Articol de Mitică Docan - Publicat duminica, 23 iunie 2024 14:16 / Actualizat duminica, 23 iunie 2024 18:04
Într-o competiție acerbă, fără eroi și antieroi, e bine să înhați orice cadou ți se oferă. Fotbalul e un fel de Wall Street, brutal și fără sentimentalisme, nu o poveste cu cavaleri ce scot pieptul gol în calea gloanțelor.
Deci ar trebui să ne vedem interesul și să bifăm un egal „dezonorant” cu Slovacia, dacă ni se oferă și asta ne duce în „optimile” Euro 2024? Sigur că da!
Despre ce vorbim
În primul rând, trebuie să înțelegem despre ce discutăm. Despre un sport în care bărbați în toată firea se tăvălesc pe jos și urlă ca disperații, fără să fie atinși cu nimic, și în care participanții cer sancționarea adversarilor pentru evenimente imaginare. Un sport condus de odioși dispuși să își vândă propriile mame, dacă asta aduce saci de bani la FIFA și UEFA.
Un sport în care tribunele ventilează cele mai oribile injurii naționaliste și un sport care e folosit ca arenă pentru extremism politic de la Mussolini la simpatiile comuniste de la Bergamo.
Un sport care NU a văzut un nume foarte mare prins dopat de la Maradona încoace, în ciuda faptului că Fabio Cannavaro a fost filmat (!!) cu acul în venă înaintea unei finale de Cupa UEFA, iar competițiile s-au înmulțit geometric de-a lungul tuturor continentelor.
Asta ca să ne răcorim de romantism.
Fotbalul nu educă pe nimeni. E doar business
În al doilea rând, fotbalul nu e prețuit pentru clasă, frumusețe și educație. Știu că poate fi supărător, dar Neymar e iubit mai mult pentru tatuaje, nesimțire și harem decât pentru ce face pe teren.
Cu toții am vrea să știm că banderolele antirasism fac diferența în lume, dar ne calmăm repede când vedem corul de enormități pe care-l scot „fanii” în timp ce un jucător negru aleargă pe extremă, în fața lor. Iar banii au desfigurat întrecerile într-atât de mult încât cluburile sunt deținute de criminali dovediți și de state asfixiante precum Arabia Saudită sau China.
Nu, nu, fotbalul NU este ceea ce vrem noi să-l facem să pară. Nu e Crucea Roșie sau vreun turnir medieval între nobilimea de robă. Este (sau a devenit) o mașinărie bine unsă de propagandă politică și o uzină de bani în care cel mai puternic trece mai departe. Onoarea nu are ce căuta în aceste calcule, fiindcă nimeni nu o așteaptă.
Sigur că ne-am dori să vedem mai mult, fiindcă toți știm că există o ordine morală obiectivă, dar fotbalul s-a desensibilizat, nu mai e decât un Colosseum, în care vânezi sau ești vânat. Și mulți au înțeles asta. Danemarca și Suedia, de pildă, când au făcut 2-2 la Euro de acum 20 de ani. Și multe alte exemple.
„În seara asta, dansăm cu Darwin”, spune Dementus, personajul întruchipat de Chris Hemsworth în ultimul Mad Max. Cam asta o să se întâmple când întâlnim noi Slovacia, cu Ucraina și Belgia cățărate pe gard să ne amușine slăbiciunea. Deci dacă ni se oferă ocazia, ar trebui să încasăm cecul calificării, indiferent cât de slinoasă e hârtia. Fotbalul e plin de compromisuri, nedreptăți și vorbe goale. Nu de acolo trebuie să așteptăm aplauze.
Epilog
Pentru claritate, ar trebui să specific că nu militez pentru mojicie, coate în gură sau victorii cu (absolut) orice preț. Nu, militez pentru adecvare. În caruselul ambivalent pe care-l reprezintă fotbalul modern, să nu speculăm ocazia nu ne-ar face bravi soldați. Ci un fel de Don Quijote, curajos, dar decuplat de vremuri.
Nu aș vrea să obținem egalul cu Slovacia prin negocieri de culise, între federații sau alte foruri. Dar dacă micuța Slovacie și micuța Românie s-ar simți pe teren responsabile una de viața celeilalte, asemenea „cadouri” nu ar trebui refuzate. Fiindcă, într-un război al strategiilor cu fundași, mijlocași și atacanți, asta ar fi doar o altfel de tactică, la o scară mai mare. Permisă într-o competiție în care chiar nu are rost să sari singur în sabie.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
