Articol de Sebastian Culea - Publicat sambata, 07 septembrie 2024 17:47 / Actualizat joi, 26 septembrie 2024 12:11
Gazeta Sporturilor începe o serie de povești care au la bază legătura mai multor artiști, fie ei scriitori, pictori sau muzicieni, cu sportul și dragostea față de o disciplină sau altă, dar și despre influențele universului sportiv în opera lor. Cazul de astăzi, controversatul Vladimir Nabokov (1899-1977).
Născut pe 22 aprilie 1899, la Sankt Petersburg, Vladimir Nabokov avea să devină un scriitor de succes în Statele Unite, după ce familia sa a emigrat în timpul revoluției bolșevice, acesta aparținând clasei aristocratice.
Legătura operelor sale cu sportul este evidentă și permanentă, fiind influențat, de-a lungul carierei, de discipline precum fotbalul, tenisul, boxul și șahul: de la spiritul de echipă, la dansul din ring și strălucirea minții.
Acuzat de simpatii pedofile, pasionat de portărie la Cambridge
Cunoscut publicului larg datorită romanului „Lolita”, publicat în 1955, Nabokov a provocat un întreg scandal în același an cu opera sa, care are la bază povestea lui Humbert Humbert, prizonier care își scrie memoriile legate de atracția pedofilă față de o fetiță de 12 ani și crima pasională care l-a trimis după gratii.
Autorul a fost nevoit să iasă public și să explice rațiunile pentru care a conturat un astfel de scenariu, romanul fiind interzis, de-a lungul timpului, în mai multe țări.
Chiar dacă romanul a venit la pachet cu valuri de antipatie și acuzații de atentare la morala publică, acesta l-a îmbogățit pe Nabokov: ruso-americanul a explicat în mai multe rânduri că nu există o punte între el și Herbert, punctând că personajul e documentat dintr-un caz apărut în ziare, pe vremea când locuia la Paris.
Revenind la motivul pentru care ne-am adunat astăzi aici, nici romanul „Lolita” nu e privat de inserții care au legătură cu universul sportiv, cartea fiind trecută în revistă de criticii autohtoni ca una dintre cele „care te vor face să te îndrăgostești de tenis”.
Îndrăgostit de minoră, și de tenis!?, Herbert obișnuia să o privească pe aceasta pe teren: autorul descrie cu acuratețe fiecare mișcare, fiind evident că e, mai degrabă, o sferă familiară - decât una documentată.
Dragostea pentru tenis își găsește originile în primii ani de viață ai lui Nabokov, când obișnuia să-l practice alături de familie în Sankt Petersburg, pe terenurile de la periferia orașului.
De altfel, Nabokov și-a câștigat o perioadă existența ca instructor de tenis, la scurt timp după ce a părăsit Rusia.
„Oamenii s-au jucat încă de când au apărut ca specie” - atlet desăvârșit și fan al sporturilor, Nabokov a fost mereu atras de spiritul competiției, a vorbit în multe rânduri despre estetica și creativitatea din mediul sportiv, lucru omniprezent și-n operele sale literare, fie că vorbim de poezie sau proză.
Portar la Cambridge și poezii despre fotbal: „Distant, solitar, impasibil, portarul concurează cu matadorul și asul zburător ca obiect al adulației”
Diverse voci spun că pasiunea pentru sport era cumva peste celelalte două, anume interesul pentru fluturi și literatura: a jucat fotbal în echipa liceului pentru ca, în perioada interbelică, acesta să evolueze ca portar pentru formații din Germania și Anglia.
La Cambridge, Nabokov a evoluat ca portar pentru a se diferenția de colegii săi, a simțit să fie diferit și să se arate așa.
Scrie un entuziasm în autobiografie despre plăcerea de a fi între buturi:
„Eram nebun după rolul de portar. Artă îndrăzneață, a fost întotdeauna înconjurată de un halou de singulară strălucire. Distant, solitar, impasibil, el concurează cu matadorul și asul zburător ca obiect al adulației. El este vulturul singuratic, omul misterios, ultimul apărător. Îl surprind în actul de a face un salt spectaculos prin gura porții pentru a respinge cu degetele un șut jos și fulgerător, iar stadionul răsună în timp ce el rămâne câteva momente întins pe teren, cu poarta încă intactă”.
Ascultam bătăile inimii mele și simțeam ploaia orbitoare pe fața mea. Auzeam, în depărtare, sunetele rupte ale jocului și mă gândeam la mine ca la o ființă exotică, fabuloasă, într-un costum de fotbalist englez, compunând versuri într-o limbă pe care nimeni nu o înțelegea, despre o țară îndepărtată pe care nimeni nu o cunoștea
- Vladimir Nabokov, scriitor
În perioada Cambridge, Nabokov era un poet dedicat, printre compozițiile sale de la vremea respectivă existând și o poem care poartă denumirea, simplă, „Football”.
„Sunt puține lucruri mai sănătoase și mai frumoase decât boxul”
Vladimir Nabokov avea o slăbiciune și pentru box: „Boxul este extrem de valoros. Sunt puține lucruri mai sănătoase și mai frumoase decât boxul”, explica acesta la 26 de ani, într-o scrisoare trimisă către un club literar din Berlin în 1925.
Pentru autorul rus, sportul era mijlocul principal prin care o ființă umană își poate exprima vitalitatea. Combinația dintre capacitate fizică și intelect, în box, era categorisită de Nabokov ca fiind o experiență unică. Într-un eseu apărut și într-o ediție din 2012, Nabokov spune că a scris despre box în epoca de aur a sportului, că obișnuia să boxeze în adolescență, dar și la Cambridge, ani mai târziu.
Nabokov asigură cititorul că a fi lovit până la inconștiență e o senzație surprinzător de plăcută. Susține că într-o lovitură dăunătoare „care provoacă o pierdere instantanee a cunoștinței, nu este nimic grav. Dimpotrivă, am experimentat-o personal și pot să mărturisesc că un astfel de somn este destul de plăcut”
Totodată, studiile și cazurile din ultimele decenii ne învață că aceste KO-uri devin înfricoșătoare pe termen lung, când ies la iveală daunele suferite. Prin urmare, să tratăm fraza autorului rus ca pe o nostalgie, firească, vizavi de tinerețe.
Sportul, ca hobby, a trecut însă în plan secund, odată cu ascensiunea literară dar, chiar și așa, avea să-l inspire în continuare pe autor, metafora legată de jocuri regăsindu-se în cele mai multe dintre scrieri. Nabokov obișnuia să scrie inclusiv cronici.
Descrierea lui Nabokov despre meciul din 1925 dintre Breitenstrater și Paolino:. „În jurul cubului luminos, peste care pugiliștii dansează cu arbitrul, întunericul îngheța, iar în liniște, mănușa, strălucind de transpirație, se lovea zvăpăiată de corpul gol.”
Paolino, care s-a confruntat cu cei mai mari grei ai vremii sale, inclusiv cu Max Schmeling și Joe Louis, l-a doborât pe german în runda a noua. „Într-o frenezie și discordie, întunericul răcnea. Breitenstrater zăcea răsucit ca un covrig. Arbitru număra secunde fatale. Încă zăcea.”, consemnează Nabokov.
„Problemele sunt poeziile șahului”
Nabokov era și un admirator al șahului. Când nu încasa pumni în ring, rezolva puzzle-uri pentru a-și menține vivacitatea cerebrală.
Cert e că, la început de carieră literară, Nabokov a scris „The Defense” (1930), în care relata povestea unui mare maestru de șah, pe nume Luzhin, a cărui obsesie pentru joc se încheie tragic. De altfel, cartea a fost și ecranizată în „The Luzhin Defence”, peliculă apărută în 2000.
Problemele de șah cer compozitorului aceleași virtuți care caracterizează toată arta valoroasă: originalitate, invenție, concizie, armonie și complexitate. Problemele sunt poeziile șahului.
Vladimir Nabokov, scriitor
„Problemele de șah cer compozitorului aceleași virtuți care caracterizează toată arta valoroasă: originalitate, invenție, concizie, armonie și complexitate. Problemele sunt poeziile șahului.”
În 1969, acesta publică și o colecție de probleme de șah, pe numele ei „Poems and Problems”, care conține 18 compoziții de șah, majoritatea soluționându-se cu mat în 2 sau 3 mutări.
Vladimir Nabukov moare la 78 de ani, în Montreaux, Elveția, de bronșită. Autorul lucra la romanul ”The Original of Laura”, manuscris incomplet care a cerut să fie ars după moartea sa, însă cei care se ocupau de editarea moștenirii autorului au ignorat dorința acestuia și cartea a fost publicată în 2009.