SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  PARIS 2024

CORESPONDENȚĂ GSP Vizită în Satul Olimpic » Ce mesaje are România la parterul blocului + cele două națiuni care împart clădirea cu „tricolorii”

Imagini din Satul Olimpic de la Paris FOTO Raed Krishan +47   FOTO
Imagini din Satul Olimpic de la Paris FOTO Raed Krishan

Articol de , - Publicat miercuri, 24 iulie 2024 09:13 / Actualizat miercuri, 24 iulie 2024 09:53

Delegația României a ajuns în Satul Olimpic pe 21 iulie, un cartier construit cu gândul la mediul înconjurător și menit să dezvolte zona în care a fost amplasat.

Americanca Simone Billes, britanicul Tom Daley, maghiarul Aron Szilagyi sau românul Vlad Stancu au ceva în comun.

Au postat pe rețele de socializare imagini din Satul Olimpic. Gimnasta americană le-a prezentat fanilor camera sa, săritorul în apă a testat paturile de carton, sabrerul triplu campion olimpic și-a făcut poza clasică în fața cercurilor olimpice, iar Vlad Stancu s-a filmat seara străbătând străzilie cartierului olimpic.

Sunt patru ipostaze care alcătuiesc o mică imagine a vieții din Satul Olimpic de la Paris, care se întinde pe 51 de hectare și este situat la congruența dintre Saint-Denis, Saint Ouen și L'Île-Saint-Denis, la marginea Parisului. Construit pentru ca după Jocurile Olimpice și Paralimpice să se transforme în spațiu de locuit și pentru birouri.

Imagini din Satul Olimpic de la Paris FOTO Raed Krishan
Cercurile olimpice, punctul de atracție pentru toți sportivii FOTO Raed Krishan
Echipa feminină de gimnastică a României în Satul Olimpic FOTO Raed Krishan
Echipa feminină de gimnastică a României în Satul Olimpic FOTO Raed Krishan
Imagini din Satul Olimpic de la Paris FOTO Raed Krishan
+42 FOTO

Agitație și voie-bună

Dar până atunci clădirile construite cu lemn și materiale reciclate vor fi inima Jocurilor Olimpice. Aici se va sărbători fiecare medalie, aici se va plânge pentru înfrângeri, pentru câteva zile aici va fi acasă pentru sportivii din 206 de țări.

Ziua de marți a fost una agitată pentru că pe lângă sportivi, în Satul Olimpic au avut acces și jurnaliștii. După mai multe filtre de securitate și o trecere pe la centrul media, perspectiva se umple de clădiri înalte cu steaguri la balcoane.

Una dintre cele mai mari delegații de la Jocurile Olimpice de la Paris, cea a Chinei, are rezervat un bloc întreg pe care stă zâmbitor un urs panda.

E liniște, însă nu pentru multă vreme, imediat după un pod peste Sena se află clădirea Australiei de unde se aud chicote și voie-bună. Încă se instalau sportivii de la Antipozi pentru că descarcau întruna pachete. Unii stau la soare, alții ascultă muzică și totul pare o distracție.

Vizită în Satul Olimpic » Ce mesaje are România la parterul blocului + cele două națiuni care împart clădirea cu „tricolorii”
Imagini din Satul Olimpic de la Paris FOTO Raed Krishan

La câțiva metri distanță e clădirea Statelor Unite ale Americii, acolo unde s-a filmat Simone Biles alături de colegele sale din echipa SUA. Lângă blocul lor e zona cu mâncare, iar densitatea pe metru pătrat e mare. Bicicletele urcă și coboară făcând slalom printre oameni.

Pentru că se întinde pe 51 de hectare e nevoie de mijloace de transport și pentru că francezii și-au propus să organizeze Jocurile cele mai prietenoase cu mediul, deplasarea sportivilor se face cu mașinuțe electrice și pe biciclete.

82 de clădirisunt în Satul Olimpic

Puțin mai sus, în sectorul D al Satului Olimpic, se află blocul pe care România îl împarte cu Luxemburg și o parte din delegația Germaniei.

La ora 16:00, era liniște în clădirea pe care o ocupă tricolorii. Vlad Stancu privea de la balcon Sena, iar echipa feminină de gimnastică a României doar ce ieșise din reședința temporară.

Vizită în Satul Olimpic » Ce mesaje are România la parterul blocului + cele două națiuni care împart clădirea cu „tricolorii”
Imagini din Satul Olimpic de la Paris FOTO Raed Krishan

În frunte cu antrenorul olandez Patrick Kiens și cu coregraful Daymon Jones, dar fără Sabrina Voinea și mama sa, s-au îndreptat spre zona de autobuze. Marți, Ana Maria Bărbosu, Amalia Ghigoarță, Andreea Preda, Lilia Cosman și Sabrina Voinea s-au antrenat pentru prima oară în Paris Bercy, sala unde vor concura începând cu 28 iulie.

Vizită în Satul Olimpic » Ce mesaje are România la parterul blocului + cele două națiuni care împart clădirea cu „tricolorii”
Echipa feminină de gimnastică a României în Satul Olimpic FOTO Raed Krishan

„Pierdeți, câștigați, tot românii noștri sunteți!

La parterul blocului Românei sunt câteva desene meșteșugite de copii în clasele primare pentru componenții delegației tricolore. „Vă iubim, credem în voi”, „Pierdeți, câștigați, tot românii noștri sunteți!” sau „Atunci când nu mai poți, sigur mai poți puțin!” sunt doar câteva dintre mesajele scrise în caligrafii diferite.

Vizită în Satul Olimpic » Ce mesaje are România la parterul blocului + cele două națiuni care împart clădirea cu „tricolorii”
Imagini din Satul Olimpic de la Paris FOTO Raed Krishan

Din motive de distanță prea mare de parcurs, David Popovici, canotorii și canoiștii nu stau în Satul Olimpic.

Pe strada paralelă cu intrarea în blocul României se află atracția Satului Olimpic, cercurile, unde mereu e coadă. Tot timpul se găsesc sportivi care să-și dorească o amintire.

E bună-dispoziție, e relaxare, pentru că deocamdată luptele pe medalii nu au început. Însă oricând cineva va găsi un motiv de bucurie aici, unde pe perioada Jocurilor locuiesc aproape 15.000 de oamenii care visează la același lucru: gloria olimpică și apoi distracția.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
România - Cipru, ultimul meci din Liga Națiunilor » Cum arată primul „11” gândit de Mircea Lucescu + Cele mai bune cote
Nationala
România - Cipru, ultimul meci din Liga Națiunilor » Cum arată primul „11” gândit de Mircea Lucescu + Cele mai bune cote
Gianni Infantino, președintele FIFA, indignat de scandalul săptămânii din fotbalul mondial » Cere măsuri: „Nu e loc pentru așa ceva!”
Campionate
Gianni Infantino, președintele FIFA, indignat de scandalul săptămânii din fotbalul mondial » Cere măsuri: „Nu e loc pentru așa ceva!”
Prim-ministrul din Kosovo, întâlnire de gradul ZERO cu jucătorii, la două zile de la meciul cu România: „S-a umplut paharul!”
Nationala
Prim-ministrul din Kosovo, întâlnire de gradul ZERO cu jucătorii, la două zile de la meciul cu România: „S-a umplut paharul!”

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”


Comentarii (2)
10.Geo
10.Geo  •  25 Iulie 2024, 08:28
Postat de rololiv pe 25 Iulie 2024, 00:06

Stimata doamna, in vederea maririi sanselor de a trece cu bine proba de lb.romana de la bac: 1) congruenta inseamna echivalenta, concordanta; un loc nu poate fi, deci, "la congruenta" dintre alte locuri 2) in romana nu exista cuvantul "chicote". Exista "chiote" sau "chicoteli". La alegerea Dvs.

CHICOT, chicote, s. n. Râs înfundat cu izbucniri zgomotoase. – Din bg., sb. kikot. Tu ce dictionare folosesti?

rololiv
rololiv  •  25 Iulie 2024, 00:06

Stimata doamna, in vederea maririi sanselor de a trece cu bine proba de lb.romana de la bac: 1) congruenta inseamna echivalenta, concordanta; un loc nu poate fi, deci, "la congruenta" dintre alte locuri 2) in romana nu exista cuvantul "chicote". Exista "chiote" sau "chicoteli". La alegerea Dvs.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează