Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat marti, 06 august 2024 09:57 / Actualizat marti, 06 august 2024 10:21
Italia a învins-o pe Japonia cu scorul de 3-2 (20-25, 23-25, 27-25, 26-24, 17-15) și s-a calificat în semifinalele probei de volei masculin de la Jocurile Olimpice. Meciul a avut o desfășurare cu adevărat nebună.
Meciul de la South Paris Arena s-a încheiat în mod dramatic pentru japonezi. Niponii conduceau cu 2-0 după primele două seturi și au fost la un singur punct distanță să obțină calificarea în semifinale. Au avut 24-21 în al 3-lea act, care putea fi decisiv, dar italienii au revenit și l-au câștigat cu 27-25.
Italienii au revenit miraculos și s-au calificat în semifinale
A fost semnalul revenirii pentru italieni, care au câștigat și setul cu numărul 4 (27-25), iar în decisiv s-au impus cu 17-15. Astfel, Italia merge în semifinale, unde o va întâlni pe Franța, în timp ce Japonia părăsește competiția.
Polonia, Statele Unite ale Americii, Italia și Franța sunt echipele care vor lua parte la penultimul act. Ambele semifinale vor avea loc miercuri, 7 august.
Semifinalele la volei de la Jocurile Olimpice:
Polonia - Statele Unite ale Americii (17:00)
Italia - Franța (21:00)
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat