Articol de Valentin David (video), Carmen Dumitru - Publicat luni, 19 august 2024 17:10 / Actualizat luni, 19 august 2024 17:38
Andrei Borza, 18 ani, fundașul giuleștenilor, a tras concluziile după derby-ul dintre Rapid și Dinamo, încheiat la egalitate, scor 1-1. Acesta s-a declarat nemulțumit de rezultatul obținut de echipa sa în Giulești.
VIDEO. Andrei Borza, declarații după Rapid-Dinamo
„Nu suntem mulțumiți cu egalul din derby. Noi voiam să câștigăm acest meci. La penalty-ul nostru eu zic că a fost, la penalty-ul primit de către Dinamo, consider că nu a fost. Jucătorul lor era deja în cădere”.
Criza echipei lui Neil Lennon continuă, rapidiștii au rămas fără victorie în Liga 1, însă tânărul apărător spune că e nevoie de timp pentru ca lucrurile să se regleze. Mai mult, jucătorul afirmă că în vestiar atmosfera e liniștită:
„În vestiar nu e tensiune. Sunt mulți jucători noi, au fost multe schimbări, trebuie să ne adaptăm la jucătorii noi și să jucăm mult mai bine”.
Cât despre Neil Lennon, fotbalistul e mulțumit de metodele pe care tehnicianul nord-irlandez le implementează la antrenamente:
„E decizia patronului daca vă mai continua Neil Lennon. Noi înțelegem tot ce ne transmite antrenorul nostru, din toate punctele de vedere.
Înseamnă că nu muncim suficient de mult. La antrenamente suntem o echipă unită. Trebuie să mergem la Iași să câștigăm etapa viitoare!”
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat