Articol de Eduard Apostol - Publicat sambata, 08 iunie 2024 09:43 / Actualizat sambata, 08 iunie 2024 10:27
Turneul final este aproape de România. Fie drum direct, fie cu o noapte intermediară de cazare, nu neglijați o verificare completă a automobilului înaintea plecării și, din păcate, și imprevizibilul ce poate apărea pe traseu. GSP.ro vă oferă câteva ponturi utile la început de drum, ca să nu ajungi să cheltui sute de euro și să-ți ruinezi ceea ce poate fi o experiență unică alături de tricolori
- GSP va avea, pe toată perioada Euro 2024, 6 trimiși speciali în Germania, acolo unde se vor disputa cele 51 de meciuri: Ovidiu Ioanițoaia, Eduard Apostol, Ionuț Iordache, Andrei Crăițoiu, Sergiu Alexandru și Daniel Grigore
Tic-tac, tic-tac, bate EURO 2024 la ușă! Zeci de mii de suporteri și-au programat o descindere în Germania pentru turneul final ce va debuta pe 17 iunie pentru tricolori, cu partida de la Munchen, contra Ucrainei.
Pe lângă meciul propriu zis, Germania este o țară atractivă din punct de vedere turistic, mai ales romantica Bavarie. Astfel că familii întregi de români vor sosi în țara din centrul continentului pentru un pachet atractiv, meci & turism.
Atenție la neatenție! Și la imprezibil. Mai ales că foarte mulți se vor deplasa cu automobilele spre Munchen, Koln, Frankfurt și celelalte orașe din Germania.
În Germania sunt drumuri bune și gratis!
În primul rând, nu strică să faceți o verificare completă a mașinii cu care vreți să vă deplasați spre Occident. Vignetele pentru România, Ungaria și Austria le puteți achiziționa online sau fizic, în funcție de disponibilitatea dumneavoastră. Ceea ce trebuie să știți este că Germania a rămas exonerată de orice taxă de drum!
Dacă mergi ca turist în Germania cu mașina personală poți să stai liniștit pentru plata taxelor de drum.
5acte obligatorii îți trebuie pentru a ajunge în spațiul Schengen: document național de identitate, permis de conducere (valabil si corespunzător cu subcategoria sau categoria din care face parte autovehiculul), certificatul de înmatriculare, asigurarea obligatorie de raspundere civilă auto externă și procură din partea companiei (dacă e automobilul firmei)
Verificare completă + cureaua de accesorii
Pontul #1 al Gazetei: fă-ți o verificare completă a automobilului înaintea plecării! E mai bine, și mai ieftin, în România, decât de la Budapesta spre Berlin.
Pontul # 2 al Gazetei: verifică să fie în regulă cureaua de accesorii!
„Vara, chestie verificată, mulți rămân blocați și ne solicită tractarea din cauză că se rupe... Pe fondul suprasolicitării aerisirii automobilului, se duce mai repede.
Pe cureaua respectivă - care costă 200 de lei, nu e chiar o avere! - e încărcarea, clima, servo-direcția, pompa de apă. S-a dus cureaua, s-a oprit mașina! Kaputt (n.red - terminat, rupt, în germană)", a reacționat Sergiu Pantea, care are o firmă de tractări în Oradea.
Și are mult de muncă începând de la 1 iunie. Mai abitir de când se va înteți traficul spre Germania, având experiența verilor în care este solicitat cel puțin o dată pe zi.
3 lei/km tot ceea ce depășește 100 de kilometri. Se strânge o sumă „frumușică", plus deranjul!
Necazul poate să-ți pună piedică în drum spre Germania și cu verificare completă la activ. Imprevizibilul face parte din "joc".
Sunt foarte multe firme de tractări în zona orașelor Arad, Oradea, Nădlac, cele mai apropiate de punctele de frontieră spre Ungaria și apoi Austria, și Germania. Google sau Facebook și promptitudine de apreciat, chiar și dacă ai trecut granița.
„Prețul este în funcție de kilometri. Peste 100 de kilometri costă 3 lei/km. O mașină defectă după vamă e 100 de euro trecerea. Până în 100 de kilometri nu prea poți da un tarif la kilometri, este cum te înțelegi cu clientul, doar oameni suntem", a mai povestit orădeanul Sergiu.
Paza bună trece primejdia rea, fiți precauți, drum bun și hai, România!
300de lei costă o diagnoză la reprezentanță pentru un automobil, la service-uri pot exista și prețuri mai mici
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”