Articol de Eduard Apostol, Emanoil Ursache - Publicat sambata, 24 august 2024 22:35 / Actualizat sambata, 24 august 2024 22:45
Fanii Universității Craiova au oferit un moment emoționant înaintea începerii meciului contra lui Dinamo din etapa a 7-a a Superligii. Suporterii „leilor” din Bănie i-au scandat numele lui Victor Niculescu, fostul fundaș dreapta al oltenilor, decedat joi la vârsta de 75 de ani.
Decesul lui Victor „Fonfo” Niculescu a marcat întreaga suflare olteană. Fanii Universității Craiova i-au dedicat, de asemenea, un banner cu un mesaj special: „Drum lin «Fonfo» către viață de apoi, vei rămâne veșnic unul dintre noi”.
Cine a fost Victor „Fonfo” Niculescu pentru Universitatea Craiova
Victor „Fonfo” Niculescu a evoluat în tricoul Universității Craiova între anii 1968 și 1975. Fostul apărător lateral dreapta român are în palmares o cupă și un campionat alături de olteni.
Decesul lui Victor Niculescu a fost anunțat de către Universitatea Craiova prin intermediul rețelelor sociale, pe Facebook.
„Veste tristă: astăzi ne-a părăsit Victor „Fonfo” Niculescu, fostul fundaș al Universității Craiova. Vei rămâne «Campion al Unei Mari Iubiri». Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se arată în comunicatul Universității Craiova.
Victor Niculescu a acumulat 195 de apariții în tricoul alb-albastru în cei 7 ani petrecuți la Craiova. El a mai evoluat în cariera sa pentru Jiul Petroșani și pentru Corvinul Hunedoara. Fostul apărator lateral și-a adjudecat cu Craiova Liga 1 în 1974 și Cupa României în 1975, la ultimul său sezon din Bănie.
Victor Niculescu, critic față de Andrei Ivan și Alexandru Mitriță
Cu câteva luni în urmă, regretatul simbol al Craiovei i-a criticat, într-un interviu acordat în exclusivitate Gazetei Sporturilor, pe Andrei Ivan și Alexandru Mitriță.
„Ei au bani, dar joacă doar de dragul de a o face! Au un contract și stau să-și ia banii și atât. Noi nu aveam bani, dar dacă nu jucam, venea partidul peste noi! Aveam altă concepție, jucam de plăcere, iar banii veneau de la sine.
Fraierii ăștia sunt cum erau rezervele pe vremea mea, care luau 50% din primele noastre, ale titularilor. Rezervele, dacă nu intrau, luau 50%. Așa și ei. Unii s-au complăcut în situația asta de rezerve de lux, dar cu bani.
Mitriță? I-au învățat adversarii jocul, și-au adus aminte de el. Dar măcar aleargă. Însă Ivan e de o indolență fantastică!”, spunea, la acea vreme, Victor Niculescu.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern