comparație cu viața unui copil de 14 ani.

Minutul în care timpul de joc a încremenit ieri pe Emirates te zguduie chiar și atunci când îl revezi pe Youtube, a doua zi. E un soi de căldură care se revarsă din aplauzele fanilor, care însoțește tristețea și greutatea momentului.

În lupta pentru titlul din Premier League, la care Arsenal nu a renunțat deocamdată, suporterii săi au arătat că știu ce înseamnă viața și moartea. Că știu să le separe și să le reunească.

Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Comentarii (11)
vivi.napoca1_
vivi.napoca1_  •  08 Mai 2024, 10:11

Toată stima pt. ca a-ți scos în evidenta ( și) acest aspect ,cu minutul de reculegere ,a mai fost și pt. victimele de la finala de trista amintire când fanii italieni au atacat suporteri englezi cu consecințe dramatice ! Va spun ca am asistat și eu cu sufletul la gura și chiar ma gândeam ( romaneste) sa nu cumva sa " iasă în evidenta cineva cu vreo farsa stil ,cocalar la care rad mulți deștepți de bravura lui "! Dar nu e cazul ! ( Lor ) !

rica86
rica86  •  06 Mai 2024, 16:38
Postat de Vladimir997 pe 05 Mai 2024, 15:58

Mai mergi pe un stadion din UK sa vezi ca nu bate campii si ca in Anglia poti sta bine merci cu fularul echipei tale la gat in metrou langa un suporter al unei echipe adverse si nu se ia niciun babuin de tine. Nu sunt perfecti englezii clar dar au progresat fata de 1985 asta ti-o garantez. Hristos A Inviat si voie buna

aici exagerezi putin...ca peste tot in lume, majoritatea fanilor sunt ok...dar absolut peste tot si sunt si fanaticii, iar Anglia nu duce lipsa de ei...Mi-as dori sa vad un suporter inrait al lui Leeds, stand langa un suporter inrait al lui Man Utd fara sa nu se intample nimic( nu ma refer neaparat la gresiuni fizice)...dar asa ne place noua sa dam exemplu pe unii, ca si cum aia au invatat sa se poarte...hai sa ne aducem aminte cand vorbim de campionii astia ai civilizatiei la ce s-a intamplat la finala Euro de la Londra...i-am vazut in toata splendoarea lor

nervseele
nervseele  •  06 Mai 2024, 09:17

Un minut de reculegere ținut "ca la carte" arata civilizație? Prefer civilizația in care adolescenții nu se înjunghie intre ei.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează