OPINII  »  EUROPA

A pierdut pe mâna ei!

Editorial Ovidiu Ioanițoaia
Editorial Ovidiu Ioanițoaia

Articol de - Publicat vineri, 26 iulie 2024 14:44 / Actualizat vineri, 26 iulie 2024 15:02

Ca și FCSB, despre care am scris, nicio altă echipă românească, din trei, n-a reușit să câștige în etapa de joi a cupelor continentale. Cum CFR Cluj și Corvinul au terminat 0-0, iar Universitatea Craiova a pierdut, 0-2, să mai notăm, fără plăcere, ca așa-zisele ambasadoare n-au marcat nici măcar un gol, niciunul în 270 de minute de joc! Să recunoaștem că n-a fost ziua noastră!

Surprinzător în condițiile în care vorbim despre o divizionară B, cea mai frumoasă impresie a lăsat-o Corvinul. Care, deși pe teren propriu la Sibiu, era considerată dinainte bătută de vicecampioana Croației. Victimă sigură.

HNK Rijeka fiind un adversar infinit mai bine cotat, cu jucători evaluați fiecare la 4-5 milioane de euro, Niko Jankovic, Toni Fruk și Marco Pasalic, ultimul prezent la turneul final CE 2024, asta într-un moment în care întreg lotul hunedorean e estimat, inclusiv cu nou-veniții Ubbink și Roger, la circa 6,5 milioane.

Corvinul a dat însă o replică hotărâtă, mai ales în repriza 1. Lipsită de complexe, harnică și organizată. Totuși, trebuie să admitem, realiști, că trupa lui Florin Maxim, antrenor pe cât de tânăr, pe atât de merituos, pornește în returul de pe malul Adriaticii cu șansa a doua. Ca outsider.

Să ne amintim însă că în turul precedent din preliminariile Europa League Corvinul a învins-o în deplasare, ba și categoric, pe Paksi, vicecampioana Ungariei, și ea superior cotată. Ce-ar fi, zău așa, ca istoria să se repete?

În schimb, CFR a dezamăgit în duelul cu Neman Grodno din Gruia, acolo unde, scuzați expresia, parcă a cărat apă cu ciurul! Cu excepția finalului de meci, când a forțat și a pus presiune, n-a arătat nimic deosebit. O evoluție modestă, anonimă, un joc dezordonat, la ce-o fi și ce-o ieși. Orb.

Într-adevăr, arbitrii bosniaci au privat-o de un penalty, reclamat zgomotos de Dan Petrescu. Pe bună dreptate, căci unul dintre asistenți a semnalizat eronat ofsaid la Korenica înainte ca atacantul kosovar al Clujului să fie luat cu fulgi cu tot de portarul Belov. Tamponat zdravăn. Întrucât în turul 2 preliminar din Conference League nu se folosește sistemul VAR, implementat însă în UCL și Europa League încă din turul 1, ce aiureală!, "centralul" i-a acordat credit asistentului spre paguba CFR-ului!

Altfel, s-a observat că Neman e în plin campionat, cu reglajele făcute după 15 meciuri, iar CFR tot mai încearcă, tatonează. Socotind însă că n-au primit gol acasă și, pe de altă parte, că returul se va disputa în Ungaria, la Gyor, nu în Belarus, țară angajată în războiul din Ucraina, clujenii trag nădejde să se respecte calculul hârtiei și să se califice, variantă valabilă și pentru FCSB. Va fi greu, dar posibil, de ce nu?

A pierdut pe mâna ei!
Denil Maldonado // sursă foto: Facebook @ Universitatea Craiova

În ce o privește, Universitatea a pierdut la Maribor pe mâna ei! În sensul în care stoperul Maldonado a comis o gafă de diletant și, faultând din poziție de ultim apărător, s-a ales cu cartonașul roșu, corect, încă din minutul 31!

Nu dezvolt subiectul acum, doar că nu înțeleg, oare numai eu?, ce caută un fotbalist din Honduras titular pe un post atât de important la o formație cu pretențiile și veleitățile Universității?!

Rămasă în 10, echipa olteană a cedat pe măsura trecerii timpului și din pricină că vedetele ei, Ivan și Mitriță, n-au spart plafonul. Până să fie înlocuit, primul a irosit o ocazie de gol imensă, iar celălalt, integralist, s-a străduit mai tare, dar cu realizări minime.

Dacă vrea să infirme opinia, din ce în ce mai largă, că-i un jucător de mize mărunte, care nu se omoară cu firea, Mitriță trebuie să se implice mai serios. Să vrea mai mult și să obțină mai mult. Să se remarce, să câștige de unul singur un meci de genul celui ratat în Slovenia.

Universitatea își leagă speranțele, câte mai sunt, de sprijinul publicului de pe „Oblemenco”, vestit pentru entuziasmul și devotamentul său. Sigur să suportul tribunelor va conta, dar va fi el suficient pentru a răsturna scorul de la Maribor? Doamne ajută să fie!

Citește și:
FCSB se va antrena într-o bază-SF de 50 de milioane de euro » NASA pentru sportivi, facilități de Champions League! Imagini din interior
Superliga
FCSB se va antrena într-o bază-SF de 50 de milioane de euro » NASA pentru sportivi, facilități de Champions League! Imagini din interior
Ce a pățit Stelea când a dormit în aceeași cameră cu Rică Răducanu: „Să vă spun ce făcea noaptea”
Nationala
Ce a pățit Stelea când a dormit în aceeași cameră cu Rică Răducanu: „Să vă spun ce făcea noaptea”
Începe construcția celui mai nou stadion din România: „Am semnat contractul”
Superliga
Începe construcția celui mai nou stadion din România: „Am semnat contractul”

Comentarii (57)
prodanka
prodanka  •  28 Iulie 2024, 13:12
Postat de prodanka pe 27 Iulie 2024, 17:24

Pe prima pagină gsp: "player, vrei să dai o gheară?" ***

dar dacă dai altceva jucătorule?

Heiheiargesul1987
Heiheiargesul1987  •  28 Iulie 2024, 12:33
Postat de talpaiadului pe 26 Iulie 2024, 18:40

Faptul ca golul inscris in deplasare nu mai este recompensat la fel ca inainte, nu inseamna ca el nu mai conteaza. Conteaza prin prisma faptului ca in general este mai greu sa inscrii in deplasare decat acasa, probabilitatea fiind ca o echipa care a inscris un gol in deplasare sa inscrie mai mult de un gol la returul de pe teren propriu.

Asta este evident, dar nu cred că la asta se referea dl Ioanitoaia. Cred ca din reflexul format in atatia ani de carieră cu privire la acest subiect, a uitat de schimbarea regulamentului. Oricum, nu e ceva grav. I se poate intampla oricui, chiar si lui,care este fara indoiala cel mai bun jurnalist de sport din Romania in acest moment (si este de ani de zile in pole position).

Sqr.Q
Sqr.Q  •  28 Iulie 2024, 07:50

FCSB NU e nici macar Fc FCSB, daramite altcineva ca sa se bata cu suficienta forta pentru un rezultat , sau sa se concentreze, macar suficient, in momentele decisive, din meciurile INTERNE, ca sa nu se faca de rusine... ACUM se observa CLAR ca atunci cand concentrezi("focusezi") jocul pe cate un singur jucator si cand nu se intrajutoreaza fotbalistii unei echipe (vezi si cazul Romaniei la CE) nu se obtin rezultate cand jucatorul in cauza liseste sau cand angrenajul scartaie din cauze de infatuarea asa-zisilor coechipieri.... Vina fotbalistilor de la FCSB e mai mica decat a patronului care in loc sa ii OBLIGE sa joace cat mai mult ii scgimba la cea mai mica gresesala pe cate unii iar e altii (Portarul Vlad) ii tine in teren in ciuda valorii oarecare, ce o afiseaza meci de meci IMPPORTANT... CFR depinde ORGANIC de D.Petrescu si asta s-a vazut in nenumarate randuri ... Daca Danut VREA, cheferistii se mobilizeaza EXEMPLAR si dau cat de mult pot pe terenul de joc...cand nu vrea sau nu e prezent fizic, e alta poveste... despre ei nu imi fac griji. Corvinul e, la ora actuala, singura care mai misca nitelus si care inca poarta cu mandrie steagul tarii langa inimile fotbalistilor ei. U.Craiova echipa care ne-a bucurat si care inca ne bucura -uneori- cu evolutiile ei, a luat-o pe urmele Fc FCSB-ului si ca atitudine a antrenorului princial (in cazul ei Rotaru) si ca exprimare -infatuare- in teren...NU le-ar strica nitica disciplina tactica si mai multe ANTRENAMENTE de FINALIZA

Vezi toate comentariile (57)
Comentează