SPORTURI  »  FORMULA 1  »  MONZA

Penalizat la Monza, pilotul din Formula 1 va fi SUSPENDAT la următoarea cursă

Kevin Magnussen, în spate, l-a lovit pe Pierre Gasly, cel în prim-plan // foto: Guliver/gettyimages +11   FOTO
Kevin Magnussen, în spate, l-a lovit pe Pierre Gasly, cel în prim-plan // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat duminica, 01 septembrie 2024 18:24 / Actualizat duminica, 01 septembrie 2024 18:56

Penalizat astăzi, în cursa de Formula 1 de la Monza, Kevin Magnussen (31 de ani) a atins limita de puncte de penalizare permise pe parcursul unui sezon și va fi suspendat la următorul Mare Premiu, în Baku.

Cu un ochi râde, cu altul plânge. Danezul Kevin Magnussen s-a clasat în puncte în Marele Premiu al Italiei, terminând pe locul 10 cursa de la Monza, însă o va rata pe următoarea.

Motivul? Pilotul Haas a fost găsit vinovat pentru ciocnirea cu Pierre Gasly din timpul cursei și, ca atare, a primit o penalizare de 10 puncte.

Penalizarea din timpul cursei a venit la pachet cu două puncte de penalizare pe superlicența lui de pilot. Magnussen avea deja 10 active, iar cu cele de astăzi a atins limita de 12 puncte.

Penalizat astăzi, Kevin Magnussen va fi suspendat la următoarea cursă!

Regulamentul spune că atingerea pragului maxim aduce de la sine suspendarea pentru o cursă. În consecință, danezul nu va putea concura în a 17-a etapă a sezonului de Formula 1, pe străzile din Baku (Azerbaidjan).

Iată ce greșeli din 2024 i-au adus puncte de penalizare lui Kevin Magnussen, conform The Athletic:

  • A provocat o ciocnire cu Alex Albon în Arabia Saudită - 10 secunde și 3 puncte de penalizare;
  • A provocat o ciocnire cu Yuki Tsunoda în China - 10 secunde și două puncte de penalizare;
  • A ieșit din limitele circuitului și a obținut un avantaj la revenire cursa sprint din Miami - 10 secunde și 3 puncte de penalizare;
  • A provocat o ciocnire cu Logan Sargeant în cursa din Miami - 10 secunde și două puncte de penalizare;
  • A provocat o ciocnire cu Pierre Gasly la Monza - 10 secunde și două puncte de penalizare.

Cu Magnussen suspendat, cel mai probabil al doilea monopost Haas, pe lângă cel al lui Nico Hulkenberg, va fi condus de Oliver Bearman, cel care va conduce full-time pentru Haas în următorul sezon, alături de Esteban Ocon.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Diverse
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Stranieri
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează