Articol de Ovidiu Minea - Publicat miercuri, 21 august 2024 12:40 / Actualizat miercuri, 21 august 2024 13:11
Navigând des în ultimii ani prin ape economice tulburi, Politehnica Iași, prima adversară a Rapidului în era Șumudică, a solicitat intrarea în concordat preventiv. Acest lucru a fost generat de faptul că Poli a ajuns la datorii de aproape 11 milioane lei (2,2 milioane de euro), 8,5 milioane lei fiind către bugetul de stat: 6 milioane de lei - taxe, 2,5 milioane lei – TVA.
Restul, peste 2 milioane lei, sunt salarii și prime restante precum și facturi neachitate. Cum luna viitoare expira eșalonarea negociată cu statul în 2019, iar Iașiul nu are 8,5 milioane lei pentru a lichida datoriile, s-a cerut intrarea în concordat preventiv.
Ce presupune concordatul preventiv
Concordatul preventiv nu șterge din datoriile clubului, așa cum se întâmplă în insolvență. Clubul va scăpa însă pe viitor de penalizările pentru neachitarea la timp a taxelor și va trebui să achite la timp toate obligațiile: salarii, prime, obligații la stat, facturi, rate ale datoriilor actuale.
Dacă nu se respectă ceea ce se stabilește în concordatul preventiv de către judecătorul sindic, se poate trece apoi în insolvență. Oficialii din Copou sunt optimiști că solicitarea de a intra în concordat preventiv va fi aprobată și că Poli va respecta apoi toți pașii ceruți de instanță.
Florin Briaur: „Concordatul preventiv ne va ajuta să echilibrăm clubul”
„Concordatul preventiv ne va ajuta să echilibrăm clubul. Planul nostru este ca în maximum patru ani să lichidăm datoriile la stat și să devenim un club curat, fără ca aceste eforturi materiale să afecteze performanța sportivă.
Jucătorii trebuie să fie liniștiți, nu vor pierde niciun salariu restant, își vor primi la timp de acum înainte toate drepturile”, a declarat Florin Briaur, managerul de la Poli Iași.