FOTBAL  »  NATIONALA  »  GENERAȚIA DE AUR

VIDEO Generația de Aur, show și la microfon » Hagi, Petrescu și Lăcătuș s-au întrecut în glume: „Cine a petrecut până la 3:00 nu mai joacă!”. Răducioiu, emoționat până la lacrimi: „Oameni buni...”

Articol de , , - Publicat sambata, 25 mai 2024 13:25 / Actualizat sambata, 25 mai 2024 18:17

O parte dintre membrii Generației de Aur au susținut azi o conferință de presă înainte de meciul de retragere (azi, ora 20:30, Arena Națională) ♦ A fost o atmosferă degajată, iar foștii mari fotbaliști s-au întrecut în replici amuzante.

Gică Hagi, Dan Petrescu, Marius Lăcătuș, Ioan Ovidiu Sabău și Florin Răducioiu și-au făcut încălzirea înainte de marele meci cu o serie de glume la conferința de presă, susținută azi, la hotelul Radisson Blu din centrul Capitalei.

+10 FOTO

VIDEO. Gică Hagi, înaintea meciului de retragere al Generației de Aur: „Sper ca diseară să mulțumim suporterii”

Primul care a luat cuvântul a fost „Regele”. Hagi a început cu o glumă: „Eu cred că e de ajuns doar o poză. Facem o poză și plecăm”.

Apoi a vorbit despre marele meci de pe Arena Națională.

„Timpul s-a scurs, au fost ani mulți. Avem amintiri frumoase, am vorbit despre ce am făcut pentru România. Ne face plăcere să ne amintim de ce am făcut bine pentru România.

Sper ca diseară să mai facem ceva să mulțumim suporterii, fotbalul e pentru ei, noi am jucat pentru ei. Știm că i-am făcut fericiți. Am făcut performanțe, iar performanțele aduc bucurie. Am înțeles că s-au vândut toate biletele. E clar că din punct de vedere fotbalistic nu vom fi la cel mai înalt nivel... Dar cred că i-am făcut fericiți pe suporteri.

Am servit România timp de 18 ani și asta nu se uită ușor. Și cred că se va vedea în seara asta. Emoția există. Și noi suntem oameni. Avem emoții înainte de fiecare meci, era și adrenalină. Dar după ce vom atinge prima dată mingea, ne vom gândi să jucăm cât mai bine. Cred că va fi o bucurie foarte frumoasă.

Avem calitate toți, dar să vedem și cât putem. Veți vedea tehnică și tactică. Sperăm să fie și goluri, că de aceea vin și fanii”, a spus Gică Hagi.

Dan Petrescu: „Sper să mai știm să ținem de minge”

Dan Petrescu a făcut o comparație între cele două loturi și a stabilit tactica României.

„Cum a zis și Gică, e clar că nu vom mai fi ce am fost. Lumea știe asta. Dar cei care vin cred că vin pentru ce a însemnat această generație, care a adus rezultate extraordinare. Sper să fie o seară frumoasă.

Toți ne-am antrenat și vrem să arătăm cât de cât, dar va fi greu. Mai ales că adversarii sunt mult mai tineri și parcă arată mai bine. Sper să nu fie așa răi cu noi, iar noi să știm să ținem de minge, pentru că aveam calitatea asta. Avem posesie bună”, a spus și Dan Petrescu.

Întrebat despre care a fost cheia succesului Generației de Aur, Dan Petrescu a declarat: „Erau jucători buni, care jucau la un nivel bun. Toți jucam în campionate mari. Azi joacă în liga a doua din Italia. Am făcut un grup extraordinar, eram uniți. Iar antrenorul, unul extraordinar, a știut să ceară exact ce trebuie. Dar fără jucători de valoare nu ai cum să câștigi”.

Și tehnicianul lui CFR Cluj a făcut o glumă, spre finalul conferinței: „Problema e că sunt prea mulți antrenori pe teren. Să vedem cine mai joacă, că de antrenat antrenăm”.

Toți avem un regret. După meciul cu Suedia am fost dărâmați. Voiam să jucăm acea semifinală cu Brazilia și să batem. Poate cu regretul ăsta rămânem toți.

– Dan Petrescu

VIDEO. Florin Răducioiu: „Sunt copleșit de emoții”

Cel mai emoționat dintre toți a fost fostul atacant Florin Răducioiu.

„Cu siguranță vor fi lacrimi de bucurie. Oameni buni, e un omagiu pe care ni-l aduceți! Vă mulțumim foarte mult! E o recunoștință și un respect față de ce am însemnat.

Eu sunt copleșit. Înseamnă că lăsăm ceva în urmă. Merităm acest meci de adio. Nu mai am cuvinte... Sunt copleșit, foarte emoționat”, a declarat acesta.

Ioan Ovidiu Sabău: „Toți jucătorii acestei generații au avut personalitate”

„Fiecare dintre noi, că a fost antrenament sau amical, ne transformam. Doar așa am câștigat respectul fanilor, prin această stare de spirit. Pentru mine e o mândrie că am făcut parte din această generație, am legat prietenii pentru toată viață.

Toți jucătorii aveam atunci mare personalitate. Și toți eram cei mai buni la cluburile noastre. Și ne completam foarte bine, eram prieteni. Eram la un nivel încât adversarii ne studiau. Nu noi pe ei! Avem curaj”.

Marius Lăcătuș: „Sper să am șansa să marchez”

Marius Lăcătuș a dezvăluit că-și dorește să marcheze, deși e conștient că-i va fi greu.

„Nu am fost un golgheter și nu știu dacă voi marca și în seara asta. Azi va fi și mai greu să ajung în fața porții. Mi-aș dori să pot marca. Atunci când joci în fața a 55.000 de fani, e o bucurie”, a spus și Lăcătuș.

Spre final, și „Fiara” s-a ținut de poante. Prima, la adresa lui Jean Vlădoiu: „A spus că vrea să joace în acest meci mai mult decât a făcut-o în America”. Apoi, la final, „s-a luat” de mesajul de pe afiș: „Asta nu sună bine, cu «Ultimul meci». Acum te ia cu călduri”.

Și a anunțat categoric: „Cine a stat la petrecere până la 3 dimineața nu joacă diseară!” :)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Superliga
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (10)
copylu4steaua
copylu4steaua  •  25 Mai 2024, 17:23
Postat de viola_sempre pe 25 Mai 2024, 16:48

Ce cauta clona 10 10sb in fotbal? Si ce cauta in Europa sa ne faca de ras cand ia cate 10 de la pescarii amatori

Stai potol in liga a 3 a si aplauda Campioana ! Apropo cat fu scorul la baraj ?

aspida
aspida  •  25 Mai 2024, 17:11
Postat de CostelMC pe 25 Mai 2024, 15:33

Ce caută Lăcătuș acolo?

Bina ca n-ai intrebat ce a cautat la Sevilla

ElCeapo
ElCeapo  •  25 Mai 2024, 16:54
Postat de CiprianBirtea_84 pe 25 Mai 2024, 16:04

A fost și el în SUA.

În vacante poate, la turneul final nu a fost.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează
Close