FOTBAL  »  Superliga  »  POLI IAȘI-DINAMO

Cătălin Cîrjan nu se teme de fosta echipă, înainte de Rapid - Dinamo: „Mergem să luăm cele 3 puncte”

Cătălin Cîrjan, mijlocaș ofensiv la Dinamo
Cătălin Cîrjan, mijlocaș ofensiv la Dinamo

Articol de - Publicat marti, 13 august 2024 00:48 / Actualizat marti, 13 august 2024 04:57

Raul Opruț și Cătălin Cîrjan au comentat remiza „câinilor” cu Poli Iași, scor 2-2.

Cei doi jucători ai lui Dinamo au analizat egalul cu Politehnica Iași, dar au declarat că se concentrează pe meciul cu Rapid din următoarea etapă.

Raul Opruț: „A fost o deplasare grea, urmează altă deplasare grea”

Fundașul lui Dinamo consideră că echipa sa a făcut o a doua repriză bună și este prea devreme pentru a vorbi de play-off.

Poli Iași - Dinamo, foto: Ovidiu Minea
Poli Iași - Dinamo, foto: Ovidiu Minea
Poli Iași - Dinamo, foto: Ovidiu Minea
Poli Iași - Dinamo, foto: Ovidiu Minea
Poli Iași - Dinamo, foto: Ovidiu Minea
+8 FOTO

„Meci greu. Din păcate, n-am reușit să obținem cele trei puncte, așa cum ne-am propus. Am avut și 3 jucători accidentați și ne pare rău pentru ei. A fost o deplasare grea, urmează altă deplasare grea. Trebuie să analizăm ce am făcut bine și ce am făcut prost și să mergem mai departe, să o ținem ca în repriza a doua pentru că am făcut o repriză a doua bună.

Ne-a spus să fim mai agresivi, să câștigăm mai multe dueluri pentru că în prima repriză am pierdut multe. Am fost expuși pe contraatac, am pierdut și unele mingi. Am reglat asta în a doua repriză, a avut o intensitate mai bună, cu mai multă încredere. Am egalat, am avut ocazia să facem 3-2 prin bara lui Bordușanu.

Puteam să câștigăm, am început de la 1-0, n-am gestionat bine minutele după ce am dat golul. Să fiu sincer, puteam să și pierdem pentru că au avut și ei câteva situații! Trebuie să luăm acest punct ca atare, să mergem mai departe pentru că ne așteaptă un derby în Giulești. Vrem să fim pregătiți bine, să fim puternici mental.

Am început bine, se putea mai mult pentru că la CFR am pierdut puncte pe final de meci, iar la Sepsi, în a doua repriză, puteam să câștigăm. Un început bun, se putea mai mult ca puncte, cu două puncte mai mult. Suntem pe drumul cel bun, trebuie să o luăm pas cu pas, meci cu meci, săptămână cu săptămână.

Nu trebuie să ne gândim că am făcut 5-6 meciuri bune, suntem în play-off sau un meci sau două proaste, suntem acolo jos. Este un proces”, a declarat Raul Opruț la flash-interviul de după partidă.

Cătălin Cîrjan: „Cu Rapidul este un meci ca oricare altul. Mergem acolo să luăm cele trei puncte”

Cătălin Cîrjan a vorbit despre remiza cu Poli Iași. „Decarul” lui Dinamo este nemulțumit de faptul că echipa sa nu a marcat mai mult:

„O partidă bună, am avut momente grele după primul gol. Apoi, nu știu ce s-a întâmplat cu noi, au venit peste noi, după care am început să ne facem jocul. A venit golul înainte de pauză, dar în a doua repriză am dominat și am făcut un meci foarte bun, puteam să marcăm mai mult.

Am fost dezamăgiți la pauză, am vorbit cu toții, am vorbit că trebuie să ne facem jocul, să ne creăm ocazii și cred că am reușit asta, dar nu am putut să dăm mai multe goluri.

Am venit să câștigăm, nu am venit cu gândul la egal, dar acesta este fotbalul. Am venit, am luat un punct, ne gândim la meciul următor. Ne pregătim bine săptămâna asta și mergem în meciul următor să câștigăm.

Un început bun, cel mai important pentru mine este că sunt într-o echipă care joacă fotbal, fără frică să paseze, face posesie. Mă simt bine, suntem o familie. Cu Rapidul este un meci ca oricare altul. Mergem acolo să luăm cele trei puncte” , a declarat Cîrjan la flash-interviul de după partidă.

Etapa următoare Dinamo va merge în Giulești pentru derby-ul cu Rapid, iar Poli Iași va juca în deplasare, la București, cu FCSB.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Mircea Lucescu i-a dat replica lui Rednic: „Chiar mă gândeam la el. L-aș întreba ceva”
Nationala
Mircea Lucescu i-a dat replica lui Rednic: „Chiar mă gândeam la el. L-aș întreba ceva”
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Diverse
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (3)
elgabri
elgabri  •  13 August 2024, 12:13

Ce puncte sa le luam ca nu prea au ;)))

unurtr
unurtr  •  13 August 2024, 10:40

Hai că o ia Cârjan și la Dinamo pe urma evoluției de la FC Rapid 1923: a făcut 2 meciuri bune la început (”să ia ochii” cum se spune) și de atunci nimic. Oricum, și cele 2 de fapt e doar primul meci, că împotriva Petrolului a fost mai ”ușor” (aș spune cum a fost dar m-ar cenzura GSP-ul pentru acuzații grave ce nu pot fi dovedite). Pun pariu că până la palton va ajunge rezervă și aici... Acum îl interesează mai mult interviurile decât jocul, la fel ca la FC Rapid 1923

bunicu
bunicu  •  13 August 2024, 09:37

Lui Cârjan i sa suit fotbalul la cap după ce Rapidul ia dat o șansă să se afirme acum aruncă vorbe grele contra Rapid.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează