SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  PETIȚIE

Petiție cu zeci de mii de semnături pentru a scoate un sport de la Jocurile Olimpice

Violența la care animalele sunt supuse a adus în discuție eliminarea disciplinelor ecvestre de la Jocurile Olimpice / Sursă foto: Imago Images +20   FOTO
Violența la care animalele sunt supuse a adus în discuție eliminarea disciplinelor ecvestre de la Jocurile Olimpice / Sursă foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 02 august 2024 23:47 / Actualizat sambata, 03 august 2024 01:58

Cazul cu Charlotte Dujardin protagonistă, sportiva suspendată după imaginile revoltătoare cu ea lovindu-și violent calul în timpul unei ședințe de dresaj, are ecouri în lumea echitației. Zeci de mii de oameni au semnat o petiție pentru interzicerea evenimentelor ecvestre la Jocurile Olimpice, la puțin timp după ce doi cunoscuți călăreți au fost supuși unor măsuri disciplinare severe chiar la Paris, scrie Euronews.

Scandalul declanșat după apariția respectivelor scene cu Charlotte Dujardin a avut ramificații și la Jocurile Olimpice și a deschis noi dezbateri aprinse despre moralitatea evenimentelor ecvestre și tratamentul deseori brutal la care animalele sunt supuse.

La doar câteva zile după scandalul de magnitudine cu Charlotte Dujardin, autoritățile ecvestre i-au aplicat călărețului brazilian Carlos Parro un avertisment pe motiv că ar fi cauzat „disconfortul inutil” al calului său în timpul unei probe de la Jocurile Olimpice.

Asta după ce pe adresa Federației Internaționale de Echitație au sosit diverse dovezi și fotografii cu vestitul călăreț flexând în exces gâtul unui cal, o manevră interzisă în echitație, cunoscută sub numele de „Rollkur”, care poate să afecteze respirația animalului, mai notează sursa citată.

Imagini din competițiile ecvestre de la Jocurile Olimpice / Sursă foto: Imago Images

+15 FOTO

Aproape 30.000 de semnături într-o petiție online

Cum cazurile de acest tip au fost în atenția opiniei publice în ultimele zile, o petiție lansată pe site-ul Charge.org militează pentru eliminarea disciplinelor ecvestre de la Jocurile Olimpice.

Până acum, petiția a adunat deja aproape 30.000 de semnături, fiind susținută și de diverse ONG-uri care încearcă să combată exploatarea cailor în timpul curselor de echitație.

„Dacă ești implicat într-un sport ecvestru, fie că e vorba despre polo călare, dresaj, sărituri peste obstacole sau curse de cai, prioritatea trebuie să fie bunăstarea calului. Dacă nu aceasta este prioritatea și dacă nu este clar pentru public și pentru autorități că bunăstarea calului este pe primul loc, acest sport va fi în pericol”, a declarat Lisa Lazarus, CEO-ul Autorității pentru Integritatea și Siguranța Curselor de Cai, un for care supravizează acest sport peste Ocean.

De altfel, începând cu ediția din 2028 a Jocurilor Olimpice, care va avea loc la Los Angeles, cursele de cai vor fi eliminate din proba de pentatlon modern.

În urmă cu trei ani, un antrenor german a fost suspendat de la Jocurile Olimpice de la Tokyo fiindcă a lovit fără milă un cal necooperant.

Imagini din competițiile ecvestre de la Jocurile Olimpice / Sursă foto: Imago Images
Imagini din competițiile ecvestre de la Jocurile Olimpice / Sursă foto: Imago Images
Imagini din competițiile ecvestre de la Jocurile Olimpice / Sursă foto: Imago Images
Imagini din competițiile ecvestre de la Jocurile Olimpice / Sursă foto: Imago Images
Imagini din competițiile ecvestre de la Jocurile Olimpice / Sursă foto: Imago Images
+15 FOTO

Suspendată pe termen nelimitat, Charlotte Dujardin a pierdut Jocurile Olimpice de la Paris

Înainte de startul Jocurilor Olimpice, Charlotte Dujardin (39 de ani), triplă medaliată cu aur în proba olimpică de echitație, a fost suspendată pe termen nelimitat după apariția unui videoclip în care poate fi văzută lovind un cal de 24 de ori într-un minut!

Federația Internațională de Echitație (FIE) a suspendat-o pe termen nelimitat, după ce sportiva a fost filmată în timp ce lovea un cal cu biciul.

Într-un videoclip de acum 4 ani, remis Federația Internațională de Echitație (FIE) și publicat în emisiunea TV „Good Morning Britain”, sportiva poate fi văzută cum lovește un cal cu biciul de 24 de ori într-un minut.

S-a întâmplat în timpul unei ședințe de dresaj, iar înregistrarea video a fost făcută de o tânără în vârstă de 19 ani, care asista la antrenament.

Tânăra care a filmat-o pe Charlotte Dujardin a fost avertizată să n-o reclame

Ea ar fi fost avertizată să n-o facă publică, dat fiind renumele lui Dujardin, dar în cele din urmă „s-a hotărât să acționeze, pe măsură ce Jocurile Olimpice se apropiau” - a ținut să precizeze Stephan Wensing, avocatul olandez al reclamantei, cel care a și trimis videoclipul Federației Internaționale de Echitație.

+6 FOTO

Wensing a povestit scena astfel: „Charlotte Dujardin se afla în mijlocul arenei. Și i-a spus elevei sale: «Calul tău trebuie să-și ridice mai mult picioarele când galopează». Ea a luat biciul lung și a lovit calul de peste 24 de ori într-un minut. Era ca un elefant la circ.

La acel moment, clienta mea a crezut că e ceva normal. Era vorba despre o campioană olimpică. Cine era ea să se îndoiască de asta? Apoi a fost avertizată să nu comenteze în Marea Britanie”.

Ceea ce s-a întâmplat nu mă reprezintă și nu reflectă modul în care îmi antrenez caii sau cum le predau elevilor mei, dar nu există nicio scuză. Îmi este profund rușine și ar fi trebuit să dau un exemplu mai bun în acel moment. Îmi cer scuze sincer pentru comportamentul meu!

- Comunicatul lui Charlotte Dujardin

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Liga Campionilor: două răsturnări de pus în ramă! În minutul 87 erau conduși cu 2-0, dar au întors uluitor » Rezultatele serii + clasament
Liga Campionilor
Liga Campionilor: două răsturnări de pus în ramă! În minutul 87 erau conduși cu 2-0, dar au întors uluitor » Rezultatele serii + clasament
Pus pe liber de Manchester United, Ruud van Nistelrooy va fi instalat antrenor principal în Premier League!
Campionate
Pus pe liber de Manchester United, Ruud van Nistelrooy va fi instalat antrenor principal în Premier League!
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul
Diverse
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat

Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”

Comentarii (5)
Ubi_Mortus
Ubi_Mortus  •  03 August 2024, 15:08
Postat de Dr.Hoock pe 03 August 2024, 11:24

Un sport pentru sadicii primitivi! Ar trebui interzis si boxul feminin, o alta aberatie si atac la adresa bunului simț!

Dar boxul masculin e in regula? ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Dr.Hoock
Dr.Hoock  •  03 August 2024, 11:24

Un sport pentru sadicii primitivi! Ar trebui interzis si boxul feminin, o alta aberatie si atac la adresa bunului simț!

Altanonim24158
Altanonim24158  •  03 August 2024, 07:50

Bună dimineața! Nu mere aici "autoritățile ecvestre", de văzut sensul, eventual pentru buna înțelegere de folosit "statui ecvestre" intr-o fraza.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează