Articol de Andrei Crăiţoiu, Eduard Apostol, Sergiu Alexandru, Daniel Grigore - Publicat duminica, 16 iunie 2024 17:25 / Actualizat duminica, 16 iunie 2024 21:48
Serhiy Rebrov (50 de ani), selecționerul Ucrainei, a susținut conferința de presă oficială premergătoare meciului de luni cu România, ora 16:00, primul al „tricolorilor” la Euro 2024.
Allianz Arena, uriașa arenă din capitala Bavariei. Luni după-amiaza, aici va avea loc un meci de mare interes pentru noi, România - Ucraina, primul duel al „tricolorilor” la acest Campionat European.
Astăzi, cu o zi înaintea meciului, maraton de activități la stadionul de 66.000 de locuri: conferință de presă și antrenament Ucraina, apoi același set de activități pentru echipa României.
Mai întâi, conferința de presă a galben-albaștrilor. La pupitru au venit selecționerul Serhiy Rebrov și fundașul central Ilya Zabarnyi, titular incontestabil la Bournemouth, în Premier League.
Amândoi, dar mai ales antrenorul au vorbit mult despre războiul purtat în Ucraina, un conflict militar declanșat de Rusia în urmă cu mai bine de doi ani. Rebrov chiar a solicitat sprijin suplimentar din partea Europei pentru a face față trupelor trimise peste graniță de regimul lui Vladimir Putin.
Serhiy Rebrov, apel pentru ajutor european înainte de România - Ucraina: „Războiul nu s-a încheiat. Vă suntem recunoscători, dar avem nevoie de sprijin”
„Este foarte important să fim aici, toți ucrainenii vor să joace în Eruopa și este important ca Ucraina să fie reprezentată la acest Campionat European. În țara noastră fotbalul nu este pe primul loc acum, au murit mulți oameni, mulți copii. Le suntem recunoscători soldaților noștri, suporterilor noștri, pentru că acum este un moment foarte greu pentru Ucraina.
În toate interviurile am menționat că suntem recunoscători Europei, care ne ajută foarte mult, ne sprijnă, dar războiul continuă și încă avem nevoie de sprijin. Continuăm să luptăm pentru libertatea noastră și a Europei”, a spus Rebrov în primă fază.
Chestionat de reporterii GSP.ro pe acest subiect, întrebat dacă are vreun mesaj pentru români, având în vedere sprijnul pe care țara noastră l-a acordat ucrainenilor de la izbucnirea războiului, Rebrov a spus:
„Toată lumea din Ucraina este recunoscătoare tuturor țărilor din Europa care ne sprijină și ajută. Este foarte important pentru noi, nu doar armele, dar și ajutorul acordat famiilor care și-au părăsit țara. Vă amintim din nou că războiul se poartă în continuare și vă cerem sprijinul”.
Jucătorul român care i-a atras atenția lui Rebrov: „Stanciu îmi place foarte mult”
Întrebat care sunt impresiile lui despre naționala României și dacă există vreun jucător care să-i fi atras atenția, Rebrov l-a menționat pe căpitanul Nicolae Stanciu și le-a dat peste nas celor care au pus la îndoială calitatea „tricolorilor”.
„Cred că cineva a spus că România nu este o echipă foarte puternică, dar a jucat foarte bine în calificări! Stanciu este un jucător foarte bun, îmi place foarte mult, dar toată echipa României este foarte bună, cu succes grație disciplinei și efortului colectiv.
Sunt jucători tineri, foarte buni, care pot decide meciul cu realizările lor de pe teren”, a afirmat Rebrov.
Selecționerul Ucrainei a continuat în aceeași idee atunci când a vorbit despre adversarele din grupă:
„Veți vedea mâine cum vom juca, nu pot spune acum. Nu trebuie să ne gândim la viitor, la locul pe care-l țintim în grupă, ci să ne concentrăm la fiecare meci în parte, să tratăm toți adversarii cu seriozitate. Nu știu de ce toată lumea spune că Ucraina este una dintre favoritele grupei, cred că toate echipele din grupă sunt foarte puternice, merită să fie aici.
România merită să fie aici pentru că și-a câștigat grupa. Îi respectăm foarte mult, dar trebuie să ne concentrăm la noi, să ne respectăm adversarii și să luăm fiecare meci în parte. Vom vedea ce va fi la final”.
Vitaliy Mykolenko muncește, este în continuare accidentat. Vom vedea cum vor decurge lucrurile, sperăm să revină cât mai rapid posibil.
Avem 26 de jucători în lot, trebuie să accepți că pot apărea accidentări. Încercăm să fim pregătiți pentru absența lui Mykolenko, cine îl va înlocui face la rândul lui parte din lot.- Serhiy Rebrov, selecționer Ucraina
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro