OPINII  »  EDITORIAL

Vini, vidi, vici

Marius Mărgărit
Marius Mărgărit

Articol de - Publicat duminica, 02 iunie 2024 17:02 / Actualizat luni, 03 iunie 2024 16:30

Poate că a fost nedrept sâmbătă seară pe Wembley. Borussia Dortmund jucase atât de bine în prima parte, avusese marile ocazii, dar, cumva, implacabila și norocoasa Real a rezistat.

Poate fiindcă Adeyemi e doar un glonț care zgârie lobul urechii, dar mai niciodată nu rănește cu adevărat, Fullkrug e un gladiator, dar nu un mare golgheter, Brandt a fost în pană de inspirație, la fel și Sancho, care n-a mai avut raidurile alea irezistibile. Au clacat exact când era nevoie ca ei să pună, mai mult ca niciodată, în balanță o picătură de geniu, ceva care să contrabalanseze avantajul din start al madrilenilor.

Poate că până la urmă contează și pedigree-ul. 15 Cupe ale Campionilor din 18 finale, 6 în ultimele 11 ediții, ultima pierdută în '81, cu Liverpool, pot să înmoaie chiar și superbul zid galben.

Da, pentru un pic de sânge proaspăt în Liga Campionilor, poate ar fi fost mai bine să bată nemții. Dar până la urmă totul e pe goluri, nu pe merite. Real a știu să sufere, s-a chinuit și, în stilul marilor campioane, care câștigă oricum, a lovit când nu se aștepta nimeni. Să-ți dea gol "Gulliver" Carvajal, cu capul, din corner, înseamnă că nu ți-ai făcut bine lecțiile.

E vorba de o scăpare a lui herr Terzic sau a lui Hummels și compania? Mai degrabă a primului, care mi se pare marea fisură a zidului galben. Știu, a dus Borussia până în finală.

Dar și cu mult noroc. La Paris, la numai 1-0, a renunțat de tot la atac și a lăsat PSG să preseze până la linia porții. Au fost specialiști care s-au grăbit să aplaude, vezi Doamne, strategia, apreciind că zidul galben din teren s-a apărat impecabil. Pe bune? PSG a avut 4 bare! A fost noroc chior, ca de altfel și în cazul Realului, în dubla cu Manchester City, dar și cu Bayern.

A fost nevoie de gafa lui Neuer ca "albii" să revină pe drumul spre finală. Și cu ajutorul lui Tuchel, care, la fel ca Terzic, a mers pe varianta autobazei. Lui Dortmund i-a ieșit, lui Bayern nu. Ce a făcut diferența? Doar hazardul, ghinionul unora și norocul celorlalți, nu vreo sclipire dinspre partea tehnică.

Și sâmbătă seară, deși era 0-0, Terzic n-a venit cu nimic de pe bancă. A făcut iar mutarea aia de neînțeles, Reus în locul lui Adeyemi. Înteleg respectul pentru o legendă a "galbenilor", mai ales la meciul de adio, dar nu așa, nu într-o finală de Champions League, nu la 0-0.

Vini, vidi, vici

Imediat s-a făcut 1-0, iar din acel moment totul era, ideal, în favoarea Realului. Borussia trebuia să se deschidă, perfect pentru spanioli. Numai că nemții n-au mai avut puterea să riposteze, ba mai mult, Maatsen a comis-o pentru un 2-0 a la Veni, vidi, vici. Brazilianul cu zâmbetul ăla perpetuu, cel mai probabil viitorul Balon de Aur, a fost iar irezistibil. Nu doar cu golul care a risipit orice dubiu, dar și cu un dribling-diamant, pe care Ryerson probabil că încercă și acum să-l înțeleagă, tot uitându-se la reluări.

Până la urmă, Real n-a mai pierdut în cea mai tare finală europeană de 43 de ani, câștigându-le pe toate cele 9 în care a jucat de atunci. Da, cu ceva mai mult sau mai puțin noroc, dar și cu puterea de a nu renunța chiar și atunci când pare că nu mai e nimic de făcut.

Până la urmă, învingătorul ia totul, indiferent cum. Și, nu doar pentru asta, Don Carlo și ai lui chiar merită, încă o dată, tot respectul.

Citește și:
Ionuț Luțu schimbă locul de muncă la FCSB! Surpriză: nu va mai fi șoferul lui Gigi Becali, ce funcție va avea
Superliga
Ionuț Luțu schimbă locul de muncă la FCSB! Surpriză: nu va mai fi șoferul lui Gigi Becali, ce funcție va avea
Cum arată prima soție a lui Walter Zenga la 63 de ani » Fostul model a făcut o schimbare majoră în carieră: „Ceva incredibil”
Superliga
Cum arată prima soție a lui Walter Zenga la 63 de ani » Fostul model a făcut o schimbare majoră în carieră: „Ceva incredibil”
„Dinamitează” conflictul de la România - Kosovo » Acuzații în Austria după două săptămâni
Nationala
„Dinamitează” conflictul de la România - Kosovo » Acuzații în Austria după două săptămâni

Comentarii (26)
cocomarla
cocomarla  •  05 Iunie 2024, 09:56

Hala Madrid...catalanii sa se abtina,strugurii sunt ai dracului de acri,Visca ...Madrid ne auzim la urmatoarea urecheata.

polistul68
polistul68  •  05 Iunie 2024, 08:36

Articol.scris de unul care nu a dat cu piciorul in minge niciidata. 1. Cu ce e de vina antrenorul ca, se ia gol din corner ? Si la.liga a 3.a se fac "perechile" pt faze fixe...daca a fist scaoat din marcaj, ce poate face el de pe banca ? El a bagat in teren ce a avut mai bun, dar in careu primeaza valkarea individuala. 2. Spuneti ca a gresit cu introducerea lui Reus...pai trebuia sa incerce si cu altxeva, din moment ce nu a dat gol in prima repriza...nemtii si.au deoasit conditia datorita antrenorului, si apoi a norocului. Terzic stie ce are la dispozitie, si a facut echipa pe calitatile jucatorilor.daca avea si el un Vini , un Kross sau un Cavajal, sigur juca altfel.dar da bine sa fi...contra curentului.

_Adrian_1
_Adrian_1  •  04 Iunie 2024, 16:04

E usor sa bati campii pe pagini intregi, mai complicat e sa intelegi situatia si s-o exprimi in cateva cuvinte. Realul l-a avut pe Kroos care i-a pus lui Carbajal pe frunte golul care a rasturnat meciul, Borussia l-a avut pe Brandt care nu pare sa aiba potentialul de a ajunge un nou Kroos. Cine spune ca Fullkrug si Adeyemi ar fi fost in meciul asta sub Bellingham si Vinicius nu intelege nimic din fotbal. Mai degraba ar merita pus in antiteza parcursul profesional al lui Fullkrug cu cel al vreunui Alibec de la noi. Cred ca n-are nimeni dubii ca Alibec e mai talentat, dar... La noi un copil cu calitatile lui Fullkrug se lasa de pe la 15 ani sau in cel mai bun caz ajungea fundas central pe la liga a treia, dupa ce i-ar fi zis vreo 5 "antrenori" ca "atacantul trebuie sa aiba glezna fina".

Vezi toate comentariile (26)
Comentează