Articol de Laura Șoica - Publicat miercuri, 14 august 2024 21:35 / Actualizat miercuri, 14 august 2024 21:44
Parma a adus de la Lazio un fotbalist care joacă pe același post cu Dennis Man (25 de ani).
Matteo Cancellieri a fost împrumutat de către Lazio la Parma. Fotbalistul joacă pe postul de extremă dreapa, exact ca Dennis Man.
Matteo Cancellieri, prezentat oficial la Parma
Lazio a anunțat că l-a împrumutat pe fotbalistul la Parma, iar în contract există și o opțiune de cumpărare.
„S.S. Lazio anunță transferul temporar, cu opțiune de cumpărare, a jucătorului Matteo Cancellieri către Parma Calcio 1913”, a transmis clubul.
Matteo Cancellieri, în vârstă de 22 de ani, este cotat pe Transfermarkt cu 5 milioane de euro, iar Dennis Man valorează 11 milioane de euro.
În sezonul precedent, Dennis Man a jucat 35 de meciuri pentru echipa din Italia, iar în toate acestea a reușit să marcheze 13 goluri și să ofere 7 pase decisive. Fotbalistul român a fost titular în cea mai mare parte dintre partide.
Mesajul lui Matteo Cancellieri după transferul la Parma
„Când am ajuns la Parma, la sediu, ceea ce m-a impresionat cel mai mult, în afară de primire, au fost imaginile marilor jucători care au trecut pe aici. Cred că este un stimulent extraordinar pentru un tânăr ca mine, să aibă de-a face cu o istorie glorioasă, dar cu dorința de a scrie un mare prezent cu aceste culori.
Simt că sunt în locul potrivit la momentul potrivit pentru cariera mea, am simțit emoții bune încă de la sosire. Am obiectivul personal de a vrea să confirm în Serie A, încercând să dau tot ce am mai bun pentru echipă și pentru acești fani.
Am ales să vin aici pentru că am urmat planul antrenorului și al staff-ului său, ei apreciază foarte mult jucătorii de câmp și cred că este un joc foarte potrivit pentru caracteristicile mele. Vreau să încep, să fac o treabă bună împreună cu toți coechipierii mei și să aduc Parma acolo unde merită să fie”, a transmis fotbalistul, prin intermediul rețelelor sociale ale Parmei.