INTERVIU EXCLUSIV „Nadia, ești mega-campioană olimpică, NU-mi mai spăla vasele!” » Cristian Sima, povești colosale într-un interviu fără menajamente: „95% din Wall Street e pe cocaină, de la CEO la ultimul broker”

Se descrie cu mândrie „imprevizibil și incontrolabil”. Are 63 de ani, e un tip subțirel și expansiv, cu un trecut demn de romanele de capă și spadă, care „sudează” țigările și debordează de energie. Charisma sa este egalată doar de declarațiile controversate, poveștile spumoase și aventurile pe care le povestește.

Olimpic internațional la matematică, victimă la Mineriada din 1990, apoi profesor în Italia și transformat acolo în broker de Wall Street, Sima s-a întors în România în 1997 și a rămas până în 2012, când a fugit de frica unor investitori în firma sa de brokeraj WBS Holdings, unde "aveam rulaj si 1 miliard de euro pe luna". A fost președinte al Bursei din Sibiu, înainte să fugă în Elveția sau Islanda și să scrie două cărți-„spovedanie” despre cum a văzut el lucrurile.

Acum, întors în țară, și-a deschis un canal de YouTube, Feed your Greed, în care comentează cele mai importante mișcări de pe bursele internaționale și care numără peste 70.000 de subscriberi. Într-un interviu de o oră și jumătate cu Gazeta Sporturilor, discuția a atins subiecte explozive, din sport, pariuri, matematică, politică, bursă sau economie, cu personaje variate. Iată ce a ieșit:

„Unele facultăți au cerut 100 de bilete la România - Italia. Eu am adus 800.000 lei: «Doamnă, mie îmi dați 16.000!»”

- Domnule Sima, povestiți într-o carte că v-ați început cariera vânzând bilete la celebrul România - Italia, în 1983.
- Da, e cam așa. Eram în 1983, student la Facultatea de Matematică și președintele Comisiei de Sport și Turism din cadrul facultății. Să nu credeți că organizam vreo competiție sportivă, mai ales că la Matematică nu era nici măcar o sală de sport. Eu, de exemplu, jucam baschet în Divizia B la Universitatea București, dar mă antrenam la Academia Militară. Eram președintele Comisiei fiindcă aveam gura mai mare și mă certam cu profesorii și alții, mai ales că eram student eminent, de 10.

- Și ce câștigați?
- Așa obțineam celebrele bilete pentru taberele la Costinești. Înțelegeți? Când veneau biletele la Costinești, evident că eu și cu prietenii mei ne alegeam primii în ce săptămână și lună vrem să mergem. Deci eram un fel de vânzător de bilete la mare și la munte. Aveam 22 de ani pe atunci și m-au chemat la rectoratul Universității București și mi-au zis: „Dom'le, trebuie să strângeți bani de la studenții care vor să cumpere bilete, fiindcă vor Tovarășul și Tovarășa să fiți pe stadion la România - Italia!”. Știți bine, Italia era campioană mondială în ‘82 și a venit la București cu cea mai bună echipă disponibilă, cu Causio, Zoff, Bettega, Paolo Rossi, Antognoni, în sfârșit. Se juca în preliminariile Euro 1984, tot cu Mircea Lucescu antrenor, iar în grupă eram cu Cipru, Suedia, Cehoslovacia și Italia. Ne-am dus la primul meci cu Italia la Florența, unde am jucat în 10 oameni, cu Țicleanu eliminat, și am făcut 0-0. La București, aveam să câștigăm 1-0, celebrul gol al lui Boloni. Nu știam eu că o să câștigăm, că nu fusesem la multe meciuri pe stadion, dar m-am pus pe strâns banii pentru bilete. M-am dus și am strâns de la toți colegii. «Băi, câte bilete vrei?» Unul a vrut 10, altul 20, așa că ușor-ușor am adunat banii și am văzut că s-a strâns o sumă imensă de bani. Aveam 800.000 de lei!

- Uriaș!
- Ca să vă dați seama, un salariu de profesor la facultate era 2.600 de lei! Dar noi nu prea realizam câți bani aveam de fapt. Ne-am dus la Universitate să predăm suma, să o pună ăia în seif și să ne dea biletele de meci. Toate facultățile au venit și au spus că vor câte 100 de bilete, 50 de bilete. Noi am venit și am cerut 16.000 … Ăia au înlemnit: «Cum adică 16.000?». «Păi, ne-ați zis să strângem lume, eu am strâns, ăștia-s banii». «Păi, nu putem să-ți dăm atâtea». «Bine, dați-mi câte aveți». Și mi-au dat, erau niște bilete, țin minte și acum, erau înseriate 0001, 0002, la peluză. Nu erau prea multe. Ce mă fac? Cunoșteam o evreică, taică-su era șef pe la Consiliul Național de Educație Fizică și Sport, am plimbat-o, am dus-o la înghețată și am vrăjit-o: „Te rog, că mă linșează lumea, fă-mi și mie rost de mai multe bilete!”. Și s-a dus săraca fată și a făcut rost de vreo 2.000 de bilete. 

- Practic, peste media de spectatori la unele meciuri din Liga 1. 
- Eh, colegii mei, cei din gașca mea, au zis: „Bă, tu ești fraier, tu știi cu cât se dă un bilet dintr-ăsta la Patria? 200 de lei! Hai să vindem și noi câteva bilete dintr-astea”. Am spus „Bine, dar fiecare care a plătit pentru bilete trebuie să obțină măcar un bilet!”. Nu făcusem un business în viața mea, doar eram tocilar la Matematică, ce naiba! Ne-am dus în față la Patria, pe zona lui Giovanni pe-acolo (n.r. râde), și niște țigani ne-au auzit că avem bilete. Când le-am arătat ditamai cotorul, s-au blocat. Acum, nouă ne era frică că ne iau și biletele, și banii și dracu’ știe ce pățim. Eu îmi luasem gărzi de corp, cică, pe unii d-ăștia de la Matematică, cu ochelari. Și au venit doi țigani și mi-au adus o căruță de bani. Biletul valora 50 de lei, noi l-am dat cu 150!

- Și ce ați făcut cu banii?
- Câștigul nu l-am luat numai eu, eram toți pentru unul, unul pentru toți, împreună. Am cumpărat o stație Akai, un pick-up și două boxe RFT, cu care după aia să facem chefuri prin casele oamenilor. Acum, lucrul cel mai tare a fost că trebuia să dăm banii înapoi ălora cărora ceruseră mai multe bilete. Și am fost cu Radu Toma și cu Cristi Cențiu, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi!, ambii ajunși la Stanford, unul medic, altul profesor de matematică, să bem bere. Dar nu știu câtă bere am băut, fiindcă Cristi Cențiu a uitat caietul cu numele oamenilor cărora le datoram bilete-retur. Zic: „Bă, și cum le dăm banii? Că nu știm cât”. Tot el a venit cu ideea: „Tu stai la o masă, le dai la fiecare câte un bilet, apoi îi întrebi: câte bilete în plus ai comandat? Și el o să-ți spună câte, iar eu am un caiet, mă prefac că mă uit în el și aprobăm”. Și-am mers la risc. Am ieșit perfect. Că știam cât câștigaserăm pe bișnița cu biletele, n-a trebuit să mai punem nimic. Toți au spus corect!

- Ați mai încercat manevra?
- După ce i-am bătut pe italieni, a venit Cehoslovacia la București. Și n-am vrut să o mai fac, n-am mai făcut nimic. În altă ordine de idei, eu am văzut niște meciuri epocale pe stadion, dar foarte puține. Când eram la Olimpiada Internațională de Matematică, ne-au dat premiu să mergem la România-Iugoslavia, 4-6. Trebuia să facem egal și ne calificam la Mondiale cu sârbii și cu spaniolii, dar Țețe Moraru a reușit să ia 6, a fost spectacol. Țin minte cu precizie: 1-0 pentru noi, a dat Vigu, 2-1 pentru sârbi, la pauză 3-2 pentru noi, 4-3 pentru sârbi, am egalat când mai erau 10 minute, 4-4 cu Dudu Georgescu și în ultimele 2 minute ne-au bătut cu 6-4.

- Păreți să aveți o memorie spectaculoasă.
- Am o metodă, se numește memorie mnemotehnică, în care asociezi evenimente. De exemplu, în meciurile de care vorbeam, nu țin minte doar că a dat Boloni gol, ci corelez și cu faptul că a comentat Țopescu. Dacă am un număr de telefon: 7528. Ca să ții minte 75 trebuie să găsești o dată istorică cu 1975, cu 1928, poți să ții minte, de exemplu, unde a fost Olimpiada din 1928, parcă în Amsterdam. Și așa mai departe.

Din comunism la Turul Franței, prin reciproca teoremei lui Lagrange

- Bun, după '83, înțeleg că ați ajuns tocmai pe Champs-Élysées și ați văzut victoria lui Bernard Hinault în Turul Franței.
- În perioada comunistă, am ieșit de două ori din România. În 1979, am fost la Londra, la Olimpiada Internațională de Matematică, și trebuie să înțelegeți șocul Occidentului pentru noi. Fiecare aveam 17-18 ani și ne-am dus în Piccadilly Circus și Leicester Square și ne-am uitat pe panou ăla, care poate fi văzut și azi, cu Sony, cu TDK etc. Am stat juma de oră și ne-am uitat la neoane. În București era beznă totală! Atunci, în 1979, a fost spectacol la Olimpiadă, a fost ultima dată când echipa României de matematică a luat medalie de aur! S-ar fi luat și în 1980, dar tovarășa Elena Ceaușescu a interzis, a spus: „Americanii nu vin la Olimpiada de la Moscova. Boicotăm și noi toate Olimpiadele. Ce Olimpiade avem? Matematică, fizică, chimie”.

- Și-n '85?
- Atunci am terminat facultatea. Din '81, de când intrasem, și până la final, primeam o invitație de la Universitatea din Perugia să o vizitez. Îmi văzuseră un articol în care am demonstrat reciproca Teoremei lui Lagrange și mă tot invitau la o școală de vară. În fiecare an am depus actele pentru pașaport, răspunsul a fost negativ. A venit pozitiv în '85. M-am dus la mama: „Ce fac?”. „Ia Lada lui tata”, dar nu mi-a dat-o. Am luat Lada unchiului. Dar habar nu aveam de câți bani ai nevoie să supraviețuiești, cât e benzina. Universitatea mi-a dat niște bani ca să-mi iau bilet de avion, dar mi i-a confiscat tot statul român. Mi-au spus: „Dacă ne donați banii lăsați la Banca de Comerț Exterior, vă lăsăm să plecați”. Era foarte greu să mă descurc, dar am spus: „Bine, vreau și așa!”. Am plecat cu 50 de dolari ascunși în mașină.

- Și cum ați trăit?
- Șansa mea a fost că bunica mea avea un prieten emigrant, la Paris, care a spus că îmi dă 2.000 de franci dacă ajung până acolo. Dar să știți că 2.000 de franci nu însemnau mare lucru, era salariul unui muncitor pe două săptămâni, echivalentul la vreo 500 de euro azi. Pe scurt, am ajuns eu cu Lada de nebun, fără să am GPS, fără nimic. Trebuie să înțelegeți că am citit atât de mult literatura franceză și despre Paris încât multe străzi mi le imaginam. M-am simțit ca într-un loc unde mai fusesem. Am citit tot Larousse-ul, înainte să plec, că altă sursă de informație nu aveam. Apoi, pe autostrada din Franța, opream în benzinării și memoram hărți și ghiduri Michelin, că erau enorm de scumpe.

- Alte fonduri?
- Am plecat cu niște cârnați în grăsime, s-au stricat până la Viena. Pe traseu, aveam tehnica de a mă duce pe la muzee și le povesteam oamenilor ce găsesc înauntru. Dar muzeul eu nu-l văzusem în viața mea! Având o cultură deosebită, lumea zicea: „Dar nu vrei să fii ghidul nostru? Te plătim!”. Am făcut asta și la Viena, și la Salzburg. Toți au fost supergeneroși. Când am reușit să ajung la Perugia, ăia au aflat că mi-a confiscat statul banii, așa că mi-au dat dublu.

- Deci era o simpatie pentru români, pentru spațiul estic?
- Eu le povesteam despre Ceaușescu, despre comunism ... Cea mai mare simpatie am avut-o în '90. Eu am plecat din România a doua zi după alegerea lui Iliescu, în Duminica Orbului (n.r. 20 mai, când Ion Iliescu a fost ales președinte cu 85% din voturi). Am ajuns la Florența, iar Universitatea a zis: „Vreți o donație de cărți?”. Așa am trimis două camioane cu cărți de la Institutul Politehnic, de specialitate, scumpe, în România. Iar ai noștri nici pe șoferii camioanelor nu i-au culcat undeva, i-a luat tata, Dumnezeu să-i ierte!, acasă la el.

- Și când s-a schimbat perspectiva?
- Momentul Mineriadei (n.r. 13-15 iunie 1990) a schimbat totul. Brusc, am fost șterși de pe listă, nu mai vorbea nimeni cu românii. „A, voi, ăia care vă omorâți între voi pe stradă, sălbatici”. După ce toate televiziunile au transmis scenele alea, s-a schimbat perspectiva total. Eu îmi găsisem de muncă în Italia, dar când mi-au spus că încep în octombrie, și până atunci trebuia să achit prețul la casă, masă etc., am plecat înapoi. Și m-am întors în România, pe 14 iunie 1990. Asta e urma mea de la Mineriadă (n.r. arată o umflătură cicatrizată, în partea din față a capului - VIDEO mai jos). Am ajuns la Spitalul Nr. 9 și am avut noroc că profesorul Vlad Voiculescu de la neurologie era tatăl celui mai mare matematician român din toate timpurile, Dan Virgil Voiculescu, cu care mi-am dat lucrarea de diplomă. Și m-a recunoscut, când au adus victimele de la Mineriadă! L-a chemat pe tata!

- Dar stați puțin, cum s-a întâmplat totul și unde?
- La Universitatea București. M-am dus acolo să iau niște cărți, fiindcă voiam să dau un examen cu studenții. Se întâmpla pe 14, când ăia au intrat în facultate. Nu pot să vă spun nimic altceva. Nu știu cine m-a lovit, când m-a lovit, cum m-a lovit. Mi-am pierdut cunoștința total și m-am trezit la Spitalul Nr. 9, partea care e la „Bagdasar-Arseni” din ziua de astăzi. Când am ieșit, am părăsit complet România. Mi-am spus: și dacă spăl vase în Italia, aici nu mai stau! Și am cântat la pian pentru 50.000 de lire, o pizza și o bere la Perugia. Am vândut produse de șters geamurile în Florența, că trebuia să supraviețuiesc.

1.300 rănițiau fost la Mineriada din 1990 și 4 morți, conform cifrelor oficiale

„Am început să fac produse de șters geamul, contrafăcute, la Florența”

- Contrafăcute, nu? Nu era o poveste?
- Da, da, contrafăcute. Dar contrafăcute de niște americani. Ăia m-au angajat, îmi dădeau 10.000 de lire și eu vindeam 10 produse de-alea.

- Ați făcut și dumneavoastră produse de curățat.
- Da, păi, mama era chimistă, mi-a explicat cum și le-am făcut în bucătărie. Eu stăteam la facultate în Florența, eram cazat într-o zonă de superbogătani. Un exemplu: vecinul meu, cu care sunt prieten și azi, era actorul Roberto Benigni. În fine, am amestecat eu substanțele alea chimice, când am deschis ferestrele s-a degajat o putoare îngrozitoare. Am poluat toată strada de milionari. Au reclamat, au venit pompierii.

- Și ce s-a întâmplat?
- M-am înțeles cu pompierii în engleză. Italiană nu știam, că abia venisem. La facultate predam în engleză. În sfârșit, le-am explicat că făceam produsul de curățat.

- Dar cum se face așa ceva?
- Mi-a zis mama să amestec metasilicat de sodiu cu nu știu ce dracu', cu sodă caustică. Am cumpărat niște bidoane, aveam recipiente de apă distilată. În fine, ideea e că în loc să-l vând cu 100.000 de lire, eu îl dădeam cu 20.000. Ca să-l produc, nu mă costa nici 3.000.

- Ați spart piața.
- Am spart piața de unde? Eu mâncam din banii ăia, le făceam să supraviețuiesc. Până în octombrie, când a început facultatea, așa am trăit.

- Ați mai trăit un episod la Florența, cu atentatul Mafiei.
- Da, dar multe mi s-au întâmplat. Aia de la Florența e doar una dintre ele. Am fost în metroul care a sărit în aer la Saint-Michel. Am fost în ultimul vagon și a sărit în aer primul vagon, la Paris. În 1995. Am fost la Uffizi, când au pus „Toto” Rina și banda bomba la galerii. Eu făceam meditații cu fiul unui mare designer croitor de la Armani, care stătea peste drum, s-au spart toate geamurile, noroc că ne-am ascuns sub masă!

- Pare că vă urmăresc situațiile astea.
- Am fost în cabina de la Crans-Montana, care a picat într-o furtună de zăpadă. Dar n-am fost în cea care a picat, eram cu trei în urmă. Dar am stat acolo 6-7 ore. Am fost la Turnurile Gemene, cu nevastă și copil, cu 5 zile înainte de atentatele teroriste! Am plecat din New York pe 6 septembrie, iar pe 11 știe toată lumea ce s-a întâmplat. Lucram cu Prudential Financial, prin ei făceai toate tranzacțiile la New York și aveau sediul exact în Turnul Sud din cele două Turnuri. Și am fost 3 luni în vacanță cu familia, iar la final m-am dus să-i salut, ne-au plimbat prin tot Turnul. Copilul avea 2 ani și 7 luni, iar acum le arată tuturor prietenelor că are poză cu Turnurile Gemene pe 6 septembrie 2001.

Cum s-a implicat în jocul la Bursă: „Băi, eu nu știu nimic, decât despre criza din '30"

- Am vrea să vă întrebăm când v-ați implicat în jocul la Bursă. Cum v-ați decis?
- M-am implicat de foame. După doi ani în care am fost profesor la Florența nu mai puteam sta acolo, eram „visiting professor”. Am zis că nu vreau să mă întorc în țară. Iliescu continua cu Mineriadele. Mi-am găsit loc de muncă la Facultatea de Științe Economice și Bancare din Siena, unde predam Probabilități. Cea mai mare nenorocire a fost când mi-au făcut actele, permisul ăla de ședere, scria pe permisul de ședere docente universitario (n.r profesor universitar). Asta însemnă că nu puteam să lucrez la negru, nu mă lua nimeni. Începusem să rup ceva și italienește dar, când se uitau pe permisul de ședere, nu exista nicio șansă. Angajatorii nu mă voiau, fiindcă aveam impresia că există riscul să-i dau în gât la finanțe. Dacă aș fi fost un român de pe stradă m-ar fi angajat. Munca la negru în Italia era pe toate drumurile. Lucrau italienii la negru ca să nu plătească taxe. Pe mine n-a vrut nimeni să mă angajeze.

- Revenind la Bursă.
- Da, când m-am dus la Siena, acolo am cunoscut un coleg care a predat tehnică de bursă. Un profesor, Ferdiani. Nu știu dacă datorită sau din cauza lui, că habar n-am unde să situez momentul, nu știu dacă a fost de bine sau de rău, m-am apucat să joc la Bursă. Mi-a zis Ferdiani: «Băi, tu știi probabilități? Nu vii la mine la firma de brokeraj?». Cassa di Risparmio di San Miniato era o bancă. Superbă, de altfel. Și aveau o societate de intermedieri mobiliare pentru acțiuni. Eu câștigam atunci 3 milioane de lire, 3.000 de dolari pe lună. Și el mi-a zis că-mi dă 9. În momentul ăla eram dator peste tot, la bancă, la ăla de vindea lapte, că eu niciodată n-am strâns bani, am tot cheltuit. Cheltuiam, cheltuiam, cheltuiam!

N-am cumpărat niciodată o mașină mai scumpă de 30.000 de euro în viața mea. Dar pentru restaurante, vinuri, am avut o slăbiciune. Zice că e culmea snobismului să ai ceasul mai scump decât mașina. Dom'le, că am avut ceasul mai scump decât mașina e una, dar eu am băut sticle de vin mai scumpe decât cea mai scumpă mașină pe care am condus-o!
- Cristian Sima, om de afaceri

„Am dat examen ca student cu mine, ca profesor. Am chemat ziarul local”

- Și ce s-a întâmplat?
- Ideea că Ferdiani a zis să mă duc la el. I-am zis: „Bă, eu nu știu nimic de economie” - „Păi, înveți!”. Ce dracu' să învăț? Zic: „Eu vin dintr-o țară comunistă, singurul lucru pe care-l știu e că în '29-'32 a fost o criză economică, dar nu știu de ce, nu știu cum, noi nu am învățat așa ceva. La noi, economia era planul cincinal, socialism. Pe mine m-au obligat să citesc Capitalul lui Marx, dar nu l-am citit. Nu știu nimic. A spus că mă învață el. M-a întrebat de ce nu-mi iau o diplomă în știință economică și bancară? Și am făcut asta. Dar foarte tare faza: când m-am dus acolo cu diploma de la matematică, mi-au echivalat aproape tot, doar examenul de Probabilități, nu! Pentru că eu am făcut la Facultatea de matematică Teoria și calculul probabilităților, iar cursul de la facultatea din Italia, de la Siena, pe care eu îl predam!, se numea Statistică și probabilități.

- Așa.
- Și eu m-am dus la ei și am zis: „Băi, cum să nu-mi echivalați ăsta?”. Iar ei spun: „Nu putem, că n-ați făcut aceeași materie” - „Păi, eu o predau la voi, sunteți idioți? Ce fac, dau examen cu mine?” „Da!”. Și am dat examen cu mine însumi, dar am făcut circotecă, adică am chemat ziarul La Nazzione di Siena. Și-am zis: vreți să vedeți un circ? Și mi-am făcut bilețele, le-am spus studenților să nu vină la examen: „Dacă vă prind că veniți la data asta programată, v-am spart!”.

- Păi, și cum s-a derulat?
- Am avut un singur candidat la examen, pe mine, am tras un bilet. Nota maximă în Italia era 30, profesorul putea să-ți dea 30 „cu felicitări”. Și profesorul Sima i-a dat studentului Sima doar 30. Am și azi carnetul, îl păstrez, eu semnez ca profesor pe carnetul cu numele și poza mea.

- Domnule Sima, spuneați undeva că n-ai nevoie de prea multă pricepere să joci la Bursă, doar de regula de 3 simplă.
- Ca să joci, n-ai nevoie de nimic. Dar ca să câștigi... nu ca să câștigi, ca să supraviețuiești, să nu pierzi tot, acolo ai nevoie. Ca să joci, nu, e banal. Ca biletele la meci. Dacă le-ai luat cu 50 de lei, le-ai vândut cu 150 de lei, ai făcut un gheșeft, vorba evreului. Dacă ai luat cu 50 și le-ai dat cu 30, ai pierdut. După aia, regula de trei simplu, e foarte grea. Puțin o știu, deși cred că o știu: 50 de muncitori produc 100 de piese în 3 ore. 100 de muncitori vor produce 50 de piese în câte ore? În România e următoarea. Nu se învață logic. Logica e la pământ. Lumea învață formule. D-aia pe Bodu l-a chemat Turcescu și n-a știut să scoată TVA-ul. Și culmea e că nici Turcescu nu știa bine cum să scoate TVA-ul! După aia a înțeles. Dacă cineva i-ar fi explicat lui Bodu, ce faci, adaugi 19%. Deci e 1 la întregul plus de 0,19 ori întregul. Adică înmulțești numărul cu 1,19 și îți dă prețul cu TVA, corect? Păi, cum e să scoți TVA-ul? Împarți la 1,19. Revenind la muncitori: 50 de muncitori produc 100 de piese în 3 ore. 100 de muncitori vor produce tot 100 de piese în cât? Dacă e dublu de muncitori. O oră jumate. Dacă 100 de muncitori produc 100 de piese într-o oră jumate, 100 de muncitori vor produce 50 de piese în cât? În 45 de minute. Și gata, ideea e cum gândești. Totul e logică.

- Spuneați că în România se predă prost.
- Profesorul bun de matematică e ăla care a înțeles și nu știe nicio formulă pe de rost. Eu nu știu nicio formulă pe de rost. Nimic! Știu să le demonstrez. Știu să demonstrez orice din cărțile de liceu. Și cred că și din anul întâi de facultate. Dacă îmi dați propria mea teză de doctorat sau teză de licență sau așa mai departe, nu știu să vă explic ce am scris acolo și tot ce am scris acolo e superoriginal și teorema era unică și eu am inventat-o, eu am demonstrat-o. Au și publicat-o în America.

Un exemplu de problemă pe care „toți profesorii de matematică de liceu din București nu o rezolvă”

- Dar probleme de olimpiadă faceți?
- Să ne înțelegem, problemele de olimpiadă internațională necesită antrenament. Problema rezolvată de Nicușor la TV o fac. Dar dacă-mi dai una din problemele de la internațională de azi, din șase, câte sunt ele, nu-ți fac niciuna. Sunt foarte grele. Vă dau exemplu de problemă pe care n-am făcut-o la Londra, știu s-o fac azi. Lumea crede că trebuie să calculezi integrale la olimpiade: „Într-un parlament, fiecare membru are cel mult trei dușmani. Arătați-ne că orice astfel de parlament se poate împărți în două camere, astfel încât în fiecare cameră, fiecare membru să aibă cel mult un dușman”. Asta era problema. Eu pariez că o dați la toți profesorii de matematică, de liceu, din București, nu o face nimeni! În afară de Dinu Șerbănescu, de la „Bălcescu”, și încă vreo trei pe care îi cunosc, nu o face nimen! Dușmănia e reversivă. Adică dacă eu sunt dușman cu tine, tu ești dușman cu mine. Dar nu e tranzitivă. Cum faci să îi împarți în două camere, dar fiecare să n-aibă mai mult de unul. Da. Soluția e în șase rânduri cu teoria grafurilor. Dar dacă nu cunoști teoria grafurilor, e mai complicat.

Cristian Sima: „Eram interzis în toate cazinourile din România!” + O definiție interesantă a Bursei

- Ați pariat vreodată? Există vreo similitudine între bursă și pariuri?
- Eu sunt interzis în toate cazinourile din România. Număr cărțile la blackjack. La ruletă nu jucam, nu ai siguranță. Am mai jucat de distracție, la Vegas, la ruletă. Am pus de trei ori pe numere aiurea, n-au ieșit, am plecat acasă.

- La pariuri sportive niciodată? Cum vedeți toată treaba cu pariurile sportive, fiindcă e o dezbatere, că au ajuns peste tot?
- Știți cum e? Pariurile sportive sunt un fel de impozit pe prostie. Bursa e la fel, tot impozit pe prostie, pentru ăia care se cred mai deștepți. La Bursă se spune: „85% din cei care joacă CFD-uri pierd”. Pentru că nu te apuci să joci la Bursă dacă nu citești, dacă nu studiezi, dacă nu știi regula de 3 simplă, dacă nu știi matematică etc. Poți să câștigi, că noroc poate să aibă oricine. Și, de obicei, dacă faceți o statistică, din toți cei care intră și joacă prima oară la bursă, aproape 90% câștigă prima tură.

Există o definiție a lui George Soros care spune Bursa e cea mai frumoasă femeie din lume. Nu știi dacă se culcă sau nu cu tine. Și mai e o definiție a lui Cristian Sima: „La Bursă se întâlnesc oamenii cu bani cu oameni cu experiență. La sfârșitul zilei, ăia cu experiență pleacă cu banii și ăia cu banii pleacă cu experiența”

- Așa e și cu jocurile de noroc.
- Deci am văzut un documentar pe acea parte cu nebunia cu pariurile sportive, oameni care și-au vândut casele, s-au împrumutat, unul a făcut și o crimă ca să plătească, să continue. Și era un englez, pe care l-au întrebat cum a ajuns să joace. Zice: „Eram acasă la un prieten, era 1-0 pentru cineva și mai erau 2 minute. Am zis că se întoarce scorul. Un fel de Bayern cu Manchester United. Prietenul meu a luat telefonul și a pariat. A ieșit!”. De acolo - câștigase o sumă mare, vă dați seama cota - a devenit dependent. Adicție. Se naște un fel de febrilitate, așa e și pe bursă. Exact ca la fumat. Am lucrat în State la Goldman Sachs și consumul de cocaină era la 95%. De la CEO până la ultimul om. Ca să te țină în priză!

- Cum așa?
- Păi, ca să te țină, să reziști. Mai ales că trebuie să știți un lucru: nu e vorba de banii tăi. Ăștia care joacă la bănci joacă banii altora și joacă sume spectaculos de mari. Eu, până în 2012, învârteam bani care nu erau ai mei, un miliard de dolari pe lună. Știți ce înseamnă să joci un miliard de dolari și să stai, așa, liniștit ca și cum te-ai jucat banii de țigări? Trebuie să ai nervii tociți. Și atunci, cei care sunt foarte tineri, că meseria asta e pentru cei tineri... Deși, culmea!, ăia care fac bani mulți îi fac la bătrânețe. Soros, în 1991, avea 61 de ani când a dat lovitura. Warren Buffet târziu a făcut marile lovituri. Culmea e că toți învățați de „Lupul de pe Wall Street”. Dar ăla n-a fost unul care a dat vreo lovitură la Bursă. El a făcut o escrocherie simplă. Așa și Madoff. Madoff a făcut o schemă Ponzi și la revedere! De schemă Ponzi m-au acuzat și pe mine în 2012 și le-am zis: „Dom'le, e cam greu cu 60 de clienți să faci scheme Ponzi. Trebuie 60.000 de clienți ca să vină unii, să dai la alții.

- De crypto ce ziceți?
- De ce se apucă oamenii de crypto și se curăță? Sunt oameni care vin la mine să cumpărăm Nvidia. Le spun: Nu, o să pice! „Cum să pice? A crescut cu 1500% în ultimul an jumate”. Păi, a crescut, nu mai crește de acum. Șansele să mai crească încă 1500% sunt zero. Să mai crească un pic sunt, dar să scadă până la jumate sunt mari! Când bitcoin s-a dus de la 69.000 la 15.000 nu a mai vrut nimeni. Când și-a revenit la 60.000, a intrat lumea iar. Iar acum e 55.000. Se duce în 15.000, iar se curăță. Asta e.

Cum a ajuns acționar la FC Național, cu Gino Iorgulescu: „Au jucat cu AC Milan având compania mea pe spate”

- Ne gândeam să revenim la sport. Puteți să ne povestiți episodul în care ați ajuns din întâmplare sponsor la FC Național?
- Eu aveam un acționar care era șeful lui Ericsson în România. Se numea Toni Petrescu. Juca FC Național cu PSG în Franța. Cei de acolo nu lăsau echipa să plece de la hotel două zile mai târziu după meci. Aveau ceva, 20.000 de dolari, de plată. Era o sumă importantă, mare, 4 garsoniere. Vine la mine Petrescu și zice dacă am cum să ajut, să plătesc și să-mi recuperez ulterior banii de la Gino. „Băi Toni, Gino e celebru, nu mai dă banii niciodată. N-am înnebunit!”. Toni avea investiți la mine peste trei milioane de dolari. El îmi tot garanta că îi recuperez la Gino. Am zis: „Nu, uite cum facem, dacă nu îi dă, îi iau de pe contul tău”. Și a fost de acord. Și am zis și eu să profit și eu de chestia asta. I-am zis lui Gino: „Scrii www.wbs.ro pe spatele echipamentului”. Zis și făcut. S-au dus cu tricourile astea și au jucat cu AC Milan, în Italia, și au bătut (n.r. un amical, 1-1, cu 4-2 pentru Național la penalty)!Și portarul a purtat mult timp tricoul ăla, că l-a considerat norocos, încă vreo 5 ani. Bună investiția, nu e ca și cum au jucat 3-4 meciuri... Eu mi-am luat banii de la Toni, ce a făcut Gino nu contează, e treaba lui.

- Practic, investiție zero.
- Au trecut cele 3 luni în care trebuia să-mi iau banii, nu mi-a dat banii, i-am luat din cont. Investiție zero, n-aș fi plătit niciodată pentru așa ceva. Dar a fost drăguț Gino.

„Nadia, ești multiplă campioană olimpică, ești Dumnezeul țării ăsteia. Și mi-ai spălat vasele!”

- V-ați întâlnit vreodată cu Țiriac? Cu Nadia. Cum vi s-au părut?
- Pe Nadia o știu de mult. Era deosebită. Prima oară când a venit la mine acasă era combinată cu Bănică. A venit în celebra mea garsonieră, că n-aveam voie să cumpăr casă atunci. Nu eram căsătorit cu buletin de București etc. Și stăteam în gazdă, într-un demisol la Grigore Mora. Nadia intră la mine. Eu aveam tot felul de iubite care erau la fel de puturoase ca și mine. Nu făceau nimic. Așteptau să vină mama sâmbătă, să facă curat în casă, să umple frigiderul, să ne facă de mâncare. Și s-a dus Nadia și a găsit un maldăr de vase și a stat trei sferturi de oră și ne-a spălat toate vasele. Am luat-o razna: „Băi, tu ești campioană olimpică! Cum să-mi speli vasele?!!”. Și întrebați-o pe Nadia, că ține minte că a zis: „Dar tu ești profesor universitar” - „Lasă-l dracului de profesor universitar, ești triplă campioană olimpică, ești Dumnezeul țării ăsteia. Și mi-ai spălat vasele!”.

- Și Țiriac?
- Am și aici o poveste. Mă sună Mugur Isărescu și spune că e la un turneu de tenis. Nu știu cum îi zicea, Romanian Open, în sfârșit. Și am fost invitat la masă cu Țiriac. Țiriac mă chemase, nu înțelegeam ce vrea de la mine, că aveam discrepanțe culturale ireconciliabile. N-am făcut același școli. Cert e că duminică aveau loc alegerile în Germania. Și ne-a explicat că el știe că i-a dat cineva telefon și i-a spus cine câștigă. Și câștigă dreapta, CDU. Și ziceam: „Eu nu cred că cineva poate să știe ce votează Germania”. Dar el insista, că a cumpărat deja acțiuni și de luni vor crește. Eh, trebuie să știți că a fost momentul în care CDU n-a câștigat, au stat fără guvern vreo trei luni, iar CDU cu SPD a făcut celebra coaliție Dreapta cu Stânga. S-au certat și au trecut luni până au făcut guvernul, iar a doua zi a căzut indicele vreo 5%. Dar nu asta e ideea. Țiriac ne-a chemat acolo, a zis că are o problemă și a plecat. Și am plătit noi masa. Nu știu dacă e zgârcit, eu nu pot să mă pronunț, o singură dată l-am văzut. Dar să inviți doi oameni la masă și să pleci... Măcar îți plătești partea sau ceva.

- Hagi a venit cu o idee la un moment dat, ca statul să impoziteze companii, marile corporații, iar un procent să se ducă către cluburile private la rândul lor.
- Să se ducă către licee! Credeți că-i mai important fotbalul în țara asta sau educația? Eu sunt foarte supărat pe chestia asta. Nu fotbalul e ce doare în țara asta cel mai tare. Pentru că poți să trăiești bine și fără fotbal. Sunt țări care o duc extraordinar de bine fără fotbal. Domnul Hagi, cu tot respectul pentru fotbalul lui, așa, e tot ce vrei, îl respect la fel de mult ca pe Nadia. Deci trebuie să înțelegem un lucru, că țara asta are nevoie de bani în alte domenii, mult mai mult decât fotbal. Fotbalul să-l facă privat. E un business. Dacă Hagi știa să facă business, fotbal știe. Se pare că știe să creeze și talente. E și bun antrenor. Problema e: investește, găsește-ți investitori! Cum îmi găsesc eu investitori să fac orice fel de firmă, trebuie să-și găsească și el.

- Credeți că soluția este listarea?
- Lui Cristi Bivolaru, care s-a asociat cu Hagi, i-am spus și eu: „Nu vrei, mă, să-l tokenizezi, să ți-l listezi la Bursă? Că Manchester United e la Bursă, Juventus Torino e la Bursă. „Păi, tu nu vrei să decizi tu? Nu împarți profiturile cu alții”. Cum sună expresia asta infiorătoare, ”să bagi bani în fotbal”. Dar de ce să bag bani în fotbal, ca și cum i-aș arunca? De ce să nu bag într-un liceu, într-o educație? De ce să nu bag într-un violonist? Păi, vă spun eu, am sponsorizat un violonist. Am luat unui violonist care a fost solist la Viena, i-am luat instrument de 60.000 de sterline, acum 20 de ani. Dar în ăștia cine bagă bani? În violoniști, pianiști, matematicieni? Păi, ăștia nu trebuie să fie ajutați? De ce eu să ajut tot felul de analfabeți care după aia mai și ratează 11 metri și moare toată țara de oftică? Spuneți-mi și mie! Hagi ar trebui să se uite la documentarul „The Last Dance”, cel cu Michael Jordan. Care a fost mai mare în sportul lui decât ar fi putut Hagi vreodată visa. Să vadă cum vorbește, cum se exprimă. Că a făcut o facultate, n-a trecut pe la ea. Eu l-am avut pe Lăcătuș la Politehnică.

- Și?
- Și luau toți 10, și el, și ăia de la Steaua. Eram și eu de acord, fiindcă au câștigat Cupa Campionilor. Ne-au adus și cadouri la toată catedra de matematică, ne-au adus cafea. Era criză de cafea atunci. Ne-au umplut de cafea după ce au câștigat, nu mai știu, la Milano sau Anderlecht.

20 de milioane de euroa investit Gheorghe Hagi în baza de antrenament de la Ovidiu, conform cifrelor furnizate de patronul Farului

- Cum vedeți treaba cu educația?
- România, dacă vrea să schimbe ceva, trebuie să înceapă cu educația! Și aici cred că nici democrația nu-i bună pentru românii. Pentru că noi am fost o întreagă istorie sub stăpâni sau sub tătucă. Aduceți-vă aminte ce se spunea pe vremea lui Nea Nicu: „Ne-a dat nea Nicu, ne-a luat nea Nicu”. Era un tablou agățat sus, pe perete, să știm pe cine înjurăm. Noi nu ne implicăm. Noi nu vrem. Democrația nu-i bună. Dovadă e cine ajunge la putere. Un om de calitate n-are ce să caute în politică la noi, care e o cloacă. O să ne dorim să avem până și pe Năstase, pe Guzganul Rozaliu (n.r. porecla lui Viorel Hrebenciuc dată de Cristian Tudor Popescu) etc. Erau inteligenți, aveau școală. Ăștia nu știu să vorbească, nu știu să scrie, nu știu să pună cratima, nu mai vorbim de virgule. Că tot au ajuns unii să publice cărți ...

„Cine domină lumea? BlackRock, Apple, Vanguard, Amazon, Google, toate fac ce vor”

- E o deprofesionalizare, spuneți, pe toate nivelurile.
- Dar nu numai aici. Și în toată Europa. Și în Statele Unite, nu vedeți că s-a ajuns să se voteze între un nebun și un senil? Păi, hai să comparăm, puteți să-i comparați pe Biden, Kamala Harris și Trump cu Kennedy, Nixon, Eisenhower, Truman? Puteți să-i comparați?! La discurs, la umor, la ce vrei. Totul se duce de râpă pentru că economicul domină, iar economicul și-a zis: „Hai că pe politicieni ăștia îi manipulăm ușor”. Uitați-vă, lumea e dominată de monopoluri. BlackRock, Apple, Vanguard, Amazon, Google, toate fac ce vor.

- Dacă tot am ajuns aici, chiar mă uitam, planul economic al lui Donald Trump pentru următorul mandat ar adăuga un deficit de șapte miliarde, conform unui calcul.
- Șapte miliarde?
- Triliarde, mă scuzați.
- Trilioane. Știți cât e deficitul Americii în momentul ăsta? 35 de mii de miliarde, 35 de trilioane. Dar știți cât e deficitul față de produsul intern brut? 122%. Adică e aproape cât era al grecilor. Pe greci i-am băgat în criză când au ajuns la 125%. America e la 125%. Când ai o datorie atât de mare pe care e clar că nimeni nu o va plăti niciodată, ea se rostogolește la infinit. E ca o schemă Ponzi. Toată omenirea în momentul ăsta trăiește pe datorie. Sunt 303 trilioane de dolari pe care omenirea i-a cheltuit și trebuie să-i dea înapoi.

„Lumea din China vrea libertate. Iar libertatea costă enorm!”

- OK, dar schemele Ponzi intră în criză. Cum se scapă de datoriile astea enorme?
- Ori prin război, ori prin inflație galopantă. Acum, America datorează dolari. Dacă paharul ăsta de apă va costa 100 dolari peste 5 ani, datoria Americii nu mai e așa mare, corect? Depinde ce vor să facă cu acei 35 de trilioane de dolari, poate devalorizează moneda și dau bani mai puțini înapoi. Trebuia să o facă și România la un moment dat, am vorbit inclusiv cu Băsescu, în 2008. Pe atunci, un euro era 3,18 lei. A venit galopul cu nebunia din 2008 și în loc să-l lăsăm să ducă la 5,50, l-am ținut fix. Noi n-am înțeles că devalorizarea leului era binevenită. E adevărat că ne costau vacanțele la Ibiza mai mult, dar pentru economia națională, dacă voiam să exportăm, să mai creștem un pic, era bine atunci. Nu acum! Acum e prostie să-l devalorizezi. Dar și acum faptul că noi ținem dobânzile la BNR foarte sus e o prostie, pentru că economia are nevoie de dobânzi joase. Noi avem dobânzi mai mari decât inflația, care s-a mai calmat. Taie-le și taie-le adânc!

