SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  SCRIMĂ

Curaj sau inconștiență? O sabreră egipteană a luptat gravidă în șapte luni!

Nada Hafez, sabrera egipteană care la JO de la Paris a concurat gravidă în șapte luni Foto: Getty Images
Nada Hafez, sabrera egipteană care la JO de la Paris a concurat gravidă în șapte luni Foto: Getty Images

Articol de - Publicat miercuri, 31 iulie 2024 10:53 / Actualizat miercuri, 31 iulie 2024 11:05

Nada Hafez (Egipt) a dezvăluit că a luptat luni, în proba individuală de sabie de la Jocurile Olimpice de Paris, fiind însărcinată în șapte luni.

Hafez, în vârstă de 26 de ani, se află la cea de-a treia sa prezență la o ediție a Jocurilor Olimpice. Luni, pe tabloul de 32 de la Paris, egipteanca a trecut cu 15-13 de americanca Elizabeth Tartakovsky, numărul 10 mondial.

În optimile de finală ale competiției, Nada a pierdut în fața sud-coreencei Jeon Hayoung, cu 7-15.

După ce a fost eliminată din competiție, Hafez a declarat că nu e mândră doar de evoluția sa în concursul individual de sabie, dar și de faptul că a intrat pe planșă cu un bebeluș în pântece.

„Vi s-a părut că vedeți doar două sabrere pe planșă, eram, de fapt, trei! Eu, adversara mea și copilașul meu care va veni în scurt timp pe lume!”, a postat scrimera africană pe Instagram.

„Scriu aceste rânduri ca să-mi exprim mândria că am intrat între primele 16 sabrere de la Jocurile Olimpice. Această ediție a fost ceva special.

Este pentru a treia oară când sunt la o Olimpiadă, dar de data aceasta port înăuntrul meu un mic olimpic”.

Nada Hafez: „Să fii gravidă e un torent de emoții”

Hafez, care a mai concurat și la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro (2016) și Tokyo (2021) a explicat că a făcut public acest amănunt „ca să arăt lumii întregi forța și perseverența femeilor egiptene”.

„Să fii gravidă e un torent de emoții în sine. La fel de greu e să lupți pentru a păstra echilibrul între viață și sport”, a adăugat sportiva.

Nada Hafez a absolvit Facultatea de Medicină şi este specializată în patologie clinică.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Stranieri
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei
Stiri extrasport
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează