Articol de Adrian Duţă, Laura Șoica - Publicat joi, 08 august 2024 12:07 / Actualizat joi, 08 august 2024 13:33
Corvinul Hunedoara - Astana și Maccabi Petah Tikva - CFR Cluj, din turul 3 preliminar Conference League, se vor vedea la TV în România.
Meciul tur dintre Corvinul și Astana se va disputa pe data de 8 august, de la ora 21:00, pe stadionul din Sibiu, iar partida dintre Maccabi Petah Tikva și CFR Cluj este exact în același timp în Bulgaria, Sofia.
Ambele partide vor putea fi urmărite în format liveTEXT pe GSP, iar la TV vor fi transmise pe Digi Sport și Prima Sport.
Cine transmite la TV Corvinul - Astana și Maccabi Petah Tikva - CFR Cluj
Turul și returul dintre câștigătoarea Cupei României și vicecampioana din Kazahstan vor fi difuzate pe două canale TV, anume Prima Sport 2 și Digi Sport 2 .
Meciul tur dintre vicecampioana României și câștigătoarea Cupei din Israel va fi pe Digi Sport 1 și pe Prima Sport 1. Drepturile pentru această partidă au fost cumpărate abia cu o seară înainte de disputarea partidei.
Corvinul a ajuns în turul trei Conference League după ce a pierdut „dubla” din Europa League cu echipa din Croația Rijeka, scor 0-1 la general. Scorul turului a fost 0-0, iar cel al returului, 0-1.
CFR Cluj a ajuns în turul trei după ce a învins-o pe Neman cu scorul de 5-0 la general. Chiar dacă meciul tur s-a terminat cu o remiză albă, echipa din Gruia s-a impus cu 5-0 în retur.
Până în turul 3 preliminar din cupele europene, drepturile TV pot fi cumpărate de oricine. Abia din play-off, partidele se vor vedea pe posturile care vor transmite și grupele. Digi Sport și Prima Sport sunt posturile TV care vor transmite grupele celor 3 competiții europene în acest sezon.
Așa a fost posibil ca meciurile jucate de FCSB să poată fi transmise de ProTV sau Antena 1, care nu difuzează în mod normal meciuri din cupele europene.