OPINII  »  EDITORIAL

SuperMan, fiul risipitor

Daniel Scorpie
Daniel Scorpie

Articol de - Publicat duminica, 23 iunie 2024 15:02 / Actualizat duminica, 23 iunie 2024 16:09

Ales de Marca în echipa rundei inaugurale de la Euro 2024, grație celor două assisturi din triumful cu Ucraina, Dennis Man (25 de ani) a ratat aseară ocazia de a demonstra că ar putea face față într-un campionat de top. Euro 2024 nu e Serie B.

„Dalle stelle alle stalle” e expresia folosită de italieni când vorbesc despre randamentul puternic fluctuant, de la o extremă la alta, sau, cum spun englezii, „From Hero to Zero”. Dennis Man se încadrează destul de bine în acest trend în grupa E la Euro 2024.

Deși n-a marcat în partida sa de debut la un turneu final major, nici nu a fost ales MVP (UEFA i l-a preferat pe Nicolae Stanciu), extrema dreaptă a Parmei chiar a strălucit luni și ne-a făcut să ne entuziasmăm, probabil pripit, grație celor două pase decisive.

L'Equipe i-a acordat nota 8 lui Man, iar în Marca a luat 7,5

Imediat s-au repus pe tapet zvonurile, că mai mult de-atât nu cred să fie adevărat, cum că Borussia Dortmund și Lyon au trimis în Germania scouteri ca să-l monitorizeze din nou în perspectiva unei oferte după Euro.

Ziarul Marca a inclus în echipa ideală a primei etape doar un singur român, pe fostul golgheter al lui FCSB. Și nu pe căpitanul „tricolorilor", ce semnase o „bijuterie" contra portarului Lunin, recent câștigător al Ligii Campionilor cu Real Madrid.

SuperMan, fiul risipitor
Dennis Man a fost de neoprit în meciul cu Ucraina / Foto: Imago

Man a irosit o oportunitate de a ne califica deja în „optimi”

Gazzetta dello Sport l-a „așezat" și în vitrina Euro la categoria „Generosul", în timp pe Lukaku l-a pus la „Cel mai fluierat”. L'Equipe i-a acordat nota 8, Marca i-a dat trei stele, iar cotidianul roz sus-amintit 7,5, lăudându-l pentru, până la urmă, numai 90 de minute cu Ucraina! O victorie, chiar cu 3-0, nu ne ducea totuși în „optimi" 100%.

Pentru a fi un star la Campionatul European, Dennis Man trebuia să-și confirme talentul și clasa contra favoritei apriori a grupei E și ocupanta locului al treilea în clasamentul actual al FIFA.

Indiscutabil punct fix pe banda dreaptă a „tricolorilor", internaționalul cu 25 de selecții și 7 goluri s-a aflat și în postura de a egala situația în fața Belgiei, scăpând singur cu portarul Casteels. Numai că a dat greș!

698de minute a jucat Man în Serie A cu Parma, reușind două goluri, în meciurile cu Benevento și Cagliari, și două assisturi

50 de șuturi pentru doar 11 goluri în Serie B la Parma

Jucătorul pentru care Parma plătea în ianuarie 2021 suma de 11 milioane de euro (fără bonusuri) - acum e cotat la 9 milioane pe Transfermarkt - a demonstrat, din nefericire, că rămâne un risipitor și o extremă destul de ineficientă.

Dennis are nevoie, și nu cred că este numai impresia mea, de prea multe execuții ca să înscrie. Statistica din ultimul sezon la Parma îmi susține afirmația: în 32 de prezențe în Serie B a tras 50 de șuturi (medie de 1,56/meci), dintre care 34 cadrate, având 11 goluri, dintre care două din penalty.

A fost cel mai bun marcator al câștigătoarei ligii cadete, influențând direct 17 goluri în 29 de apariții ca titular în echipa pregătită de Fabio Pecchia.

Pentru națională, în cei șase ani și trei luni de la debutul cu Cosmin Contra selecționer, trei minute în amicalul cu Suedia, Dennis Man a modificat tabela în tricoul tricolor de șapte ori, cel mai recent în urmă cu o jumătate de an.

Man a reușit numai 4 goluri în oficiale cu adversari modești

Are doar patru reușite în partide oficiale, cu, mare atenție!, Andorra, Liechtenstein, Islanda și Bosnia. Aseară, la Koln, putea fi al cincilea și cel mai important al carierei.

Numai că fiul risipitor a șovăit și l-a cruțat pe Casteels, într-un moment decisiv al jocului, când forțam egalarea și calificarea după 180 de minute în grupă.

Să nu-l blamăm excesiv, mai are (cel puțin) o șansă împotriva Slovaciei. Save the best for the last este o altă expresie frecvent folosită de englezi atunci când cineva păstrează ce are mai bun pentru impresia finală. Să sperăm că va fi miercuri, la Frankfurt! Dennis Man are ocazia să redevină SuperMan.

Citește și:
Liga 2, runda #15 » Scor șocant la debutul lui Claudiu Niculescu + Ovidiu Burcă, egalat în prelungiri. Acum e Corvinul - Csikszereda. Toate rezultatele + clasamentul
Liga 2
Liga 2, runda #15 » Scor șocant la debutul lui Claudiu Niculescu + Ovidiu Burcă, egalat în prelungiri. Acum e Corvinul - Csikszereda. Toate rezultatele + clasamentul
Atac devastator după Rapid - Petrolul: „Băi ciupercarule cu păr roșcat! Sunteți zero, opăriților!”
Superliga
Atac devastator după Rapid - Petrolul: „Băi ciupercarule cu păr roșcat! Sunteți zero, opăriților!”
Reacția fostului internațional când a văzut pozele la limită cu fiica lui: „Îi spun mereu: «Ține minte că tatăl tău e cunoscut»”
Stiri extrasport
Reacția fostului internațional când a văzut pozele la limită cu fiica lui: „Îi spun mereu: «Ține minte că tatăl tău e cunoscut»”

Comentarii (12)
rumunek
rumunek  •  23 Iunie 2024, 19:48

Panduru a avut o remarcă de fotbalist, referitor la acea ratare. Nu uitați că Man e stângaci, iar la ratare a avut mingea pe dreptul. Acum, să fim cinstiți, nu a fost ziua noastră, probabil am compensat norocul din meciul cu Ucraina. Am avut 3 situații față în față cu portarul advers, fără să pun situația lui Rațiu, de fiecare dată a lipsit un pic. Însă niciunul din jucătorii de teren nu a fost într-o zi excelentă, unii au fost medii, alții slabi. Important că mai avem o fisă de jucat, contra Slovaciei. Cine ar fi sperat, acum 2 săptămâni, să avem 3 puncte după meciurile cu Belgia și Ucraina? Dar cu slovacii obligatoriu trebuie să-i vedem pe Man, Mihăilă, Drăguș, Coman sau Hagi că sunt superiori adversarului direct, că pot ataca, presa, dribla și șuta periculos. Altfel rămân doar cu statut de fotbaliști de Serie B sau Turcia.

observator_federal
observator_federal  •  25 Iunie 2024, 09:17

Citesc articolul si îl corelez cu alte "luări de pozitie" contra lui Dennis Man după meciul cu Belgia (Grădinescu îl acuză de comoditate, de "mentalitate de bugetar"!!) și mă întreb dacă el a deranjat pe cineva... Așa excelent cum a jucat în meciul cu Ucraina, Dennis Man a fost schimbat devrene, în min. 62 (!), cu Ianis Gagi. Mă gândesc că Edward a vrut atunci să împuste doi iepuri, pentru că a fost dublă schimbare, Florinel Coman fiind înlocuit (se impunea!) cu Vali Mihăilă. Poate Edi o fi vrut să nu-l supere prea tare pe Coman si nici pe Gigi, dar -lucru evident!- Dennis Man a părăsit terenul tocând mărunt din buze. Și, repet, valul neobișnuit de acuze la adresa lui Man, pare orchestrat, de parcă cineva ar fi fost teribil de deranjat...

observator_federal
observator_federal  •  25 Iunie 2024, 09:11

Citesc articolul si îl corelez cu alte "luări de pozitie" contra lui Dennis Man după meciul cu Belgia (Grădinescu îl acuză de comoditate, de "mentalitate de bugetar"!!) și mă întreb dacă el a deranjat pe cineva... Așa excelent cum a jucat în meciul cu Ucraina, Dennis Man a fost schimbat devrene, în min. 62 (!), cu Ianis Gagi. Mă gândesc că Edward a vrut atunci să împuste doi iepuri, pentru că a fost dublă schimbare, Flirinel Coman fiind înlocuit (se impunea!) cu Vali Mihăilă. Poate Edi o fi vrut să nu-l supere prea tare pe Coman si nici pe Gigi, dar -lucru evident!- Dennis Man a părăsit terenul tocând mărunt din buze. Și, repet, valul neobișnuit de acuze la adresa lui Man, pare orchestrat, de parcă cineca ar fi fost teribil de deranjat...

Vezi toate comentariile (12)
Comentează