Articol de Ionuț Tăbultoc (foto), Alexandru Tomuțiu - Publicat vineri, 17 mai 2024 22:02 / Actualizat vineri, 17 mai 2024 22:35
FC Botoșani a învins-o pe CS Mioveni, scor 1-0, în manșa tur a barajului pentru promovare/retrogradare în Superliga.
- Returul are loc pe 24 mai, de la ora 20:00
- Dinamo - Csikszereda (20 și 27 mai, ora 20:00) e celălalt baraj
Divizionara secundă a avut un început de meci curajos. După o centrare venită din partea dreaptă, tânărul Alexandru Stan a reluat spre poartă, dar încercarea acestuia a trecut puțin pe lângă.
GALERIE FOTO. Botoșani - CS Mioveni, manșa tur a barajului pentru promovare / retrogradare
Apoi, Eduard Florescu, cel mai periculos jucător al botoșănenilor, și-a intrat în rol. A reușit o serie de driblinguri în apropierea porții adverse, iar șutul trimis din poziție ideală a fost blocat de Garutti. Tot Florescu a fost omul care a produs cea mai importantă ocazie a trimis reprize. A trimis o centrare frumoasă pentru Miron, dar fostul jucător de la FCSB a reluat cu capul peste poartă.
În prelungirile primei reprize, Blănaru a reușit să deschidă scorul pentru oaspeți, dar s-a dovedit că acesta plecase din poziție de ofsaid.
Botoșani, victorie în prelungirile meciului cu Mioveni
În repriza secundă, posesia le-a aparținut gazdelor, care au căutat în permanență drumul spre gol, dar fără să îi creeze mari emoții lui Croitoru.
Cei de la Mioveni au fost extrem de periculoși pe finalul meciului. În minutul 80, Șerban a scăpat spre poarta adversă, dar Miron a intervenit perfect, respingând în corner. La faza următoare, Blănaru a scăpat și el singur cu Kukic, dar execuția acestuia a fost defectuoasă.
După ocaziile uluitoare ratate de oaspeți, norocul nu l-a părăsit pe Bogdan Andone nici în prelungiri. Aldair a șutat de la distanță și l-a surprins pe Croitoru! 1-0 pentru Botoșani.
Moldovenii vor aborda returul de săptămâna viitoare cu avantaj minim. Meciul decisiv este programat vineri, 24 mai, de la 20:00.
FINAL. FC Botoșani - CS Mioveni 1-0
- AICI live + statistici
- A marcat: Aldair '90+3
- 5.816 spectatori urmăresc meciul de pe stadion.
min. 90+5: Final de meci. Botoșani câștigă după golul semnat de Aldair în prelungiri și devine marea favorită a returului de săptămâna viitoare.
min. 90+3: Șutul lui Aldair din afara careului îl surprinde pe Croitoru! Deschidere de scor în prelungirile partidei.
min. 80: Ocazie imensă pentru Mioveni! Alin Șerban scapă singur spre poarta Botoșaniului, dar Miron pune piciorul și respinge în corner.
min. 78: Moldovenii atacă în valuri, încercând să spargă gheața în acest meci, dar defensiva oaspeților își face treaba ireproșabil.
Ora 21:00: A început repriza secundă!
S-a terminat prima repriză! FC Botoșani și CS Mioveni sunt la egalitate, scor 0-0.
min. 45+3: În prelungirile primei reprize, Blănaru a trimis mingea în poarta Botoșaniului. Golul a fost inițial validat de „centralul” Horațiu Feșnic. Sebastian Colțescu a intervenit din camera VAR și a remarcat un ofsaid la atacantul Mioveniului. Reușita a fost anulată.
min. 45: Cea mai importantă șansă a gazdelor a venit după o centrare cu exteriorul a lui Florescu. Miron a reluat cu capul puțin peste poartă.
min. 7: Prima șansă reală de gol i-a aparținut lui CS Mioveni. Blănaru a șutat în „gura porții”. Alexandru Stan a deviat puțin pe lângă poartă.
Ora 20:00: A început partida!
FC Botoșani - CS Mioveni, echipele de start
FC Botoșani: Kukic - Benzar, I. Filip, Miron, Țigănașu - David, Dican, Caputa - E. Florescu, Kaprof, Mailat
Rezerve: Ducan, Petro, Camara, Șeroni, Mouaddib, Lopez, Ofosu, Fulop
Antrenor: Bogdan Andone
CS Mioveni: Fl. Croitoru - Trașcu, R. Garutti, Cr. Ignat, Burnea, Șerbănică (cpt.) - Cărăruș, A. Panait - Blănaru, Al. Cr. Stan, Guțea
Rezerve: Val. Sima – Gogor, Mih. Costea, Massaro, A. Șerban, D. Toma, Căprescu, I. Șerban, Bolohan
Antrenor: Constantin Schumacher
Stadion: Municipal (Botoșani)
Arbitru: Horațiu Feșnic (Cluj-Napoca) // Asistenți: Valentin Avram (Bucureşti), Alexandru Cerei (Cluj-Napoca)
Arbitru VAR: Sebastian Colțescu (Craiova) // Asistent VAR: Cristina Trandafir (Bucureşti)
Stadionul din Botoșani va fi plin la ora meciului cu CS Mioveni.
FC Botoșani, care la începutul anului era pe ultimul loc, a prins la limită locul de baraj, profitând de faptul că FC Voluntari a pierdut cu U Cluj. Și speră să treacă de CS Mioveni pentru a juca și anul viitor în Superligă, mai ales că Valeriu Iftime, finanțatorul clubului, anunță un plan spectaculos.
De partea cealaltă, CS Mioveni a terminat pe locul 5 în play-off-ul din Liga 2, dar profită de faptul că locul 2 (Corvinul) și locul 3 (CSC Șelimbăr) nu au drept de promovare, astfel că a prins locul de baraj.
VIDEO. Ce a spus Bogdan Andone înainte de FC Botoșani - CS Mioveni
CS Mioveni, specialista „barajelor”
Va fi pentru a treia oară când Mioveniul va disputa baraj de menținere / promovare. În 2021, echipa a produs o surpriză majoră, eliminând-o, din postura de divizionară secundă, pe Hermannstadt. Cu un an mai devreme, CS Mioveni pierdea meciul decisiv în fața Chindiei.
A fost un campionat lung, dificil, în care puțini ne dădeau șanse, am pornit din postura de outsider. Dar iată că am ajuns să disputăm acest «baraj». Am reușit mai întâi pe meritul sportiv, apoi am reușit să luăm licența, deși foarte mulți ne cântau prohodul! Suntem încrezători vizavi de aceste partide. Avem experiența meciurilor de baraj, am reușit o surpriză mare, i-am eliminat pe cei de la Hermannstadt (n.r. în 2021). Îmi doresc foarte mult să reușim din nou această performanță. - Dumitru Olteanu, președintele Consiliului de Administrație al CS Mioveni.
Citește și:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!