Articol de Adrian Duţă - Publicat sambata, 27 iulie 2024 19:52 / Actualizat sambata, 27 iulie 2024 20:10
FCSB va juca miercuri cu Maccabi Tel Aviv, în manșa secundă din turul 2 preliminar Champions League. Roș-albaștrii vor folosi, în mare, aceiași titulari ca în partida de pe stadionul Steaua, din prima manșă, când scorul a fost 1-1.
Va fi o schimbare față de turul de la București. Daniel Popa, criticat de Gigi Becali, va fi înlocuit de David Miculescu, jucător care a fost lăudat de patronul roș-albaștrilor după înfrângerea cu 0-2 în fața Oțelului, din Superliga.
Singura incertitudine e la mijlocul terenului. Adrian Șut s-a accidentat în primul meci cu Maccabi, a absentat cu Oțelul, și rămâne de văzut dacă va fi refăcut până la retur. În cazul în care nu poate juca, în locul lui va fi folosit Baba Alhassan.
Cum poate arăta FCSB cu Maccabi Tel Aviv
FCSB a apelat la strategia din urmă cu doi ani, a băgat rezervele în Superliga și titularii în preliminariile din cupele europene. Astfel, cu Maccabi, primele opțiuni pe fiecare post vor reveni în primul 11, după ce în meciul cu Oțelul au evoluat jucătorii din linia a doua.
Astfel, în poartă va fi Ștefan Târnovanu, titularul de drept, după ce în etapa #3 din Liga 1 a jucat Andrei Vlad. Apărarea va fi formată din Crețu, Ngezana, Dawa și Radunovic.
Cei care au evoluat cu Oțelul pe acest posturi au fost criticați de Becali, în frunte cu Vlad Chiricheș. Însă nici Nana Antwi și David Kiki nu au scăpat de critici. La mijloc, Lixandru va fi titular, alături de Șut sau Alhassan.
Cele mai mari șanse să joace în spatele vârfului Miculescu le au Ștefănescu, Olaru și Băluță. Musi, folosit în campionat pentru că se încadrează în regula U21, va sări din echipa de start.
Olaru va reveni după ce a fost menajat cu Oțelul, iar în cazul lui Ștefănescu există un semn de întrebare, el fiind criticat de Becali în ultimul timp. În locul lui Marius ar putea să apară Baeten.
Echipă probabilă FCSB cu Maccabi Tel Aviv: Târnovanu - Crețu, Ngezana, Dawa, Radunovic - Lixandru, Șut/Alhassan - Ștefănescu/Baeten, Olaru, Băluță - Miculescu
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!