OPINII  »  EDITORIAL

Despre cei nealeși de Edi

Editorial Alin Buzărin
Editorial Alin Buzărin

Articol de - Publicat vineri, 24 mai 2024 16:39 / Actualizat vineri, 24 mai 2024 16:59

Lotul de 28 (anunțat vineri) din care se vor alege cei 26 pentru Euro 2024 nu surprinde aproape deloc. Se știa dinainte despre acele neconvocări care acum credem că pretind semne de exclamare

Dacă listele lui Spalletti sau Southgate sunt contestate, e normal ca nici cea a lui Edi Iordănescu să nu scape. Diferența e că la alții, mult mai valoroși ca noi, neconvocații au fost înlocuiți de alți jucători la fel de buni ca și cei rămași acasă.

Noi, când citim lista selecționabililor români, criticăm mai mult nealegerea unora decât alegerea celorlalți. Dar să-i luăm pe rând.

Unde să joace Mitriță?

Olteanul, prin evoluțiile sale din acest an competițional, poate că ar fi meritat un loc pe lista de 28, chiar și pe cea de 26. Dar atunci când se face o selecție, ideea nu e cea a meritelor, ci a modului în care un jucător sau altul ar putea fi de folos la turneul final.

Probabil că și Mitriță ar fi fost util, dar pe postul lui, cel de aripă stângă (în filosofia tactică a lui Edi Iordănescu), evoluează și Florinel Coman, și Mihăilă, ba chiar și Drăguș, despre care selecționerul a spus mereu (deși s-ar putea să se înșele) că-l vede extremă, nu atacant central.

Se simte bine în pielea de lider

Cu Alex Mitriță mai e o problemă. El se simte excelent atunci când e omul determinant al echipei, vedeta, liderul, adulatul publicului. Atunci dă randament, probabil că se hrănește din acest statut de personaj principal, de subiect al idolatriei unui oraș întreg.

Dacă e dat jos de pe acest piedestal, Alex nu mai e același. Să spui că Mitriță putea fi convocat și băgat să joace câteva minute, nu prea are sens. El e omul unui meci întreg, al unui oraș întreg, nu al câtorva secvențe.

Despre cei nealeși de Edi
Alexandru Mitriță e cel mai bun jucător al Universității Craiova, cu 13 goluri și 11 pase decisive reușite în acest sezon (33 de meciuri, toate competițiile)

Luis ba, Bîrligea da

Poate că aici, la această alegere, argumentele lui Edi Iordănescu sunt cele mai vulnerabile. Nu ne raportăm la numărul de goluri marcate în campionatul intern, pentru că e o competiție de cu totul alt nivel valoric față de standardul care va fi în Germania.

Ne raportăm la un atacant mobil și rapid, Luis Munteanu, contrapus unui nouar clasic, Bîrligea, genul de pivot, mai mult cu spatele la poarta adversă. Dar probabil că în Bîrligea s-a văzut un potențial înlocuitor al lui Pușcaș (sau al lui Alibec), câtă vreme Luis se apropie mai mult de stilul lui Drăguș.

Florin Tănase și Cristi Manea, victimele echipelor lor de club

„Tase” a marcat cu Columbia, în martie, dar a căzut de pe listă în primul rând pentru evoluțiile tot mai rărite și mai modeste de la echipa sa din Arabia Saudită, retrogradată din prima ligă. Un pic mai complexă e situația fundașului de la CFR.

Acum câteva luni, Manea probabil că nu era văzut doar ca un convocat sigur, ci poate și ca un titular, măcar cu aceleași șanse ca și Rațiu. Dar au intervenit nesfârșitele sale negocieri cu conducerea din Gruia, refuzurile sale de a accepta diversele sume propuse, apoi, conform unei metehne românești, plasarea sa pe tușă.

Iar prezența lui Vasile Mogoș în lotul național pare să vină ca urmare a titularizării sale la CFR, determinată tocmai de neînțelegerile clubului cu Cristi Manea.

Care va fi rolul lui Sorescu?

Singurul post care pare să nu beneficieze de dublură e cel de fundaș stânga, unde Bancu e cam singur. Pesemne că varianta de rezervă e Sorescu, pe baza polivalenței sale. Dar Deian, care joacă pe patru posturi, e mai întâi mijlocaș dreapta, apoi mijlocaș stânga, apoi fundaș dreapta și abia în cele din urmă fundaș stânga.

Așadar, a fost convocat pentru cel de-al patrulea post în ordinea specializării sale. Pentru că fotbalul nostru, de la Raț încoace, suferă la nivelul fundașilor stânga, și s-a văzut ce s-a întâmplat cu Columbia, când a fost folosit un jucător venit din play-out, Raul Opruț de la Hermannstadt.

Citește și:
Imagini tari de pe Arena Națională, cu aproape 3 ore înainte de Dinamo - Rapid! Cum se pregătește marea surpriză a „câinilor”
Superliga
Imagini tari de pe Arena Națională, cu aproape 3 ore înainte de Dinamo - Rapid! Cum se pregătește marea surpriză a „câinilor”
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Comentarii (25)
Doru.S
Doru.S  •  28 Mai 2024, 13:00
Postat de Delia29 pe 26 Mai 2024, 07:19

Mitrita e un tip sensibil chiar emotiv, probabil tatuajele si le-a facut sa fie distrasa atentia si sa fie perceput ”mai bărbat”. E clar ca nu are fizic de Euro, acolo unde adversarii sunt puternici si rapizi. Acolo e altceva față de fundasii din Liga 1. Referitor la Manea, pot spune ca el a ales aceasta situatie, el a stiut ca e o situatie ingrata si ca avea nevoie sa joace, pentru a putea prinde Euro. Probabil a fost atras in capcană de impresarul său care i-a sucit mintea cu diverse contracte si avantaje, a ales sa nu joace la CFR Cluj, clubul care practic i-a oferit expunerea din ultimii ani. Normal ca si clubul s-a reorientat spre Mogoș care chiar e bun, are viteză si dă centrări bune. Se vede ca are scoala italiana de fotbal.

Manea si-a calculat gresit pasii. Daca verificam totul a mizat pe Mutu si ca va apuca sa joace cat mai multe dintre meciuri. De semna contract chiar pe 3 ani cu CFR si dupa Euro aparea ceva bun, crezi ca cei de la Cluj sunt atat de tonți sa nu-i dea drumul? El praxtic si-a retezat acest traseu (cred eu ca cel mai bun) si probabil a semnat contract cu vreo echipa din Superliga (Fcsb, CSU sau Rapid) sau alt campionat din Est. Sau e prost gramada si nu a semnat cu nimeni si acum asteapta ca agentul lui sa-i gaseasca ceva

Chris.Dumitrescu
Chris.Dumitrescu  •  26 Mai 2024, 16:51
Postat de observator_federal pe 24 Mai 2024, 18:13

Mitriță are de fapt 16 goluri marcate, 14 assisturi si 3 penaltyuri obținute transformate de coechipieri (2 Ivan si 1 Koljic). SINGURUL DJN SUPERLIGA CARE DEPĂȘESTE 10 REALIZĂRI atât la penaltyuri cât și la assisturi!! Cât despre rapiditatea, tehnicitatea si eficacitatea acțiunilor lui, NIMENI nu poate nega calitățile de superfotbalist ale olteanului - exceptând poate comentatorii fecesebiști din studiourile TV și din redacții... ***... Edward, ce a fost în capul tău??

Da,dar Mitriță al tău e un tip fitzos, mofturos, stie sa impunga nu doar adversarii ci si colegii. Intradevar, are aere de vedetă, iar Edy a trebuit sa aleaga intre Mitriță si Ianis Hagi. Poate tu nu stii, dar cei doi s-au cam contrat prin vestiar, iar pentru coeziunea grupului, chiar daca ceilalti sunt mai modesti decât Mitriță dpv tehnic, măcar știu să lupte ca grup P.S. Mitriță e destul de pigmeu față de cerințele fotbalului actual, din păcare are o gură prea mare...oltean

dinamo100
dinamo100  •  26 Mai 2024, 08:01

Nu avem fundas stanga, nu avem varf. Ce nu am inteles eu e de ce avem nevoie de Rus, Racovitan si Nedelcearu! Cred ca ne descurcam si cu 2 rezerve de fundas central.

Vezi toate comentariile (25)
Comentează
Close