Articol de Laura Șoica - Publicat marti, 10 septembrie 2024 12:06 / Actualizat marti, 10 septembrie 2024 12:11
Kevin De Bruyne (33 de ani), mijlocașul ofensiv al Belgiei, a fost foarte supărat după ce echipa sa a pierdut meciul cu Franța din Liga Națiunilor, scor 0-2.
După această înfrângere de pe terenul Franței, Belgia este pe locul 3 în grupa 2 din Liga A.
Kevin De Bruyne, nervos după meciul cu Franța
Kevin De Bruyne și-a criticat coechipierii după înfrângerea de luni. Mijlocașul a declarat că unii jucători nu și-au făcut treaba.
„Da, Franța este mai puternică decât noi. În a doua repriză, când am fost conduşi, nu a existat tranziţie. Dar nu a fost doar tranziţia care nu a fost bună, ci şi modul în care am jucat. Unii jucători nu şi-au făcut treaba.
Mi-am spus părerea în vestiar la pauză. Când noi nu suntem suficient de buni pentru top, trebuie să dam absolut tot şi eu nu am văzut asta. Pot accepta că nu suntem la fel de buni ca în 2018, am fost primul care a spus asta, dar nu pot tolera modul în care am jucat în seara asta”, a declarat Kevin De Bruyne, potrivit BBC.
Și presa din Franța critică Belgia
Francezii au scris că Belgia s-a stins rapid și a fost mult prea slabă în apărare.
„Linii strânse, un trio de mijlocași muncitori, fără pressing, contraatac și explozii de joc. Echipa Franței și-a regăsit fundamentele pentru a învinge o echipă a Belgiei care s-a stins rapid și a fost prea slabă în apărare (2-0). Primele două mingi pe care le-au atins Les Bleus au fost un semn al lucrurilor care vor urma”, a scris L'Equipe.