Articol de Daniel Grigore - Publicat marti, 03 septembrie 2024 16:57 / Actualizat marti, 03 septembrie 2024 16:59
Antrenorii din fotbalul spaniol amenință cu greva, în semn de solidaritate față de Quique Setien (65 de ani) și Alvaro Cervera (58), neplătiți de cluburile la care au activat ultima dată.
Quique Setien și Alvaro Cervera au rămas fără angajamente în septembrie 2023, demiși de Villarreal, respectiv Real Oviedo.
Amândoi au negociat sume compensatorii la reziliere, dar nu au fost plătiți până în acest moment.
Nemaivăzut: antrenorii din Spania amenință cu greva!
În semn de solidaritate cu aceștia, colegii de breaslă amenință cu greva! Această măsură a fost propusă în cadrul Comitetului Național al Antrenorilor, scrie MARCA. Reprezentanții acestuia vor purta miercuri o discuție cu liga spaniolă, în cadrul căreia vor pune presiune ca situațiile celor 2 antrenori să fie rezolvate.
În caz contrar, i-am putea vedea pe Simeone, Ancelotti, Flick și ceilalți manageri din fotbalul spaniol adoptând o măsură nemaivăzută până acum.
Quique Setien a pregătit-o pe Villarreal în perioada octombrie 2022 - septembrie 2023, Cervera a lucrat a Real Oviedo între octombrie 2018 și septembrie 2023.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat