Articol de Emanoil Ursache - Publicat marti, 03 septembrie 2024 00:25 / Actualizat marti, 03 septembrie 2024 01:14
Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul Universității Cluj, a jubilat după ce echipa sa a reușit să o învingă pe Dinamo București (1-0) și să se mențină pe primul loc în Superliga României.
„Moțul” a afirmat că „șepcile roșii” formează o echipă foarte bună, din moment ce și-au revenit în a doua repriză, după ce Dinamo i-a dominat în prima parte a jocului.
Ioan Ovidiu Sabău, entuziasmant după „U” Cluj - Dinamo 1-0
„Înseamnă foarte mult. Ne consolidăm poziția în clasament, înseamnă încredere, înseamnă că suntem o echipă foarte mare ținând cont că am fost dominați în prima repriză de Dinamo. Au avut o dinamică mai bună.
Nu am reușit în prima repriză să facem prea multe. Ne-a fost teamă, am pierdut ușor mingile. Doar intervențiile lui Gertmonas au făcut să nu luăm gol, niște intervenții fantastice. În repriza a doua a trebuit să schimb sistemul.
Am închis mai bine culoarele, spațiile și ușor s-a echilibrat jocul. Am avut câteva situații de a înscrie, a venit acel gol. Că e meritată sau nu e meritată victoria, contează punctele. Am arătat ca o echipă care știe să câștige și când nu joacă foarte bine.
Vreau să le mulțumesc suporterilor care au venit în număr foarte mare. Trebuie să creștem ca joc când adversarul vine peste noi. Avem mult de lucru, trebuie să aibă încredere ei, sunt jucători de calitate. Vreau ca acei jucători care au venit mai târziu să intre în ritm.
Avem cinci jucători convocați la echipa națională. Sunt bucuros, relaxat în momentul de față. Știm că avem de lucru. Avem liniște. Suntem fericiți. Avem încredere unii în ceilalți.”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, la flash-interviu, la Prima Sport.
Ovidiu Bic, sincer după „U” Cluj - Dinamo: „În prima repriză au fost mai buni decât noi”
La rândul său, Ovidiu Bic, marcatorul golului de trei puncte pentru șepcile roșii”, a recunoscut că Dinamo a fost mai bună decât Universitatea Cluj în prima repriză.
„Suntem fericiți, foarte fericiți. Am ajuns pe primul loc. Era foarte important acest meci. Consider că Dinamo a jucat bine, ne-a pus probleme. În prima repriză au fost mai buni decât noi. Consider și că Dinamo merita mai mult, dar suntem foarte fericiți pentru noi.
Avem cel mai bun start al sezonului din istorie. Avem două-trei zile libere să ne relaxăm, după urmează meciul cu Rapidul. A fost foarte frumos să avem suporteri cât mai mulți alături.
Asta ne dorim, să fim o echipă cât mai puternică. Suntem mulți jucători care am fost la echipe bune și cred că se vede. Am legat un grup foarte frumos”, a reacționat și Ovidiu Bic, la finalul jocului „U” Cluj - Dinamo 1-0.
- Bic se află la cel mai bun sezon al carierei. A marcat un gol, a oferit 3 pase decisive și a scos un penalty în 8 partide.
Clasamentul Ligii 1:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat