FOTBAL  »  NATIONALA  »  EURO 2024

VIDEO / EXCLUSIV Avertisment pentru România înaintea șocului cu Belgia: „Ar fi o greșeală foarte mare. Să nu picăm în capcană”

România a început senzațional Euro 2024, o victorie cu Ucraina, 3-0 / foto: Imago Images
România a început senzațional Euro 2024, o victorie cu Ucraina, 3-0 / foto: Imago Images

Articol de , - Publicat miercuri, 19 iunie 2024 18:51 / Actualizat miercuri, 19 iunie 2024 18:51

Antrenorul Laszlo Balint îi pune în gardă pe „tricolori” înaintea duelului de sâmbătă cu Belgia (22:00), la capătul căruia putem obține biletele pentru „optimile” Euro 2024  ♦ Fostul tehnician de la Petrolul sau UTA spune că naționala nu trebuie să sacrifice meciul cu favorita grupei pentru a muta toată presiunea pe ultima rundă, când ne duelăm cu Slovacia.

România a obținut, luni, a doua victorie din istorie la un Campionat European, 3-0 cu Ucraina, și a devenit principala favorită la calificare din grupa E. Adversarul de sâmbătă, Belgia, a pierdut surprinzător în fața Slovaciei (0-1), iar acum Lukaku și compania sunt obligați să obțină 3 puncte împotriva noastră pentru a nu depinde de alte rezultate în ultima rundă.

VIDEO. Laszlo Balint: „Ar fi o greșeală foarte mare să sacrificăm meciul cu Belgia”

„E clar că trebuie să ne autodepășim ca să scoatem un rezultat bun împotriva belgienilor. Să nu uităm că un rezultat pozitiv ne poate asigura calificarea mai departe. Trebuie să ne gândim, totodată, ce ar însemna să avem în ultima etapă o grupă în care toate cele 4 echipe să aibă câte 3 puncte. Ar fi o presiune uriașă! Trebuie să fim corecți, până la urmă. Sunt două rezultate foarte plauzibile: Belgia să ne bată și Ucraina să câștige împotriva Slovaciei.

În acest context, meciul împotriva Belgiei capătă o importanță deosebită. Cred că ar fi o greșeală foarte mare să sacrificăm meciul cu Belgia, ca apoi să scoatem minimum un punct cu Slovacia. Nu trebuie să picăm în această capcană!”, a declarat Balint la GSP Live.

„Belgia nu e o echipă de speriat”

Balint împărtășește opinia lui Mircea Lucescu - Belgia nu e de speriat, mai ales după startul ratat de la acest turneu final:

Belgia nu este o echipă de speriat! Este o echipă foarte bună, trebuie să ne uităm la locul ei în clasamentul FIFA, dar este o echipă de bătut, au demonstrat-o slovacii, deci de ce să nu ne gândim și noi că avem resursele și argumentele necesare să facem un joc bun și să și câștigăm partida?

Ne îndreptăm către o identitate destul de clară, precum am avut în 1994, la Campionatul Mondial. Nu am fost niciodată o echipă de posesie, care să controleze jocurile. Este clar că vom ceda deliberat posesia în meciul cu Belgia și vom încerca să gestionăm foarte bine momentele de tranziție, ca în meciul cu Ucraina.

Acum avem un atacant, Denis Drăguș, crucial în tot ce a însemnat dezvoltarea tranziției. A ținut incredibil de bine de minge, a reușit să-și pună în valoare forța și tehnică. A făcut un meci fabulos în prima rundă!”.

  • GSP Live, emisiunea realizată din studioul Gazetei Sporturilor și moderată de Alexandru Barbu, poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 11:00, pe pagina de Facebook, canalul de YouTube, precum și pe site-ul Gazetei Sporturilor, GSP.ro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Diverse
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Stranieri
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (1)
OlteanuMarian
OlteanuMarian  •  20 Iunie 2024, 05:18

L.B. merita la Nationala in locul lui Edy...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează