Articol de Valentin David (video), Cezar Titor, Carmen Dumitru - Publicat luni, 19 august 2024 10:04 / Actualizat luni, 19 august 2024 17:50
Christopher Braun, 33 ani, fundașul dreapta al giuleștenilor, a oferit reacții la cald după derby-ul dintre Rapid și Dinamo, încheiat la egalitate, scor 1-1. Acesta a avut un atac virulent la adresa arbitrajului. Totodată, se arată extrem de dezamăgit de faptul că echipa sa nu a reușit să obțină prima victorie în acest sezon de Superligă.
Iulian Călin a arătat de două ori, cu asistența arbitrajului video, punctul cu var, ambele fiind reușite de la 11 metri de Claudiu Petrila, respectiv Astrit Selmani. A arătat zece cartonașe galbene, dintre care două jucătorilor de pe bancă și unul lui Neil Lennon.
VIDEO. Christopher Braun: „Este dezamăgitor pentru club și pentru noi, însă asta este situația”
„Situația este 50-50. Nu am pierdut «acasă» într-un derby, însă nici nu am reușit să obținem prima victoria. Cred că suntem singura echipă din campionat fără victorie. Este dezamăgitor pentru club și pentru noi, însă asta este situația.
Cred că meritam să câștigăm. Nu am văzut bine faza în care s-a dictat penalty, însă arbitrajul a fost o glumă nenorocită. Dacă voi vorbi mai mult, voi avea probleme, însă arbitrajul a fost o glumă. Arbitrul a făcut mai multe greșeli”, a spus Braun, imediat după partidă.
Cum s-a scris istoria partidei dintre Rapid și Dinamo
Prima repriză a fost una extrem de dură, intrările la limită fiind un lait motiv. În partea a doua, jocul s-a mai animat. În urma unui henț în careu al lui Boateng, „centralul” Iulian Călin a dictat lovitură de la 11 metri, cu ajutorul arbitrajului video.
„Câinii” au reacționat după reușita giuleștenilor, având o ocazie uriașă prin Selmani. În minutul 79, același Selmani a restabilit egalitatea, tot de la punctul cu var.Cu această remiză, Dinamo urcă temporar pe podiumul Superligii, în timp ce Rapidul rămâne fără victorie în acest start de stagiune.
Cred că e al patrulea meci în care conducem cu 1-0. Încă învățăm să gestionăm situația, nu trebuie să mai comitem greșeli, încă suntem departe în acest moment. Nu cred că mai vorbim de adaptare.
Muncim enorm în acest moment, însă avem nevoie și de puțin noroc. Vom continua să muncim, iar prima victorie va veni. Nu cred că putem vorbi despre o criză, am disputat doar șase partide în campionat. Nu vreau să vorbesc despre o criză, ci despre un moment dificil. Trebuie să muncim să ieșim din această pasă.
- Christopher Braun, fundaș Rapid
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat