Articol de Luminița Paul - Publicat miercuri, 26 iunie 2024 18:25 / Actualizat miercuri, 26 iunie 2024 18:25
Bulgarul Grigor Dimitrov, 33 de ani, numărul 10 ATP, se pregătește pentru Wimbledon, dar dezvăluie momente importante din cariera sa de până acum, care i-au marcat traseul și realizările.
- Turneul de Mare Șlem de la Wimbledon este programat între 1 și 14 iulie și va fi transmis pe Eurosport și platforma Max
Se împlinesc 10 ani de când Grigor Dimitrov reușea cel mai bun rezultat al său pe iarba de la Wimbledon: semifinale. Venea atunci după titlul cucerit la Queen's, iar la All England Club îl scoatea din cursă pe campionul en titre, Andy Murray.
Lumea vorbea tot mai mult despre surprinzătorul, talentatul și arătosul jucător bulgar, indicându-l drept un posibil mare campion al viitorului. Jocul său elegant, cu o tehnică rafinată, cursivă și reverul cu o mână, i-a atras porecla de Baby Fed, bazată pe unele puncte comune cu marele Roger Federer.
Un deceniu mai târziu, Dimitrov repetă, parcă mai apăsat ca niciodată, într-un interviu pentru The Athletic, cât de mult i-a displăcut acel supranume. „Sincer, la început mi s-a părut amuzant, apoi am început... nu să-l urăsc, ci să nu-mi pice bine fiindcă nu avea niciun rost”, a punctat bulgarul.
Grigor Dimitrov: „Suntem totuși atât de diferiți”
„Avem unele asemănări, dar suntem totuși atât de diferiți și în realitate nu suntem aceeași persoană. Cred că a fost ceva deloc necesar. Dacă aș putea dori un singur lucru pentru copii, mai ales când sunt mici, este să nu fie comparați cu nimeni.
Aceasta a fost probabil cea mai rea chestiune cu care a trebuit să mă confrunt în cariera mea. Nu mi-a plăcut niciodată și nu mi-a adus niciodată nimic bun. Sigur că sunt flatat, însă mereu am dorit să fiu eu, așa cum sunt”, a închis Grigor subiectul.
Până acum, fostul număr 3 mondial a atins de trei ori semifinalele în turnee de Mare Șlem, Wimbledon 2014, Australian Open 2017 și US Open 2019, acestora adăugându-li-se patru „sferturi”, cel mai recent fiind la Roland Garros 2024, primul pentru Dimitrov pe zgura pariziană.
26,9milioane de dolari, sumă brută, a câștigat jucătorul bulgar din premiile de la turnee
La 33 de ani împliniți în mai, trăiește însă o perioadă fastă, în care a atins o maturitate incontestabilă în joc și atitudine. A revenit în Top 10 după 6 ani, iar anul acesta a reînnodat firul trofeelor cu cel de la Brisbane, bifând și a treia sa finală Masters 1000, la Miami.
„Până acum a fost grozav”, confirma bulgarul pentru aceeași sursă. „Am făcut multe lucruri corect, simt că mă aflu într-un loc bun”. Semnele încurajatoare s-au văzut din finalul sezonului anterior, cu semifinale la Shanghai și finală la Paris.
9titluri ATP a cucerit Grigor Dimitrov în carieră, el pierzând însă alte 11 finale
Care este secretul? Sau explicația? O echipă nouă, care îl cuprinde pe Jamie Delgado, fost antrenor al lui Andy Murray, și revenirea lui Dani Vallverdu, alături de care a câștigat ATP Finals în 2017. O schimbare de mentalitate. O utilizare judicioasă a experienței și a resurselor sale fizice.
Grigor Dimitrov și meciul care l-a marcat 8 luni
În fine, Dimitrov se simte mai bine cu el însuși, își înțelege momentele de vârf, dar și căderile. Pentru asta însă a trebuit să sufere pe parcurs, iar anumite înfrângeri l-au marcat profund. Una dintre ele în mod special: cea suferită în fața lui Rafael Nadal în semifinalele de la Australian Open 2017.
„Am condus cu 4-2 în setul al cincilea”, și-a amintit el, apoi a avut două mingi de break la 4-3. Dacă ar fi fructificat una, ar fi servit pentru victorie, însă spaniolul a reușit două puncte extraterestre.
„Am avut nevoie de șapte sau opt luni să trec peste acel meci cu Rafa”, a mărturisit Grigor. Cum a reușit?
„Încerci să construiești pe propriile experiențe, să-ți pui întrebări. Am crezut mereu că trebuie să vorbești cu cineva – fie că e un specialist, familie sau prieteni. Cred că e vital pentru noi și trebuie să vină din interiorul nostru. Să vorbești nu înseamnă nimic dacă nu faci tu primul pas”, a dezvăluit el.
În afara tenisului, bulgarul are o adevărată pasiune pentru artă, ajungând să aibă o colecție personală importantă. „Am legat relații bune cu câteva galerii, în Anglia, în Los Angeles, e ceva interesant pentru mine”, a precizat Grigor. Locuind în Monte Carlos, s-a familiarizat cu mașinile și motocicletele scumpe. Asta înseamnă însă și că nu poate ajunge în țara sa natală mai des de două-trei ori pe an.
În acest moment însă, Grigor Dimitrov spune că „gestionez mai bine lucrurile, știu că sunt mai aproape de finalul carierei decât de începutul ei, iar asta îți dă o perspectivă diferită”. Diferită și cu recompense pe teren și în afara lui.
Cele mai bune puncte din meciul Nadal-Dimitrov de la Australian Open 2017
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!