SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  TENIS

Retragere-șoc de la Jocurile Olimpice: „Dezamăgire imensă” » Liderul mondial e OUT de la Paris: verdictul doctorului

Jannik Sinner (1 ATP, 22 ani) s-a retras de la Jocurile Olimpice de la Paris din cauza unei amigdalite. Sursă foto: Imago
Jannik Sinner (1 ATP, 22 ani) s-a retras de la Jocurile Olimpice de la Paris din cauza unei amigdalite. Sursă foto: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 24 iulie 2024 19:02 / Actualizat miercuri, 24 iulie 2024 20:43

Jannik Sinner (1 ATP, 22 ani) s-a retras de la Jocurile Olimpice de la Paris din cauza unei amigdalite.

Italianul a început să manifeste simptome încă de luni, în timpul unui antrenament. După ce s-a consultat cu medicii, liderul clasamentului mondial al tenisului masculin a fost sfătuit să se retragă. Turneul de tenis se va desfășura între 27 iulie și 4 august, competiția desfășurându-se pe „Stade Roland Garos”, același care găzduiește Open-ul Franței.

64 jucători vor lua parte atât la competiția masculină, cât și la cea feminină, în timp ce 32 echipe vor lua parte la dublu și dublu-mixt. Partidele se vor disputa în trei seturi, cu tie-break standard.

Mesajul lui Jannik Sinner, după retragerea de la Jocurile Olimpice

Câștigătorul din 2024 de la Australian Open a postat și un mesaj pe rețelele de socializare, exprimându-și regretul major în privința absenteismului de la Paris.

„Îmi pare său să informez că nu voi putea participa la Jocurile Olimpice de la Paris. După o săptămână bună de antrenamente, am început să mă simt rău. Apoi, am avut câteva zile libere, am vizitat doctorul și am aflat că am amigdalită. Am fost sfătuit cu tărie să nu joc.

Este o dezamăgire imensă, Jocurile Olimpice de la Paris fiind unul dintre obiectivele mele principale în acest asezon. Așteptam cu nerăbdare să am onoarea de a îmi reprezenta țara la acest eveniment. Mult succes tuturor sportivilor italieni, pe care îi voi susține de acasă. Hai Italia”, a scris Sinner pe Instagram.

La Wimbledon, ultimul turneu important înaintea Jocurilor Olimpice, Sinner a fost eliminat în „sferturi” pe iarba britanică, fiind învins de Daniil Medvedev (28 de ani, 5 ATP), 6-7(7), 6-4, 7-6(4), 2-6, 6-3, chiar dacă peninsular era favorit. În al treilea set, Sinner a acuzat o stare de rău inexplicabilă, mergând inclusiv la vestiare pentru tratament.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dorinel Munteanu a început curățenia la Oțelul Galați » Primele două despărțiri
Superliga
Dorinel Munteanu a început curățenia la Oțelul Galați » Primele două despărțiri
Polițele lui Șumudică » Antrenorul nu s-a abținut și a lansat un atac în conferință + Bulversat de o știre: „Am citit cu stupoare”
Superliga
Polițele lui Șumudică » Antrenorul nu s-a abținut și a lansat un atac în conferință + Bulversat de o știre: „Am citit cu stupoare”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (2)
monika.
monika.  •  24 Iulie 2024, 20:30

Retragerea cu adevarat soc este a calaretei de dresaj din Anglia, care abuza caii lovindu-i repetat si puternic cu biciul in timpul antrenamentelor. Tocmai a aparut un video in acest sens, in care se vede in ce hal se comporta o multimedaliata olimpica. Evident, nu s-ar fi retras fara reclamatie si video trimis la FEI si federatia britanica. Dezgustator si oribil, ce fac cu caii in numele “ sportului”( a se citi: banilor). Ar trebui desfiintate competitiile de echitatie, definitiv.

dinamo100
dinamo100  •  24 Iulie 2024, 19:30

Aiurea! Nu te retragi de la Jocurile Olimpice fiindca ai amigdalita! Se pare ca JO nu-s de un interes asa mare ca si un turneu de Garnd Slam, nu-i asa?

Vezi toate comentariile (2)
Comentează