Articol de Daniel Grigore - Publicat miercuri, 28 august 2024 18:45 / Actualizat miercuri, 28 august 2024 18:53
Cu Joyskim Dawa suspendat, legenda stelistă Marius Lăcătuș spune că l-ar titulariza lângă Siyabonga Ngezana pe Vlad Chiricheș, la returul dintre FCSB și LASK, programat joi, ora 21:30.
În meciul tur de la Linz, scor 1-1, Joyskim Dawa a văzut cartonașul galben în minutul 60. A fost al patrulea avertisment pentru camerunez în preliminarii, astfel că el va fi suspendat la returul cu LASK, programat joi seara, decisiv pentru calificarea în grupele Europa League.
FCSB mai are două variante de stoper în lot, pe Vlad Chiricheș și Denis Haruț, dar patronul Gigi Becali a menționat și alte două variante în dialog cu oamenii din staff, pe fundașul stânga David Kiki și pe „închizătorul” Mihai Lixandru.
Chiricheș a jucat în a doua repriză din Hermannstadt - FCSB și l-a iritat la culme pe latifundiar: „Eu când văd că ajunge mingea la el am mari emoții, mi-e frică! I-am zis lui MM (n.r. - Mihai Stoica) să jucăm cu Kiki fundaș central în locul lui Chiricheș, sau cu Lixandru”.
Pe cine ar trimite Marius Lăcătuș titular lângă Ngezana în FCSB - LASK
Cu o zi înainte de FCSB - LASK, Marius Lăcătuș, legendă a Stelei și fost antrenor la FCSB, a opinat că lângă Siyabonga Ngezana ar trebui utilizat Chiricheș, fotbalist cu mare experiență la acest nivel.
„Eu aș merge pe experiența lui Chiricheș. La un joc de un asemenea nivel ai nevoie de un jucător cu experiență care să fie acolo, în linia defensivă. Gafe? Gafele nu se pot repeta meci de meci”, a afirmat Lăcătuș la DigiSport.
De-a lungul anilor, Vlad Chiricheș a jucat 42 de meciuri în preliminariile și grupele competițiilor europene, plus 137 de partide în Premier League și Serie A, două dintre cele mai tari campionate ale lumii.
Meciul dintre FCSB și LASK va fi arbitrat de neamțul Felix Zwayer, care va fi ajutat de la tușe de conaționalii Robert Kempter și Christian Dietz. Nemți vor fi și în camera VAR, Christian Dingert ca arbitru video, Johann Pfeifer ca asistent al acestuia.
Dacă îi va elimina pe austrieci și se va califica astfel în faza principală a Europa League, FCSB își va asigura un cec de 4,31 milioane de euro din partea UEFA. Fiecare succes în grupă i-ar mai aduce campioanei României câte 450.000 de euro în conturi, în vreme ce egalul va fi recompensat cu 150.000 de euro.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!