SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  PARIS 2024

Cu 30 de zile înainte de startul Jocurilor Olimpice de la Paris, România are 95 de sportivi calificați » Ce „tricolori” vor concura primii

Ancuța Bodnar și Simona Radiș în acțiune FOTO Raed Krishan
Ancuța Bodnar și Simona Radiș în acțiune FOTO Raed Krishan

Articol de - Publicat miercuri, 26 iunie 2024 16:41 / Actualizat miercuri, 26 iunie 2024 17:07

Jocurile Olimpice debutează pe 26 iulie, iar printre românii care intră în concurs pe 27 iulie sunt Simona Radiș și Ancuța Bodnar, campioane olimpice en titre în proba de dublu vâsle.

Treizeci de zile au mai rămas până la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. România are până acum 95 de sportivi calificați la 17 sporturi. Ultimii care s-au adăugat listei sunt Răzvan Arnăut (lupte), Alex Creț (judo) și Mădălina Amăistroaie (tir cu arcul).

„Mi-am îndeplinit jumătate din visul meu, cel de a merge la Jocurile Olimpice. Cealaltă jumătate este să câștig o medalie și voi da totul pentru a o realiza. Pentru mine va fi prima experiență olimpică, dar prefer să consider că am un avantaj. Sunt foarte tânăr și nu am nimic de pierdut. Când intri pe tatami, șansele sunt egale și orice se poate întâmpla”, a spus judoka în vârstă de 22 de ani într-un interviu pentru GSP.ro.

Mădălina Amăistroaie, sparge gheața pentru România

Mădălina Amăistroaie va participa pentru a doua oară la o ediție de Jocuri Olimpice după cea din Japonia. Sportiva în vârstă de 24 de ani a povestit înainte de Tokyo de ce a ales un sport atipic. „Pentru că nu e ceva obișnuit! Îmi plac lucrurile diferite. Și e ceva ce am văzut mai mult prin filmele cu supereroi. Inclusiv Robin Hood a fost un supererou, nu?”.

Mădălina va fi prima sportivă din delegația României, care va concura la Paris, calificările în proba sa fiind programate pe 25 iulie. Doar tirul cu arcul, fotbalul, handbalul și rugby-ul în șapte încep înainte de festivitatea de deschidere.

33 este loculpe care l-a ocupat Mădălina Amăistroaie la prima participare olimpică

Pe 26 iulie, niciun sport nu are programate întreceri, urmând ca pe 27 iulie mai mulți „tricolori” să fie implicați în competiție.

La canotaj, Simona Radiș și Ancuța Bodnar, campioane olimpice en titre în proba de două vâsle, vor concura în seriile acestei probe. În aceeași zi vor mai intra în concurs Mihai Chiruță (schif simplu masculin) și bărcile de dublu vâsle masculin, patru vâsle feminin și masculin.

Pugilista Lăcrămioara Perijoc și gimnastul Andrei Muntean intră și ei în calificări pe 27 iulie.

Când concurează David Popovici

Înotătorul David Popovici, care săptămâna trecută la Belgrad a înregistrat cel mai bun timp al anului la 200 metri liber și al doilea la 100 metri liber, va concura pe 28 și 29 iulie la 200 metri liber și pe 30 și 31 iulie la 100 metri liber.

În ultimele săptămâni nu o să fac nimic special, adică o să ne pregătim din ce în ce mai mult pentru concurs și o să adaptăm antrenamentele la asta, însă trebuie doar să fac ceea ce știu să fac, să nu încerc să schimb nimic, să mănânc la fel de sănătos, să mă culc la fel de devreme și să am încredere în proces și în mine, cam asta cred că ar trebui să facă un sportiv în apropierea unei competiții atât de importante”, a spus el la Belgrad.

Sportivii români calificați la Jocurile Olimpice 2024 (95)

  • Atletism (6): Delvine Relin Meringor (maraton), Andrea Miklos (400 m), Alina Rotaru-Kottmann (lungime), Joan Chelimo Melly (maraton), Bianca Ghelber (aruncarea ciocanului); Stella Rutto (3.000 m obstacole);
  • Înot (2): David Popovici (100 m liber, 200 m liber), Vlad Stancu (800 m liber, 1.500 m liber);
  • Box (1): Lăcrămioara Perijoc (cat. 54 kg);
  • Kaiac-canoe (3): Cătălin Chirilă (C1 – 1.000 m), Ilie Sprîncean, Oleg Nuţă (C2 – 500 m);
  • Canotaj (45): dublu vâsle feminin, categorie uşoară, dublu vâsle feminin, dublu rame feminin, patru rame feminin, patru vâsle feminin, 8+1 feminin, schif simplu masculin (Mihai Chiruță), dublu vâsle masculin, dublu rame masculin, patru rame masculin, patru vâsle masculin, 8+1 masculin;
  • Ciclism (1): Ede Molnar (mountain bike XCE);
  • Gimnastică artistică (6): 5 locuri – echipa feminină; Andrei Muntean;
  • Gimnastică ritmică (1): Annaliese Drăgan;
  • Lupte (5): Andreea Beatrice Ana (lupte feminine, cat. 53 kg), Alin Alexuc (greco-romane, cat. 130 kg); Kriszta Incze (lupte feminine, cat. 62 kg); Cătălina Axente (lupte feminine, cat. 76 kg), Răzvan Arnăut (greco-romane, 60 kg);
  • Polo pe apă (13): 13 locuri – echipa masculină;
  • Scrimă (1): Mălina Călugăreanu (floretă);
  • Tenis de masă (5): 3 locuri – echipa feminină, Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs (dublu mixt), Eduard Ionescu (simplu);
  • Yachting (1): Ebru Bolat (clasa Ylca 6);
  • Haltere (2): Mihaela Cambei (cat. 49 kg), Loredana Toma (71 kg)
  • Triatlon (1): Felix Duchampt;
  • Tir cu arcul (1) – Mădălina Amăistroaie;
  • Judo (1) – Alex Creț ( categoria 90 kg);

102 sportivi din Româniaau participat la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Liga Campionilor: două răsturnări de pus în ramă! În minutul 87 erau conduși cu 2-0, dar au întors uluitor » Rezultatele serii + clasament
Liga Campionilor
Liga Campionilor: două răsturnări de pus în ramă! În minutul 87 erau conduși cu 2-0, dar au întors uluitor » Rezultatele serii + clasament
Pus pe liber de Manchester United, Ruud van Nistelrooy va fi instalat antrenor principal în Premier League!
Campionate
Pus pe liber de Manchester United, Ruud van Nistelrooy va fi instalat antrenor principal în Premier League!
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul
Diverse
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat

Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”


Comentarii (13)
MaxiP
MaxiP  •  29 Iunie 2024, 17:35
Postat de doublem pe 28 Iunie 2024, 23:26

Depinde sigur și de celelate criterii. Nu am căutat să văd selecțiile recente în națională pentru niciuna dintre jucătoare. 109 pare la limită dar nu se știe niciodată cât de jos se poate reporta clasamentul. Pagina de Wikipedia cu "calificații" la tenis la care avem acces e doar estimativă și putem s-o luăm în serios doar orientativ (ex: la simplu fete nu activează nicio restricție în cazul Soranei Cîrstea). Până la Paris se tot schimbă pentru că așa e în tenis... De multe ori jucătorii refuză JO sau meciurile echipelor naționale. Vine turneul de la Wimbledon și se vor suci unii dintre calificați. Poate mai mult ca în alte dăți pentru că JO pe zgură nu au mai fost din 1992. O săptămână de zgură între sezoanele de iarbă și hard o vor considera de evitat.

109 intre jucatoare din aceeasi tara, pare ok. Sorana nu stiu de ce apare fara restrictii, ea declarand singura ca nu merge la JO pentru ca nu le indeplineste. Restul le indeplinesc, Ruse si Jaqueline au tot fost prin echipa, Niculescu la fel daca nu ma insel, dar Niculescu si Begu nu stiu daca nu indeplinesc cerinta de 20 de convocari pe toata cariera, care e o chestie noua si buna zic eu venita pentru JO. Sorana stiu ca are 19, de aceea e putin frustrant ca nu s-a razgandit vizavi de retragere pentru o prezenta. Daca nu ma insel, e suficient sa fie in echipa, nu neaparat sa joace, desi nu sunt sigur. Legat de refuzuri, apar pentru jucatorii din prima parte a clasamentelor in general (sau vedete clasate mai jos), dar pentru jucatoarele noastre, exceptand-o pe Sorana, nu cred ca se pune problema refuzului de a juca. Doar sa nu se accidenteze, asta e riscul cu un GS inainte de JO.

MaxiP
MaxiP  •  29 Iunie 2024, 17:31
Postat de doublem pe 28 Iunie 2024, 19:17

Pagina de Wikipedia privind calificările la lupte s-a contrazis singură în ultima săptămână. În primul paragraf spunea de o cotă totală de 290 de luptători iar în primul tabel apărea un total de 301 (și încă apare). Dar dacă luăm tabelele actualizate de mai jos pe fiecare categorie acum se ajunge la 290. Din păcate Ojog nu mai e pe listă.

Asa e, am observat, e gresita informatia cu Ojog. Adevarul ca si eu ma uitasem pe tabloul ultimului concurs de calificare si mi se parea dubios, am crezut ca sunt mai multi sportivi neacceptati.

Averroes
Averroes  •  29 Iunie 2024, 13:54

totallympics. E nevoie de o comunitate romaneasca valoroasa

Vezi toate comentariile (13)
Comentează