- Dle Sima, mă uitam la un interviu cu Jerry Seinfeld, care spunea că în anii '70, oamenii erau atrași de cei care făceau lucruri interesante. Asta era cool, nu cât câștigai. Acum, toată lumea e obsedată de suma din banca fiecăruia. Ce s-a schimbat?
- Acum 50 de ani, obiectele de lux, poșetele Hermes, valizele Louis Vuitton, erau cumpărate de bogătani. Acum niciun bogătan nu le mai vrea. Uitați-vă la Zuckerberg, uitați-vă la Elon Musk, nu au haine super luxoase, Steve Jobs era în celebrii blugi cu helanca aia, care valora și ea vreo 1.000 de euro că era din cașmir, dar nu se vedea marca. Era la fel, modest, era identic. Ce se întâmplă în ziua de azi? În ziua de azi, clasa medie e cea care cumpără gențile Hermes, cumpără gențile Vuitton, vrea să aibă mașina mult mai scumpă decât își permite, își face credit la bancă. E o chestie pentru români, dar e valabilă și în Occident. Românii cumpără cu bani pe care nu îi au lucruri de care nu au nevoie ca să impresioneze persoane pe care nu le iubesc. Și asta se întâmplă. Nevasta lui Ionescu și-a luat Hermes, care e 15.000 de euro, deci a reușit în viață. Vi se pare normal ca Louis Vuitton, Hennessy și Hermes să valoreze sute de miliarde?

- Am făcut un interviu cu Garry Kasparov, care era superentuziasmat de toată treaba cu inteligența artificială, vedea un viitor luminos. Dumneavoastră?
- Da, sunt multe pericole. Sunt și oportunități. Viitorul e al inteligenței artificiale. Tot ce se face e extraordinar de bine. Problema e că o să avem un șoc mare cu o grămadă de oameni care își vor pierde locul de muncă. Și asta într-un timp foarte scurt! Adică într-un an, doi, vom avea niște date-șoc. În schimb, mai țineți minte problema aia cu Parlamentul? ChatGPT nu știe să o facă. Iar probleme de-alea de logică foarte grele de clasa a 5-a sau a 6-a, ChatGPT-ul nu știe să le facă. Dacă îi dau, în schimb, cea mai complicată integrală, s-ar putea ca Sima să nu mai știe să o facă. Dar ChatGPT ți-o fumează. Deci mă înțelegi? Problema e unde e scânteia. Nu vă așteptați ca inteligența artificială să-ți descopere teoria relativității. Dar e folositoare, e viitorul. Același lucru l-am spus despre tehnologia blockchain. Inclusiv firma mea cu asta se ocupă, tokenizează viitorul. Larry Fink, de la BlackRock, a spus că totul va fi tokenizat, adică și viorile Stradivarius, și tablourile de Rembrandt, orice. Practic, oricine va putea să cumpere o milionime aparte dintr-un tablou. Nu vă gândiți la NFT-uri. Gândiți-vă la orice obiect de pe lumea asta, palat, Veneția, ce vrei, îl împărțim în centimetri pătrați și începem să îi vindem/cumpărăm.

- Cum vedeți China, în general?
- Eu am făcut o emisiune pe canalul meu, Feed your Greed, despre China. Am luat fiecare economie mare și am analizat-o, iar pe chinezi am analizat de la Mao, Deng Xiaoping până la Xi. Dacă lumea crede că în câțiva ani China bate America se înșală. Până când chinezii nu vor avea consum intern nu se poate. Nu poți să trăiești și să devii o economie saturată exportând la infinit. Și furând, în dreapta, în stânga. Mai e mult până la consum intern. O dovadă sunt microprocesoarele. Fără TSMC-ul taiwanez, care produce 80% în microprocesoare, alea 15% piața chinezească nu folosesc la nimic.

- În același timp, școala lor de matematică, școala de tehnică în general, începe să devină la aceiași parametri cu Statele Unite.
- Școala chinezească e mai bună decât aia americană. Dar și școala românească a lui Ceaușescu era mai bună! Dovadă e faptul că noi îi băteam pe americani la Olimpiadă, la ce vrei. Dar chinezii pot juca acum și în străinătate. Și când joci în străinătate și te cheamă Tao, iar la 20 de ani ai luat medalia Fields, rămâi în America, la Harvard, că plătesc mai bine. Și e libertate. Și libertatea costă enorm. China a ajuns unde a ajuns pentru că are o economie relativ liberală cu guvernul comunist. De asta nu poate să meargă la infinit. A explodat în '89 în Tiananmen, dar au înnăbușit totul în sânge. A doua oară s-ar putea să fie 20 de milioane, 50 de milioane de chinezi în stradă. Ce faci? Îi împuști pe toți? Problema e că la un moment dat omul vrea și democrație. Odată ce o să acumuleze averi, chinezii o să se răscoale împotriva sistemului, asta s-a întâmplat peste tot. Așa a apărut și revoluția burgheză.

Chinezul, în momentul ăsta, dacă n-ar mai avea terenurile alea din Ucraina și importurile imense, nu are posibilitatea să-și hrănească propriul popor. Și există un mare filosof care a spus că dacă nu poți să-ți hrănești propriul popor, poporul se va răscula. De ce a căzut nea Nicu? De ce l-au omorât față de alții? Că ne-a băgat în foame!

- Domnule Sima, o ultima întrebare. Ce-ați face dacă ați fi acum la 25 de ani și ați avea 10.000 de euro în cont? Pe ce i-ați cheltui?
- Dacă aș avea 10.000 de euro în cont și 25 de ani, m-aș duce cu banii ăia la INSEAD, la Harvard sau la orice universitate mare și mi-aș continua studiile. I-aș băga numai în educație. Numai în educație!

INTERVIUL INTEGRAL CU CRISTIAN SIMA