INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  LASK LINZ - FCSB

Ce se întâmplă cu Jerome Boateng înainte de LASK Linz - FCSB » Planul antrenorului Thomas Darazs

Jerome Boateng (35 de ani) este cel mai important nume din lotul lui Lask Linz, adversara celor de la FCSB. Foto: Imago
Jerome Boateng (35 de ani) este cel mai important nume din lotul lui Lask Linz, adversara celor de la FCSB. Foto: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 21 august 2024 20:28 / Actualizat joi, 22 august 2024 05:00

Jerome Boateng (35 de ani) este cel mai important nume din lotul lui Lask Linz, adversara celor de la FCSB. Fundașul central de origine germană s-a transferat în Austria la începutul lunii iulie și ar putea evolua în duelul cu roș-albaștrii, din prima manșă a play-off-ului preliminar Europa League, însă nu ca titular.

Fotbalistul care a cucerit 9 titluri în Bundesliga, două Cupe Mondiale și tot atâtea Ligi ale Campionilor și-a căutat finalul de carieră în Austria, însă și liniștea personală.

Formația sa nu trece prin cel mai bun moment înaintea „dublei” cu FCSB. A înregistrat o victorie în debutul sezonului cu TSV Hartberg, iar pe celelalte două dueluri din competiția internă, cu SCR Altach și RB Salzburg, le-a pierdut cu 1-2, respectiv 0-1.

  • LASK Linz - FCSB se joacă joi, de la 20:00, în prima manșă a play-off-ului preliminar Europa League. Meciul va fi transmis pe platforma Voyo și în format liveTEXT pe GSP.ro.

Jerome Boateng ar putea prinde minute în LASK Linz - FCSB

Boateng a debutat pentru LASK Linz, sâmbătă, pe teren propriu cu RB Salzburg (0-1). Germanul a fost utilizat de către antrenorul Thomas Darazs în ultimele opt minute ale partidei, când echipa sa era deja condusă.

Tehnicianul vrea să-i ofere lui Jerome Boateng o introducere treptată, după accidentarea de la nivelul adductorilor, care încă îl afectează. Prin urmare, stoperul ar putea fi utilizat la fel de puțin și în duelul cu FCSB.

Interesant este că, în cel mai recent meci din campionat, Darasz a schimbat sistemul de joc în 3-4-1-2, pe care îl vede potrivit pentru fundașul central, întrucât acesta poate pătrunde cu ușurință între linii. Din nefericire pentru alb-negri, ratările din atac i-au costat scump.

„Ne vom confrunta joi cu exact același lucru ca și astăzi. Nu vom avea prea multe șanse, dar trebuie să le fructificăm pentru a merge în România pentru un rezultat pozitiv”, a tras un semnal de alarmă căpitanul Robert Zulj.

Ce se întâmplă cu Jerome Boateng înainte de LASK Linz - FCSB » Planul antrenorului Thomas Darazs
Jerome Boateng (în centru), la antrenamentul oficial înainte de LASK Linz - FCSB. Foto: Imago

LASK Linz se desparte de directorul sportiv Radovan Vujanovic

Formația din nord-vestul Austriei urmează să se despartă de unul dintre artizanii performanțelor din perioada recentă a clubului.

Directorul sportiv austro-sârb Radovan Vujanovic (42 de ani) este tentat să se întoarcă la ASKO Oedt, fostul său club pentru care a activat în perioada 2019-2021, informează presa austriacă.

Informația a fost confirmată de către Franz Grad, unul dintre finanțatorii de la Oedt, care își propune promovarea din al treilea eșalon în prima divizie.

Ne propunem să jucăm foarte bine, să arătăm ce am arătat până acum, că putem face bine, și ne dorim să evităm greșelile pe care le-am comis anterior. Avem încredere că vom juca bine, însă știm că ne așteaptă un joc foarte dificil, cu multă forță fizică și multe dificultăți. Diferența dintre campionatul României și cel al Austriei? O întrebare dificilă. Nu sunt o persoană care să se uite în fiecare săptămână la toate meciurile, dar pot spune că FCSB este foarte, foarte bună, un adversar solid, care cel mai probabil va lupta să intre în primele șase. FCSB are jucători foarte buni din punct de vedere individual.

- Thomas Darazs, antrenor LASK Linz

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marele Shaquille O'Neal, implicat în controversa momentului în SUA » Totul a plecat de la o fotografie „scăpată” pe internet
Stiri extrasport
Marele Shaquille O'Neal, implicat în controversa momentului în SUA » Totul a plecat de la o fotografie „scăpată” pe internet
Patronul milionar care merge cu metroul în București: „Fac socoteala, ies mult mai ieftin!”
Superliga
Patronul milionar care merge cu metroul în București: „Fac socoteala, ies mult mai ieftin!”
Danezul care a venit să joace la Dinamo a rămas surprins de București: „Asta am făcut în prima zi” + Cum s-a trezit cu 50 de cenți în cont
Superliga
Danezul care a venit să joace la Dinamo a rămas surprins de București: „Asta am făcut în prima zi” + Cum s-a trezit cu 50 de cenți în cont

Campionul mondial și european, suspendat pentru că a făcut semnul crucii la Jocurile Olimpice de la Paris: „Dumnezeu mi-a dat totul! Nu voi schimba nimic”

Între timp, în România: bazin semiolimpic inaugurat într-un sat fără canalizare » „Mobilizez babele de prin jurul meu și ne ducem împreună”


Comentarii (1)
villito
villito  •  21 August 2024, 21:43

deci lask vine cu boateng, iar fcsb vine cu titanii vladutz chiriches si florinel tanase

Vezi toate comentariile (1)
Comentează