Articol de Aurelian Botezatu, Daniel Scorpie, George Nistor - Publicat vineri, 31 mai 2024 20:58 / Actualizat vineri, 31 mai 2024 23:31
Finala de Liga Campionilor de pe Wembley a fost prefațată de un meci demonstativ de-a dreptul grandios, ce a avut loc într-unul dintre locurile reprezentative ale Londrei, Somerset House.
- Finala Ligii Campionilor, Borussia Dortmund - Real Madrid, se va disputa sâmbătă, de la ora 22:00. Va putea fi urmărită la TV pe Prima Sport 1, Digi Sport 1 și liveTEXT, cu imagini și detalii de la fața locului, pe GSP.ro;
- Reporterii GSP Aurelian Botezatu, George Nistor și Daniel Scorpie se află la Londra și transmit cele mai noi informații înaintea finalei de pe Wembley.
Figo, Kaka, Roberto Carlos, Cafu și Vieira, splendoare în „iarba urbană” a Londrei
Legende precum Luis Figo, Kaka, Roberto Carlos, Cafu și Patrick Vieira și-au arătat clasa în uralele unei asistențe de aproximativ 1.000 de suporteri, unii localnici, alții veniți din toate colțurile lumii pentru ultimul act al celei mai importante competiții intercluburi.
Deși forțele de ordine au fost foarte stricte încă de la intrare, utilizând inclusiv detectoare de metale, partida s-a desfășurat într-un cadru urban relaxat, plin de culoare, în fața centrului cultural și artistic situat pe malul nordic al Tamisei.
Și vremea a fost de partea fotbalului. Stropii de ploaie s-au ținut departe de capitala Regatului preț de o oră, prilej numai bun pentru momentele memorabile înlănțuite sub denumirea de „Champions Festival”.
În privința tribunei improvizate, locurile au fost ocupate cu două ore înainte de start, timp în care au evoluat juniori ai școlilor de fotbal locale. Cei care nu au mai avut loc pe scaune s-au bucurat de pe margine sau de la standurile de food și materiale promoționale.
Somerset House este cunoscut pentru găzduirea de expoziții de artă și evenimente culturale. Este locul unde se desfășoară festivalul anual de film în aer liber, iar zona în care a fost amplasat terenul funcționează ca patinoar pe durata târgului de iarnă.
Un meci al generațiilor și pentru generații
Desfășurat într-un spirit de fair play total și cu multe zâmbete, atât în tribune, cât și la nivelul gazonului artificial, copiii, părinții, oamenii de toate vârstele prezenți în „inima Londrei” au primit cu căldură și aplauze starurile lumii.
Au fost 4 echipe a câte 7 jucători, 5 pe teren + două rezerve. Iată componența acestora:
Figo's Fighters
- Vitor Baia
- Roberto Carlos
- Michel Salgado
- Ashley Williams
- Claude Makelele
- Christian Karembeu
- Luis Figo (cpt.)
- David James
- Cafu (cpt.)
- Wayne Bridge
- Jose Bosingwa
- Michael Essien
- Robert Pires
- Dimitar Berbatov
- Jens Lehmann
- Mikael Silvestre
- Esteban Cambiasso
- Gaizka Mendieta
- Mathieu Flamini
- Kaka
- Joe Cole
- Tomasz Kuszczak
- Marco Materazzi
- Bacary Sagna
- David Silva (cpt.)
- John Obi Mikel
- Steffen Freund
- Luis Garcia
A câștigat echipa lui David Silva!
În semifinale s-au înfruntat echipele lui Figo și Cafu, respectiv cele care i-au avut căpitani pe Kaka și David Silva.
Finala a fost între Silva's Strikers și Cafu's Challengers, cu primii învingători, și Luis Garcia, ex-Liverpool și Atletico, declarat cel mai bun om al meciului.
În timpul semifinalei dintre Kaka's Kickers și Silva's Strikers, Dimitar Berbatov și-a asumat rolul de comentator, filmându-se pentru canalele oficiale de social media ale UEFA Champions League:
„Oooh, ce șut! Pentru cei care nu știți, urmăresc un meci de 5 la 5. Echipa mea a câștigat prima partidă și vom juca în finală. Sunt multe legende aici, este un eveniment grozav, toată lumea se simte bine. Prieteni vechi, dușmani vechi.
Până acum, aș spune că echipa noastră a fost cea mai bună, dar sunt jucători buni și la celelalte echipe. Kaka este căpitanul uneia dintre ele, Luis Figo al altei echipe. Sper ca, data viitoare, cei care nu sunteți aici să fiți!”.