Articol de Andrei Crăiţoiu, Ionuţ Iordache - Publicat marti, 30 iulie 2024 10:24 / Actualizat marti, 30 iulie 2024 11:09
FCSB e gata să atace calificarea în turul 3 preliminar al Champions League. Campioana României e obligată să câștige cu Maccabi Tel Aviv, după 1-1 la București. Pentru confruntarea din Ungaria, delegația FCSB a ales un hotel istoric, Ensana Grand Margaret Island, construit în urmă cu 151 de ani.
Meciul de totul sau nimic pentru a spera că pot ajunge din nou în grupele Champions League se apropie pentru FCSB.
Campioana României joacă la Budapesta, în Ungaria, confruntarea din turul 2 preliminar cu israelienii de la Maccabi Tel Aviv. După 1-1 în tur, elevii lui Elias Charalambous sunt obligați să câștige pentru a da de Sparta Praga runda viitoare.
În Ungaria, FCSB a ales un hotel istoric unde să petreacă noaptea cea mai importantă înaintea manșei retur cu Maccabi Tel Aviv, Ensana Grand Margaret Island. Un stabiliment de patru stele, construit în 1873, cu vedere la Dunăre, cunoscut în întreaga lume pentru oferta de tratamente speciale și ape termale.
154 de camere mobilate în stil clasic cu farmec „aristocratic”
Chiar dacă nu vor avea la dispoziție timp pentru relaxare, jucătorii campioanei vor trage cu ochiul și la zona de SPA a hotelului, una care asigură tratamente speciale și asistență medicală specializată celor care vin aici.
Dacă vorbim de interiorul hotelului, cele 154 de camere sunt mobilate într-un stil clasic, dar beneficiază de toate condițiile necesare unei cazări în pas cu timpurile moderne. „Farmecul aristocratic al camerelor și apartamentelor noastre recent renovate evocă atmosfera captivantă de la începutul secolului”, spun cei de la hotel.
122 de euroeste prețul standard al unei camere în hotelul Ensana Grand Margaret Island, acolo unde vor sta jucătorii campioanei României de la FCSB
Insula Margareta este o insulă pe Dunăre ce are o suprafață de circa 0,965 km pătrați. Numele insulei provine de la cel al Sfintei Margareta a Ungariei, canonizată în 1276. Insula este, în cea mai mare parte, acoperită de parcuri și reprezintă o populară zonă de agrement.
Arbitrează un „central” din Franța
Jeremie Pignard (36 de ani), arbitru FIFA din 2021, va conduce returul dintre Maccabi Tel Aviv și FCSB.
Acesta nu se află la prima întâlnire cu roș-albaștrii. În urmă cu două sezoane, arbitrul în vârstă de 36 de ani a fost rezervă la duelul din prima etapă a Conference League (1-3), de la Londra, cu West Ham.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”