FOTBAL  »  Superliga  »  FRF

Avocatul care a salvat FRF de la faliment în procesul cu Mititelu, implicat în scandalul momentului! Acuzat de trafic de influență și spălare de bani

Articol de - Publicat marti, 28 mai 2024 09:09 / Actualizat marti, 28 mai 2024 17:07

Avocatul Doru Trăilă, un nume important în Federația Română de Fotbal, se află implicat în scandalul momentului din România ♦ E sub control judiciar decis de DNA, după 15 ore de audieri, împreună cu fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, și generalul SRI Dumitru Dumbravă. Sunt acuzați de trafic de influență și spălare de bani ♦ Avocatul Doru Trăilă e apropiat de Federația Română de Fotbal.

Florian Coldea, fost nume important în Serviciul Român de Informații, este în aceste zile anchetat de procurorii anticorupție.

Omul de afaceri Cătălin Hideg i-a denunţat pe acesta şi pe fostul general SRI Dumitru Dumbravă. Cătălin Hideg a declarat că aceştia i-ar fi cerut, prin intermediul avocatului Doru Trăilă, suma de 600.000 de euro pentru a-l ajuta să obţină o pedeapsă cu suspendare, într-un dosar în care are o condamnare în primă instanţă de 4 ani închisoare pentru fraude cu fonduri europene, scrie Libertatea.

Potrivit luju.ro, societatea deținută de Dumitru Dumbravă ar fi încasat un milion de euro de la avocatul Doru Trăilă și ar fi trimis către firma lui Florian Coldea suma de 250.000 de euro.

Doru Trăilă, avocatul Federației Române de Fotbal

Avocatul care a salvat FRF de la faliment în procesul cu Mititelu, implicat în scandalul momentului! Acuzat de trafic de influență și spălare de bani
Doru Trăilă // FOTO: Dumitru Angelescu (Libertatea)

Doru Trăilă nu este străin de fotbalul românesc, fiind unul dintre avocații care colaborează cu FRF. În prezent, el figurează ca membru al Comisiei de Recurs, fiind implicat și în două dintre cazurile care au făcut vâlvă.

Acesta a fost unul dintre avocații care au reprezentat FRF în faimosul proces în care Adrian Mititelu solicita să fie despăgubit cu peste două sute de milioane de euro pentru dezafilierea din 2011. FRF a câștigat procesul în 2017 și a evitat astfel falimentul.

Astăzi, 15 iunie 2017, Curtea de Apel București a achitat Federația Română de Fotbal în acest dosar.

FRF mulțumește apărătorilor legali din acest proces, avocat Dan Cristea (“Țuca, Zbârcea & Asociații”), avocat Alexandru Florin Chiciu (“Cabinet individual de avocat CHICIU Alexandru Florin”) și avocat Doru Trăilă (“TAMC – Attorneys at law”) în urma căruia Federația a fost achitată de instanță. Decizia este definitivă.

- comunicat FRF în 2017

La FRF, avocatul are o reputație foarte bună, e profesor la Facultatea de Drept și face parte și din conducerea acestei instituții de învățământ. Iar în februarie 2023, a fost unul dintre cei care au judecat cazul meciului oprit Sepsi - FCU Craiova. Arbitrul Chivulete a încheiat jocul în minutul 26 din cauza scandărilor xenofobe ale suporterilor echipei oaspete. Comisia de Recurs a decis ca meciul să se rejoace.

Florian Coldea, în „Grupul de la Cluj”. Acuzat că știa de dinainte sentințele în „Dosarul Transferurilor”

Avocatul care a salvat FRF de la faliment în procesul cu Mititelu, implicat în scandalul momentului! Acuzat de trafic de influență și spălare de bani
Florian Coldea // FOTO: Dumitru Angelescu (Libertatea)

Acuzat în trecut că a știut cu o zi înainte sentințele din „Dosarul Transferurilor”, Florian Coldea e considerat un apropiat al „Grupului de la Cluj”, despre care s-a spus că a influențat mai multe mișcări importante în politica românească.

În 2023, Elena Udrea enumera o parte dintre oamenii care ar face parte din „Grupul de la Cluj”. Unii implicați în fotbal, alții apropiați de fotbal: Florian Coldea, Ioan Rus, Nelu Varga, Vasile Dîncu, Sorin Grindeanu și George Maior.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Atacat din toate părțile, Mbappe a lăsat-o la greu pe Real Madrid pe Anfield
Liga Campionilor
Atacat din toate părțile, Mbappe a lăsat-o la greu pe Real Madrid pe Anfield
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul
Diverse
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul
Pus pe liber de Manchester United, Ruud van Nistelrooy va fi instalat antrenor principal în Premier League!
Campionate
Pus pe liber de Manchester United, Ruud van Nistelrooy va fi instalat antrenor principal în Premier League!

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat

Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”


Comentarii (29)
lefter_popescu
lefter_popescu  •  30 Mai 2024, 11:28
Postat de Shogun01 pe 29 Mai 2024, 08:38

cred ca nu ai mai mult de 30 de ani

Amice, te contrazici singur. Spui ca acum înțelegi de ce Mititelu a pierdut procesele cu Mircea Sandu si Dumitru Dragomir dar nu-i vezi pe cei doi făcând, la vremea respectiva , parte din sistem ... Ca apoi cei doi se doreau Stat în Stat și au fost înlocuiți, asta nu-i absolvă de mismasurile făcute când erau pe cai mari. Ei au distrus și bruma de fotbal care ne mai rămăsese.

Shogun01
Shogun01  •  29 Mai 2024, 08:38
Postat de lefter_popescu pe 28 Mai 2024, 15:03

Amice, sa intelegam ca Mircea Sandu si Mitica Dragomir făceau parte din sistem ?

cred ca nu ai mai mult de 30 de ani

lefter_popescu
lefter_popescu  •  28 Mai 2024, 15:03
Postat de Shogun01 pe 28 Mai 2024, 12:54

acum ne luminam de ce a pirdut Mititelul procesul

Amice, sa intelegam ca Mircea Sandu si Mitica Dragomir făceau parte din sistem ?

Vezi toate comentariile (29)
Comentează